Curat murdar, nene Iancule…

              În vara anului trecut dădeam exemplul negativ al acelui om în vârstă care după ce s-a uitat vreo 2 minute la coșul de gunoi din fața primăriei, a aruncat un ambalaj metalic la nici 70 de cm de acesta. Din păcate acel gest a rămas de actualitate, ca o permanentă realitate a vieții noastre cotidiene.

            A trecut toamna, a trecut și iarna. Zăpada a acoperit pentru câteva luni toată mizeria și gunoaiele pe care destui dintre noi, cu veselă nepăsare sau cu dispreț față de oraș, de locuitorii lui și de munca celor care curăță zilnic străzile, le aruncă pe jos uitând sau negând existența coșurilor de gunoi. Peturi de toate dimensiunile, formele și culorile, ambalaje, pungi și sacoșe de plastic, hârtii și chiar și gunoaie menajere au stat ascunse sub stratul abundent de zăpadă, făcându-ne să uităm de ele.

            A venit primăvara și o dată cu ea toată natura a reînviat. Și au reapărut și gunoaiele pe care le gândeam pierdute, strânse sau distruse de atotputernica natură. Ni s-au umplut inimile și privirile cu bogăția de culori a noului anotimp și a indolenței semenilor noștri pentru care noțiunea de tomberon sau coș de gunoi reprezintă coșmarul lingvistic și practic al existenței lor. E oare atât de greu să ridici mâna care are gunoiul respectiv și să-l arunci în coșul de gunoi?

            Sâmbăta și duminica, mai ales spre seară, parcul din centrul orașului și strada Nicolae Iorga devin pavate cu coji de semințe. Personaje bipede rozătoare scuipă pe jos în neștire cojile de la semințele pe care le consumă. Să nu îndrăzniți să le spuneți ceva. Vă puteți considera fericit dacă vi se va răspunde frumos și civilizat:„Păi să măture cei care mătură că altceva nu au de făcut, oricum sunt plătiți pentru asta.” Cel mai probabil însă vă veți trezi cu o ploaie de coji peste dumneavoastră însoțite de priviri deloc prietenoase și cuvinte care nu prea se regăsesc în dicționarele lingvistice.

            Dacă mergeți prin Uioara de Sus sau prin spate pe la Soda, pe sub castelul Teleky, veți avea o imagine de ansamblu a ceea ce înseamnă nesimțirea crasă a semenilor noștri certați cu educația. Cantități enorme de gunoaie se aruncă în râpa din spatele caselor, sunt semeni de-ai noștri care nu se complică cu unul sau doi saci de gunoi, aduc cu căruța și varsă toată mizeria în vale. În inconștiența lor criminală nu își dau seama că perpetuează prin gestul lor un focar de mizerie, de boli, de mirosuri insuportabile, că distrug în timp stabilitatea terenului din zona respectivă?

            Primăria a plantat până acum 300 de puieți de salcâm pentru a opri acolo terenul să se deterioreze, să fugă. Oare chiar trebuie ca unii să-și bată joc de munca altora? Chiar nu contează efortul pe care l-au depus niște oameni pentru ca altora să le fie bine?

            În zona respectivă se vor planta în continuare puieți de salcâm. Chiar cu riscul ca munca celor ce îi plantează să fie în continuare batjocorită de niște nesimțiți care probabil așa fac și acasă, răstoarnă gunoiul în mijlocul curții sau a locuinței. Mai devreme sau mai târziu cei care consideră că acea zonă e un mare tomberon vor fi prinși, iar amenzile și pedepsele penale pentru poluarea mediului își vor găsi în sfârșit beneficiarii.

            Se vor planta salcâmi și în alte zone în care există riscul ca pământul să o ia la vale. Dacă nu vom avea grijă ca astfel de lucrări să fie protejate, inclusiv de cei ce ocazional ajung prin acele zone, ne vom plânge o veșnicie că solul este nesigur, că totul se surpă, că totul se distruge. Respectați munca celor care încearcă, cu ajutorul naturii, să ne facă viața mai sigură, mai curată, mai frumoasă. Ei plantează sute, mii de puieți de salcâm într-un an, voi cei care aruncați gunoaiele pe jos sau aiurea în râpe și șanțuri, câți copăcei ați plantat la viața voastră?

            În Uioara de Sus sunt în plină desfășurare lucrările de canalizare. Din păcate ele lasă în urmă o mizerie cumplită. Și nu mă refer numai la noroiul și pământul care invadează drumul. Mă refer la toate gunoaiele pe care le lasă în urma lor cei ce lucrează acolo. Mergeți pe acolo și veți vedea sute de pahare de plastic, roșii, de unică folosință, pe care muncitorii le utilizează, cred, pentru cafea. Toate paharele folosite le găsiți, stând mândre și îmbujorate de emoțiile primăverii, în șanțurile de pe marginea drumului. Sunt atât de multe încât până și oamenii din zonă sunt descurajați în a întreține curățenia în fața caselor. E chiar atât de greu să fie strânse într-o pungă de către cei care le folosesc și aruncate civilizat într-un tomberon? Sincer, nu vă cade mâna făcând un astfel de gest, mai ales că în acest fel veți arăta și respect față de oamenii care locuiesc pe străzile unde efectuați lucrări.

            Inevitabil se va invoca lipsa coșurilor de gunoi stradale. Știți cine le distruge? Câțiva copii care dau în ele cu bâte de lemn și cu picioarele. Niște puști de 12 ani care probabil așa au fost educați, acasă sau la școală, și care dacă le faci observație îți răspund ca niște adevărați cunoscători ai legislației: „Vezi-ți de treaba dumitale, nu ai ce să-mi faci, sunt minor…”. Asta mi s-a răspuns în decembrie anul trecut. Iar dacă te bate gândul să le lungești un pic urechile te acuză de violență și alte prostii.

            Cât de curând se vor monta coșuri de gunoi stradale, noi și sper mai rezistente la violență. S-a schimbat firma de salubritate din oraș și împrejurimi, probabil că vor dispărea și sincopele lor organizatorice în desfășurarea activităților specifice.

            Există o vorbă veche:„Cum e turcul e și pistolul”. Cum sunt părinții așa sunt și copiii, în comportament, în limbaj. Copiii sunt oglinda perfectă a ceea ce văd acasă și la școală, ei doar imită cu teribilism, fără discernământ, violența și limbajul mediului în care trăiesc. Dacă tata bate la mama, și juniorul bate în tomberonul stradal. Dacă tata se uită la meci cu berea în față și scuipând coji de semințe aiurea prin casă, așa face și copilul pe stradă, ca să vadă lumea ce tare e el imitându-și părinții, ce educație „aleasă” a primit în mijlocul familiei și cât de repede și conștiincios o pune în practică. Și uite așa, mergând din generație în generație, închidem, încet dar sigur, cercul cu acel bătrân care anul trecut arunca pe jos, lângă coșul de gunoi, un ambalaj metalic.

            Prostia și nesimțirea pentru unii este ereditară. Speranța noastră? Că astfel de specimene vor dispărea cât mai repede din mijlocul nostru.