Suntem şi pe:

Stiri diverse

Şofer din Ocna Mureş prins băut la volanul unei maşini neînmatriculate

Publicat

- 422 vizualizări

 

Poliţişti din cadrul Formaţiunii Poliţiei Rutiere Ocna Mureş, în timp ce se aflau, ieri, 10.11.2013, în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit pentru control un autoturism pe strada Andrei Mureşanu din  localitatea Ocna Mureş.

În urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că autoturismul a fost condus de Alexandru F., de 29 ani, din Ocna Mureş, iar plăcuţele cu numere  provizoriu de înmatriculare aplicate pe autoturism, erau expirate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Aiud, unde i-au fost recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

  Față de tânăr se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legala”, si „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” fapte prev. și ped. de art. 87, alin. 1 si  art. 85, alin. 1 din O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *