Suntem şi pe:
Clinica Sante

Articolele zilei

În curând vom putea circula cu maşinile pe drumul de lângă „groapa de la Plus”

Publicat

- 266 vizualizări

     

        Lucrările de  amenajare a terenului în zona intersecţiei Eminescu cu Iorga, porţiunea afectată de scufundarea de teren din 22 decembrie 2010, au luat un avans considerabil în ultima perioadă. Începute în luna ianuarie, aceste lucrări au fost blocate o perioadă de timp din cauză că mai bine de o lună, cariera de piatră de unde urma să se aducă umplutura pentru zona reabilitată, a fost închisă.

      "În prezent, stratul de piatră a fost depus pe toată suprafaţa lucrării şi urmează apoi un strat de balast. Constructorul a estimat că la sfărşitul lunii acesteia (martie n.r.), se va putea circula pe vechiul drum. Vor urma 6 luni de monitorizare a terenului iar daca rezultatele sunt bune se va trece la asfaltarea drumului" ne-a declarat primarul Vinţeler Silviu.

      Reluarea circulaţiei se va face treptat: din martie vor avea acces doar autoturismele şi microbuzele ca o măsură de prevedere iar peste 6 luni în funcţie de rezultatele monitorizării se va trece sau nu la exploatarea normală a drumului reabilitat.

     Reamintim că lucrările de amenajare şi reconstrucţie ecologică prin aducerea la forma iniţială a terenului a fost câştigată de două firme prin asocierea de servicii de proiectare – executie SC BTC INCHIRIERI UTILAJE SRL – SC MINESA ICPM SA cu propunere financiara de 175.000 lei respectiv 38036 euro fara TVA.

   

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *