Suntem şi pe:
Clinica Sante

Articolele zilei

Doi taximetrişti din Ocna Mureş, amendaţi cu 50.000 lei de poliţie pentru că nu aveau autorizaţie de transport persoane

Publicat

- 239 vizualizări

În data de 04.12.2013, între orele 08.30-14.00, polițiștii din ocna Mureş, au organizat, pe raza de competenţă, o acţiune de verificare a modului în care se desfăşoară transportul public de persoane în regim taxi.

S-a urmărit depistarea şi sancţionarea celor care desfășoară transport public de persoane în mod ilegal dar şi prevenirea accidentelor rutiere datorate nerespectării prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Astfel, la ora 09.30, pe strada Nicolae Iorga din Ocna Mureş, a fost depistat B.E., de 56 de ani, din Ocna Mureş, în timp ce efectua activități de taximetrie cu un autoturism, fără a deţine autorizaţie pentru efectuarea transportului public de persoane.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 25.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 55 pct.5 lit. a din Legea 38/2003 iar ca măsura complementară s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare al vehiculului pe termen de 6 luni, în conformitate cu prevederile art. 58 ind.1 pct.1 din același act normativ.

La ora 11.30, pe strada 8 Martie din Ocna Mureş, a fost depistat S.A., de 56 de ani, din Ocna Mureş, în timp ce efectua activităţi de taximetrie, fără a deţine autorizaţie în acest sens.

Şi faţă de S.A. a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform art. 55 pct.5 lit. a din Legea 38/2003, cu amendă în valoare de 25.000 lei iar ca măsura complementara s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare al vehiculului pe termen de 6 luni.

Comunicat IPJ Alba

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *