Suntem şi pe:

Articolele zilei

Primăria Ocna Mureş „a pus gând rău” la 70 de arbori din zona oraşului, care au dat bătăi de cap locuitorilor de-a lungul timpului

Publicat

- 298 vizualizări

Marţi, 15 octombrie 2013, a fost votat într-o şedinţă extraordinară a CL Ocna Mureş, printre altele, proiectul de hotărâre privind aprobarea achiziţiei pentru executarea de prestări servicii de tăieri de arbori specia plop; aprobarea vânzării, prin licitaţie publică, a 140 m material lemnos rezultat în urma tăierii.

Este vorba despre 70 de arbori din care 66 din specia plop euro-american, 3 din specia pin şi unul din specia salcie pletoasă, evaluaţi şi marcaţi în condiţiile legii, situaţi pe teritoriul oraşului Ocna Mureş. Dintre aceştia, 38 de plopi sunt în păşunea din satul Războieni-Cetate, 10 plopi de pe strada Colonia peste Mureş, 16 plopi de pe strada Nicolae Iorga, 2 plopi de pe strada Aleea Independenţei, 3 pini de pe strada Brazilor şi salcia pletoasă din parcul oraşului.

Printre plopii care vor fi tăiaţi este şi cel aflat lângă blocul 44 din centrul oraşului (foto) care a dat mari bătăi de cap locatarilor din blocul respectiv  şi despre care am scris cu puţin timp în urmă ( link aici ).

Valoarea estimativă a achiziției de prestări servicii pentru tăierea acestor arbori este de 20.000 de lei. S-a propus aprobarea vânzării prin licitaţie publică cu strigare a cantităţii estimative de 200 mc material lemnos, rezultat în urma tăierii, cu preţul de pornire de 80 de lei/mc.

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolele zilei

ATENȚIE! Se închide complet circulația rutieră timp de 24 ore la trecerea la nivel cu calea ferată de la Halta Unirea. Folosiți ruta ocolitoare pe la Războieni. Detalii în articol

Publicat

Marți 5 mai 2026 ora 17.00 – Miercuri 6 mai 2026 ora 17.00 va fi intervalul în care circulația rutieră la trecerea la nivel cu calea ferată în zona Halta Unirea va fi oprită ca urmare a unor lucrări la calea ferată. Ruta ocolitoare va fi DJ 107F – DC18 prin localitatea Războieni-Cetate.

Lucrările sunt efectuate de Asocierea Drum Asfalt și ZUE. Iată anunțul oficial:

În interesul desfășurării activităților de reabilitare a căii ferate Teiuș-Războieni, lucrări care se realizează prin fonduri europene PNRR, vă anunțăm că în perioada 05.05.2026, începând cu ora 17 până la 06.05.2026 ora 17.00, se închide trecerea la nivel cu calea ferată la TN km 429+565 m, care intersectează DJ 107D LA KM 2+600 m ( este vorba despre trecerea de cale ferată de la Unirea II).

Citește mai departe

Articolele zilei

Avarie la rețeaua de alimentare cu apă potabilă în localitatea Vama Seacă

Publicat

Comunicat 27.04.2026

SC APA CTTA SA – Sucursala Aiud anunță întreruperea furnizării apei potabile în localitatea Vama Seacă, din cauza unei avarii produse la rețeaua de alimentare cu apă potabilă.
Echipa de intervenție este prezentă la fața locului și depune toate eforturile pentru remedierea defecțiunii în cel mai scurt timp posibil.
Estimare reluare furnizare apă potabilă: ora 16.30
La reluarea furnizării apei potabile, este posibil să apară depășiri ale parametrului turbiditate, în acest caz rugăm clienții să utilizeze apa numai în scopuri menajere.
Eventualele perturbații, precum și zonele în care apar acestea, rugăm să fie semnalate imediat la numărul unic Call Center: 0377 900 400 (L–J: 08:00–16:30, V: 08:00–14:00), iar în afara programului, la Dispeceratul Sucursalei Aiud, la numărul de telefon 0258/ 861 932, în vederea intervenției.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

Citește mai departe

Articolele zilei

Acoperișul unui bloc din Ocna Mureș smuls de vântul puternic. Două mașini avariate

Publicat

Vântul puternic care a bătut toată ziua, județul Alba fiind sub Cod Galben de vânt, a făcut ravagii și la Ocna Mureș, soldate din fericire doar cu pagube materiale.

Acoperișul unui bloc de pe strada Axente Sever, lângă spital, a fost pur și simplu smuls de vântul puternic. În cădere, resturile au avariat două mașini parcate. Un al treilea autoturism a fost salvat de pompierii locali și cei de la gospodărirea orașului trimiși de autoritățile locale să degajeze zona.

La Uioara de Sus câteva panouri fotovoltaice au avut de suferit din cauza vântului puternic, iar în unele gospodării, s-au înregistrat mici pagube.

Citește mai departe

Articolele zilei

Băile Sărate Ocna Mureș printre favorite la concursul Destinația Anului® 2026! Mai sunt câteva zile! Votează Băile Sărate Ocna Mureș!

Publicat

Cu doar 5 zile înainte de final, lupta pentru titlul Destinația Anului® 2026 este mai deschisă ca niciodată. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate, iar clasamentul începe să contureze favoritele publicului — dar nimic nu este decis. Votul este deschis până pe 25 aprilie și încă mai poți influența rezultatul. Băile Sărate Ocna Mureș este una din cele 5 finaliste la categoria Stațiuni Balneare.

Stațiuni balneare (alfabetic)

  • Băile Sărate Ocna Mureș
  • Borsec
  • Călimănești-Căciulata
  • Slănic Moldova
  • Techirghiol

Dacă nu ai votat încă o mai poți face până pe 25 aprilie 2026, aici: www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza!

Rezultatul final va fi construit pe baza unui sistem de evaluare care combină următoarele componente: votul publicului, evaluarea unui juriu național de specialiști în turism, rezultatele cercetării sociologice naționale privind notorietatea destinațiilor și analiza criteriilor de dezvoltare turistică și sustenabilitate. Acest mecanism permite o ierarhie relevantă la nivel național, nu doar o competiție de popularitate online.

Mai sunt doar câteva zile în care destinațiile își pot consolida poziția sau pot recupera diferența. Cele aflate acum în top au avantajul mobilizării rapide, dar cursa rămâne deschisă. În fiecare an, finalul aduce surprize. Cursa este departe de a fi încheiată, etapa de votare rămâne deschisă până pe 25 aprilie iar diferențele dintre finaliști pot fi recuperate până în ultima zi de vot.

Despre Destinația Anului®

O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost, Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Eco-România, Constanța & Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești, AEROSOLI, SUBARU, Metro, Antreprenoresti, Enterprise Rent-a-Car – Partener Mobilitate.

Sursa: https://www.destinatiaanului.ro/

Citește mai departe

Articolele zilei

Podium pentru Grupul de majorete „Cheers” Ocna Mureș la Concursul Național „Bucuria Dansului” Alba Iulia

Publicat

Sâmbătă, 18 aprilie 2026 a avut loc la Alba Iulia cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Dans „Bucuria Dansului” care a reunit sportivi, grupuri de copii din întreaga țară, oferind un spectacol deosebit și momente memorabile în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.

Grupa de majorete „Cheers” Ocna Mureș a obținut locul II în cadrul concursului Național „Bucuria Dansului” la categoria „children”.

Așadar, povești de succes care arată frumusețea fetelor, munca, dăruirea și pasiunea pentru dans, sub îndrumarea d-nei Liana Stoica și cu susținerea și încrederea părinților.

Ne găsiți la Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureș (cursurile sunt gratuite). Povestea noastră continuă…

a declarat doamna Liana Stoica, coordonatoare grupului.

Citește mai departe