Sport
Soda Ocna Mureş continuă, CSM Sebeş şi Inter Blaj au spus adio Cupei
Gruparea din Ocna Mureş s-a calificat în faza a II-a din cadrul Cupei României Timişoreana la fotbal, programată marţi 12 august, graţie faptului ca FC Sibiu nu s-a prezentat la partida de miercuri după amiază! Cam la fel au stat lucrurile şi în cazul meciului dintre Inter Petrila şi Inter Blaj , numai că de această dată cei care nu au onorat cu prezenţa jocul respectiv au fost conjudeţenii noştri. Singura întâlnire care a avut loc în cadrul fazei I a competiţiei k.o., ediţia 2008-2009 a fost cea dintre Marmosim Simeria şi CSM Sebeş. Gazdele s-au impus la limită, scor 1-0 (1-0), gol Vişan în minutul 20, chiar dacă oaspeţii au controlat jocul, au avut o bară, un gol anulat eronat (ambele faze l-au avut protagonist pe ex-uniristul M. Manea) şi au irosit 3 ocazii de singuri cu portarul. Fane Fogoroşi a mizat pe Stănilă – Potopea, Cosma, Cocoară, Hârciagă – Oara (85, Haiduc), C. Simtion, P. Ciucă, Şuteu (78, Marcu) – M. Manea, Lenghel. Altfel, sâmbătă la ora 10.30 trupa din Arinii Sebeşului va juca, ora 10.30, la Cluj cu CFR 2. În altă ordine de idei, Munteanu (20 ani, fundaş central stânga, Atletic Sibiu), Cândea (20 ani, fundaş central sau mijlocaş, Gaz Metan Maediaş) şi Bâlc (19 ani, mijlocaş central, Gaz Metan Mediaş) se antrenează cu CSM Sebeş, se mai poartă discuţii cu juniorii Cr. Radu (Chimia Rm. Vâlcea) şi Bartha (FC Cugir), în vreme ce senegalezul N’dyae nu a fost încă legitimat.
