Stiri diverse
Bursa generală a locurilor de muncă, Alba Iulia, 19 aprilie 2013
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, organizează BURSA GENERALĂ A LOCURILOR DE MUNCĂ în data de 19 aprilie 2013.
Evenimentul va avea loc în Sala de conferinţe situată în Alba Iulia, strada Bucovinei, nr. 6 (Zona Piaţa Centru), începând cu ora 9.30.
BURSA GENERALĂ A LOCURILOR DE MUNCĂ este o măsură activă de combatere a şomajului, deoarece oferă posibilitatea, pe de-o parte, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să se întâlnească în mod direct, fără intermediari, cu angajatorii care au locuri de muncă vacante iar, pe de altă parte, agenţilor economici de a-şi recruta personalul de care are nevoie.
La această acţiune, se doreşte participarea unui număr cât mai mare de agenţi economici ce vor pune la dispoziţia persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă o gamă cât mai variată de locuri de muncă, atât pentru persoane cu studii medii, profesionale, lucrători necalificaţi cât şi pentru persoane cu studii superioare.
Până în prezent au fost contactaţi un număr de 21 agenţi economici, aceştia oferind peste 126 de locuri de muncă.
Locurile de muncă sunt următoarele: vânzatori, zidari, zugravi, dulgheri, fierari, lucrători comerciali, barmani, agenţi asigurari, consultanţi financiari, mentori, inspectori asigurări, unit manageri, programatori Web, consilieri vânzări credite.
În acest sens, vă invităm să luaţi parte la acţiunea organizată de către instituţia noastră.
Cu deosebită consideraţie,
DIRECTOR EXECUTIV,
Andrea Elena KATONA