Articolele zilei
Castelul Mikes de la Uioara de Sus într-un tablou pictat acum 222 ani

Despre castelul de la Uioara de Sus, cel ridicat în secolul al XIX-lea de către familia nobilară Teleky s-au scris sute de pagini. Deşi aflat azi într-o accentuată stare de degradare, acest castel şi împrejurimile lui le amintesc multora frumoşii ani ai copilăriei petrecuţi într-un loc în care lumea ascunsă şi fantomele de dincolo de zidurile groase se amestecau cu frumuseţile naturale ale parcului din vecinătate, dominat de copaci seculari.
Ceva din splendoarea acestui parc, meandrele Mureşului aflat în vecinătate şi imaginea unui castel mult mai vechi, cel al nobilului Mikes, le surprindem într-un tablou pictat acum 222 de ani. Într-un timp în care singura tehnică de înregistrare vizuală a realităţii era pictura, pictorul Joseph Neuhauser (1767-1815), impresionat de frumuseţea castelului Mikes de la Uioara de Sus îl imortalizează mai întâi în două guaşe (1789 şi 1790), pentru ca în anul 1791 să realizeze o compoziţie în ulei, aflată azi în galeria de artă a Muzeului Naţional de Artă din Cluj Napoca. Una din cele două guaşe poate fi văzută în Muzeul Naţional Maghiar din Budapesta.
Pentru privitor tabloul "Castelul de la Uioara" (1791) este nu numai o operă de artă de o rară frumuseţe, ci şi un izvor istoric cu ajutorul căruia refacem arhitectura castelelor de secol XVIII din Transilvania. În curtea castelului numeroase personaje realizează o scenă modernă în care distingem armonia costumelor de epocă. În peisajul natural se încadrează Mureşul cu meandrele sale, dincolo de care se poate vedea un modest sat şi o biserică ridicată pe înălţimea unui deal. Satul este cu siguranţă Vereşmort. În planul îndepărtat se distinge silueta munţilor Trascăului.
În primăvara acestui an, elevii clasei a V-a A de la Şcoala Gimnazială "Lucian Blaga" din Ocna Mureş au vizitat Muzeul Naţional de Artă din Cluj Napoca, fiind impresionaţi de frumuseţea tabloului pictat în 1791 de Joseph Neuhauser.
Iată impresiile a două eleve:
Benţea Anda: "Eu ştiam că există în Uioara doar castelul Teleky, în care eu am intrat şi azi, din păcate este o ruină. Nu ştiam nimic despre un castel mai vechi, cel din tablou. Pictura m-a impresionat prin simplitatea şi frumuseţea peisajului."
Nistor Loredana: "Este un tablou foarte expresiv. M-a impresionat portul oamenilor din acel timp, 1791. Deşi culorile folosite de pictor, par a fi închise, privite cu atenţie ele se îmbină într-un peisaj splendid."
Profesor Pantelimon Popovici
Imaginea tabloului ne-a fost pusă la dispoziţie prin bunăvoinţa conducerii Muzeului Naţional de Artă Cluj Napoca şi cu sprijinul Asociaţiei Capitel.
Articolele zilei
Băile Sărate Ocna Mureș printre favorite la concursul Destinația Anului® 2026! Mai sunt câteva zile! Votează Băile Sărate Ocna Mureș!
Cu doar 5 zile înainte de final, lupta pentru titlul Destinația Anului® 2026 este mai deschisă ca niciodată. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate, iar clasamentul începe să contureze favoritele publicului — dar nimic nu este decis. Votul este deschis până pe 25 aprilie și încă mai poți influența rezultatul. Băile Sărate Ocna Mureș este una din cele 5 finaliste la categoria Stațiuni Balneare.
Stațiuni balneare (alfabetic)
- Băile Sărate Ocna Mureș
- Borsec
- Călimănești-Căciulata
- Slănic Moldova
- Techirghiol
Dacă nu ai votat încă o mai poți face până pe 25 aprilie 2026, aici: www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza!
Rezultatul final va fi construit pe baza unui sistem de evaluare care combină următoarele componente: votul publicului, evaluarea unui juriu național de specialiști în turism, rezultatele cercetării sociologice naționale privind notorietatea destinațiilor și analiza criteriilor de dezvoltare turistică și sustenabilitate. Acest mecanism permite o ierarhie relevantă la nivel național, nu doar o competiție de popularitate online.
Mai sunt doar câteva zile în care destinațiile își pot consolida poziția sau pot recupera diferența. Cele aflate acum în top au avantajul mobilizării rapide, dar cursa rămâne deschisă. În fiecare an, finalul aduce surprize. Cursa este departe de a fi încheiată, etapa de votare rămâne deschisă până pe 25 aprilie iar diferențele dintre finaliști pot fi recuperate până în ultima zi de vot.
Despre Destinația Anului®
O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost, Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Eco-România, Constanța & Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești, AEROSOLI, SUBARU, Metro, Antreprenoresti, Enterprise Rent-a-Car – Partener Mobilitate.
Articolele zilei
Podium pentru Grupul de majorete „Cheers” Ocna Mureș la Concursul Național „Bucuria Dansului” Alba Iulia
Sâmbătă, 18 aprilie 2026 a avut loc la Alba Iulia cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Dans „Bucuria Dansului” care a reunit sportivi, grupuri de copii din întreaga țară, oferind un spectacol deosebit și momente memorabile în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.
Grupa de majorete „Cheers” Ocna Mureș a obținut locul II în cadrul concursului Național „Bucuria Dansului” la categoria „children”.
Așadar, povești de succes care arată frumusețea fetelor, munca, dăruirea și pasiunea pentru dans, sub îndrumarea d-nei Liana Stoica și cu susținerea și încrederea părinților.
Ne găsiți la Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureș (cursurile sunt gratuite). Povestea noastră continuă…
a declarat doamna Liana Stoica, coordonatoare grupului.
Articolele zilei
Elevi ai Liceului Tehnologic Ocna Mureș – Viitorii lăcătuși mecanici în plină formare!
Pe parcursul lunii martie 2026, elevii clasei a XI-a A – calificarea Lăcătuș mecanic prestări servicii, de la Liceul Tehnologic Ocna Mureș, au continuat să-și dezvolte abilitățile necesare meseriei ![]()
În cadrul stagiului de practică, elevii au dobândit competențe precum:
prelucrarea metalelor (tăiere, filetare, găurire, îndoire)
asamblarea subansamblelor
citirea desenelor tehnice
De asemenea, au învățat să:
utilizeze instrumente de măsură (șubler, micrometru)
întrețină utilaje industriale
Procesul de învățare continuă în următoarele săptămâni de practică, până la finalul anului școlar!
Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru elevii din județul Alba” (ID 301778), finanțat prin PEO din FSE+.
Felicitări elevilor pentru implicare și progres! au transmis organizatorii.
Articolele zilei
15-16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș. Programul complet
Împlinirea a trei ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș va fi sărbătorită de întreg orașul de pe Mureș în zilele 15 și 16 mai 2026 când vor avea loc Zilele Băilor Sărate.
Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și trupa de majorete “Cheers Ocna Mureș“, la complexul Băilor Sărate.
Evenimentele vor continua apoi pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, în piațeta centrală unde publicul va putea urmări diferite spectacole.
Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmea;
Ora 16:00 – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Rațiu , Alexandra Docea, Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan, Gabriela Matei (sax), Andrei Iacob (sax) – împreună cu Ansamblul “Tradiții Uiorene“ din Ocna Mureș;
Ora 18:00 » Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;
Ora 19:00 » Recital – Raoul;
Ora 20:00 » Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară);
Ora 21:00 » Recital susținut de Andreea Bălan.
Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!
Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă!
Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru! ![]()
Articolele zilei
SC ORMIS SRL angajează manipulant marfă
SC ORMIS SRL din Ocna Mureș angajează manipulant marfă (stivuitorist) preferabil posesor permis de conducere cat. B.
Relații la telefon: 0722 398 912

