Articolele zilei
Concurs de pescuit la balastiera de la Noşlac
În data de 12 mai 2013 la balastiera Noșlac se va desfășura faza pe asociație a concursului de pescuit staționar. Doritorii se pot înscrie LIBER la sediile cluburilor de care aparțin până în data de 2 mai 2013, condiția fiind să aibă carnetul de membru vizat pe anul 2013.
Nu se va mai desfășura în anul 2013 faza pe cluburi, ci se organizează direct faza pe asociație.
Concursul se va desfășura pe durata unei singure zile, două manșe de câte 3 ore, prima manșă fiind tematică, cu păstrarea obletelui, dar pescuitul se va face la o distanță de minim 9 m de mal. În această manșă se poate pescui cu rubesiana (minim 9 m și maxim 13 m, matchul, sau bologneza de minim 6 m lungime.
Manșa a doua va fi liberă. Cantitatea de nadă vie acceptată este de 2 l, din care maxim 1/2 l fouilli și maxim 1/8 l larve. Acestea sunt principalele modificări aduse regulamentului față de cel de anul trecut. Restul prevederilor vor fi tratate la ședința tehnică.
ÎN ANUL 2013 PRIMII 4 CLASAȚI LA FAZA PE ASOCIAȚIE VOR ACCEDE DIRECT ÎN FINALA B, FIIND ELIMINATĂ FAZA INTERASOCIAȚII.
PROGRAMUL CONCURSULUI
6 30 – ședința tehnică, tragerea la sorți
7 00 – intrarea în standuri, pregătire pentru manșa I
9 00 – începe manșa I
12 00 – sfârșitul primei manșe
12 00 – 12 30 – cântărirea și eliberarea capturilor
12 30 – 13 00 – pauză
13 00 – intrarea în standuri, pregătire manșa II
15 00 – începe manșa II
18 00 – sfârșitul manșei II
18 00 – 18 30 – cântărirea și eliberarea capturilor, clasamentul
18 45 – premierea câștigătorilor
DETALII REGULAMENT CONCURS PESCUIT FAZA PE ASOCIAȚIE – SENIORI BALASTIERA NOȘLAC – 12.05.2013
– concursul în această fază se desfășoară în două manșe a câte 3 ore, cu două ore de pregătire înaintea fiecărei manșe. Ambele manșe se defășoară într-o singură zi;
– cantitatea maximă de nadă este de 17 l/manșă și 2,5 l nadă vie din care maxim 1/2 l fouilli și maxim 1/8 l larve;
– manșa 1 va fi tematică, stilurile rubesiană, match sau bologneză fiind singurele permise pentru prima manșă. Se va pescui la o distanță minimă de 9 m față de mal (aceasta fiind lungimea minimă permisă pentru rubesiană), iar pentru match pluta va fi obligatoriu culisantă sau fixată într-un singur punct. În această manșă va puncta inclusiv obletele!!!
– concurenții vor avea obligatoriu juvelnice de minim 2,5 m lungime, peștii fiind obligatoriu a se păstra vii;
– plumbajul care poate fi pus pe substrat este de maxim 10% din plumbajul total de pe linie;
– se va respecta cu strictețe modul de efectuare a nădirii, în special nădirea de întreținere, pe parcursul întregii manșe. Nu este permis a se realiza bulgări de nadă decât cu o singură mână, fără a se ajuta de marginile bacului. Bulgării se vor face cu osingură mână!!!
– concurenții sunt obligați să păastreze perfect curat standul, folosind locurile special amenajate pentru aruncarea gunoiului. Nerespectarea acestei reguli duce la descalificarea concurentului respectiv;
– aceste reguli nu sunt limitative. Regulamentul general de desfășurare a concursurilor de pescuit staționar în cadrul AGVPS România fiind obligatoriu;
– toate categoriile U15, U18, U23 și femei, sunt calificați direct în finală, ei putând concura dacă doresc doar la categoria seniori, fără a afecta clasamentul acestora.
VICEPREȘEDINTE AJVPS ALBA
ALIN TUDOSE