Stiri diverse
Acţiune de verificare a taximetrelor din Alba Iulia, Sebeş, Aiud, Blaj Teiuş şi Ocna Mureş
La data de 26.02.2013, între orele 0800-1100 și 1500-1800, poliţiştii Serviciului Rutier Alba, au organizat în municipiile Alba Iulia, Sebeș, Aiud şi Blaj și în orașele Teiuș și Ocna Mureș o acţiune ce a avut drept scop verificarea modului în care se desfăşoară transportul de persoane în regim taxi.
Acţiunea s-a desfăşurat împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român – Agenția Alba și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba.
În cadrul acţiunii au fost verificate 112 taximetre iar pentru nereguli constatate au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.250 lei, din care 10 în conformitate cu Legea 38/2003 privind taximetria iar restul pentru încălcarea normelor privind circulaţia rutieră.
Exemple:
La Aiud a fost depistat un bărbat care efectua cu un autoturism transport de persoane în regim taxi fără a deţine autorizaţie în acest sens.
Conducătorul autoturismului a fost sancţionat contravenţional iar ca şi măsură complementară au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare ale autoturismului, pentru o perioadă de 6 luni.
La Sebeş a fost depistat un şofer de taxi care conducea un autoturism ale cărui certificat de agreere şi verificare metrologică, erau expirate.
Faţă de conducătorul taxiului a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în valoare de 500 de lei iar autorizaţia de taximetrie i-a fost suspendată pentru o perioadă de 30 de zile (conform art. 52 al. 2 lit. b si lit. f si art. 56 al. 4 din Lg. 38/2003) .