Articolele zilei
Fotbalul… inger si demon
Parca mai ieri s-a terminat turul campionatului de fotbal la toate competitiile din Romania si deja acum sta sa inceapa returul. Fiecare echipa in acesta pauza a incercat sa se intareasca (daca a avut cu ce) si sa inceapa returul cu forte noi si proaspete. La inceput de an se formeaza si bugetele, se fac planuri, se cauta ajutoare, sponsori, baze materiale si sportive, se fac vizitele medicale, se pun vizele anuale, se face pregatirea de iarna si multe altele.
Va incepe campionatul. Din nou indemnuri, incurajari, tipete, urlete, injuraturi, jigniri, acuzatii (ne-a furat arbitrul, nu sunt bani …) palpitatii, hipertensiune (arteriala), accidentari, cartonase (galbene si rosii… deocamdata), suspendari, reveniri, atingerea sau nu a obiectivelor, nervi, bucurie …final.
Fotbalul… un joc sportiv colectiv cu si pentru oameni. Fotbalul …privit de altii drept o afacere (dar zic ei ca nu se castiga). Fotbalul…
Se spune ca la politica, masini si fotbal se pricepe toata lumea, (lista poate fi completata… parca si femeile erau trecute aici). Important e sa ai cu ce, adica in cazul nostru sa faci parte (sau nu) din fenomen.
Am aflat de curand ca marele jucator al Barcelonei Gerard Pique l-a facut pe fiul sau si al Shakirei ,,socio Barcelona”. Socios’ sunt suporterii cotizanţi ai Barcelonei, un fan cotizând cu 170 de euro pe an, deci bebeluşul Milan, va da 40 de euro anual (taxa pentru copii). Fiul lui Pique are deja carnet de socio, cu seria 171.761. Socio’s votează la alegerile prezidenţiale ale clubului şi au adunări generale în care discută bilanţul echipei.
Iata ca vorba aia cum ca ,,banul tot la ban trage” e adevarata. Dar aici vorbim si de devotament si respect pentru echipa. …si aici am vrut sa ajung. S-au auzit zvonuri ca cineva ar fi cumparat baza sportiva Soda dar se pare ca sunt doar zvonuri. Se pare ca aceasta baza sportiva a ramas ca si pana acum in proprietatea combinatului GHCL UPSOM SA care…(asta e o alta discutie).
Dar vine returul campionatului si pentru noi cei care ne desfasuram activitatea acolo: conducerea clubului, antrenori, fotbalisti de la echipa mare si copii. De luni 04.02.2013 vor relua pregatirea si cei mai mici fotbalisti de la CS Ocna Mures, adica grupa de copii Juniori C , copii nascuti dupa 01.01.1998. Va amintesc ca aceasta grupa face parte din elita fotbalului judetean la copii si juniori prin calificarea in play-off.
Incepand cu data de 16.03.2013 acestia se vor lupta pentru ocuparea primului loc in campionat si tototdata calificarea la turneul final cu echipele Unirea Alba Iulia, CSS Blaj, Europa Alba Iulia, Sportul Sebes si CSO Cugir.
Din pacate conditiile de pregatire sunt jalnice. Nu exista un teren de pregatire adecvat pentru o pregatire de iarna. Zapada aproape s-a topit, iar terenul este acoperit de apa. In vestiare conditiile sunt precare. Misuna soarecii pentru ca sunt multe gauri in pereti, gauri ce duc in tribuna si de aici afara. Lipsesc pana si becurile. In cateva locuri sub tribuna deja cad peretii, (vorba d-lui Domsa Grigore antrenorul de la echipa mare: ,,Sa ne ajute Dumnezeu sa nu se prabuseasca cat timp suntem noi aici”). E drept anul acesta este caldura si apa calda dar asta cu un consum imens datorita instalatiilor vechi si neperformante.
Nu sunt mingi de antrenament si de joc. La varsta cand copiii invata jocul cu mingea (si nu numai) fiecare ar trebui sa beneficieze de o minge similara cu cea de joc. La grupa de copii avem 5 mingi (la 19 copii) care sunt proprietatea personala a antrenorului si inca doua mingi pe care doi copii le aduc de acasa la antrenament. Echipamentele de joc sunt descompletate iar jambierele aproape ca lipsesc si care le avem sunt rupte.
Cu toate acestea mergem inainte. Dar pana cand? Ne luptam in campionat cu echipe care au beneficiat in pregatirea de iarna de cantonament chiar in afara tarii. Dar oare cat o sa mai pot sa motivez acesti copii? Si cu ce? Cum? Deja sunt copii care au plecat la alta echipa din apropiere, pentru ca acolo le ofera ceva. Si va spun ca toti sunt copii valorosi, copii care lupta pentru echipa si pentru orasul Ocna Mures.
Si sa nu uitam ca in ultimul timp performantele de la CS Ocna Mures, atatea cate au fost ele au fost facute de grupele de copii si juniori. Copiii sunt nevinovati si au un suflet curat, ei sunt mandri ca reprezinta orasul Ocna Mures. Oare orasul Ocna Mures doar atat poate face pentru ei?
Fotbalul e pana la urma un joc. Cineva trebuie sa castige si… cu siguranta atunci cineva va pierde. Aici copiii invata sa fie invingatori dar invata sa piarda cu demnitate. Ei iubesc fotbalul asa cum toti l-am iubit la varsta copilariei si inca il iubim si acum. Haideti sa nu le luam copiilor aceasta iubire! Haideti sa fim mai aproape de ei, sa-i incurajam si sa-i indemnam sa mearga mai departe. Sa nu fim noi cei care le frangem aripile inainte de a invata sa zboare.
Nu vreu ca acest articol sa fie considerat o mana intinsa in genul ,,… da-mi si mie…..”. Noi oricum o sa mergem mai departe ca si pana acuma. Copiii nu cer nimic. Poate doar putin respect.
Oare merita?
Antrenor,
Radu Coroiu
Articolele zilei
Succes Remarcabil pentru Liceul Tehnologic Ocna Mureș!
Suntem extrem de mândri să felicităm echipa de elevi și profesori coordonatori de la Liceul Tehnologic Ocna Mureș pentru rezultatele excepționale obținute în cadrul concursului „Bosch Craft Day”, desfășurat pe 11 martie 2026!
Talentul, precizia și munca depusă în ateliere au fost răsplătite pe măsură. Felicitări campionilor noștri:
Moldovan Andrei – Locul 1 la proba de Lăcătușerie. O demonstrație de măiestrie și profesionalism care i-a adus titlul de cel mai bun „locksmith”!
Gunea Bogdan (clasa a IX-a) & Bana Ramona, Nistor Ovidiu (clasa a X-a) – Locul 2 la proba „Școala mea are talent” (Talent Showcase). O colaborare creativă care a impresionat juriul!
Matei Iulian – Locul 3 la proba de Desen Tehnic. O dovadă de atenție la detalii și rigoare tehnică deosebită.
Aceste premii reconfirmă calitatea învățământului tehnic din Ocna Mureș și potențialul uriaș al noii generații de profesioniști.
Mulțumim cadrelor didactice :Marcela Vancea, Radu Florea și Daniel Costan, care i-au îndrumat și partenerilor de la Bosch pentru susținerea excelenței în meserii!
Bravo, tuturor! Suntem mândri de voi!
Articolele zilei
Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu
Astăzi, 9 martie 2025, în jurul orei 16.55, Secția 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș a fost sesizată de către un bărbat de 27 de ani, din localitatea Lunca Mureșului, cu privire la faptul că, în dimineața acestei zile, mama lui, MOLDOVAN ADRIANA CRISTINA, în vârstă de 53 de ani, a plecat de la domiciliul său și nu a mai revenit până în prezent.
Femeia are următoarele semnalmente:
* 1,60 m înălțime;
* 75 de kilograme;
* Păr roșcat;
* Ochi căprui.
La momentul dispariției, purta o bluză neagră, pantaloni negri cu dungi roșii și adidași albi.
Femeia a fost dată în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită.
Articolele zilei
Reduceri de taxe și impozite în orașul Ocna Mureș!
Primăria Ocna Mureș a inițiat un proiect de hotărâre privind reducerea unor taxe și impozite la nivelul orașului Ocna Mureș pentru anul 2026.
Anunțul a fost făcut chiar de primarul orașului Ocna Mureș:
,,Astăzi am inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local, pentru reducerea taxelor și impozitelor conf. OUG 9/2026. Anularea unor taxe speciale, taxa pentru cerificat fiscal, taxe care o să fie prezentate în proiectul de hotărâre.
Cele mai importante reduceri sunt la persoanele cu handicap grav, reduceri de 50%, respectiv 25% la persoanele cu handicap accentuat. Alte reduceri prevăzute de OUG 9/2026 și propuse în proiectul de hotărâre, sunt casele cu o vechime de peste 50 ani care vor beneficia de o reducere de 15% și casele cu o vechime de peste 100 ani care vor beneficia de 25% reducere. O altă reducere importantă este bonificația de 10% pentru persoanele fizice care achită taxele și impozitele până la 31 martie 2026.
În orașul Ocna Mureș impozitele și taxele au fost stabilite conform OUG 78/2025 și legea 227/2015, la minimul posibil prevăzut în legislație. Prin HCL nr. 225/2025 la Ocna Mureș nu au fost stabilite cote adiționale la impozitele și taxele locale în sensul art.489 alin.1.
Unii consilieri cer anularea acestor cote adiționale deși acestea nu au fost stabilite printr-o hotărâre a Consiliului Local, util ar fi ca documentația să fie citită înainte de a formula astfel de solicitări!
Nu am fost niciodată un adept al majorării taxelor și impozitelor, dar legislația României trebuie respectată. Nu putem propune Consiliului Local, iar acesta să adopte HCL înafara legislației. Din păcate pentru unii consilieri, dorința de a ieși în evidență este mai mare decât preocuparea de a înțelege corect legislația. Rolul lor este de a încerca să facă ceva constructiv pentru comunitate și nu de a transforma totul într-un spectacol, încercând să blocheze anumite investiții prin “interpuși”.
În concluzie, orașul Ocna Mureș este în continuă dezvoltare, cu multe investiții în derulare, altele în evaluare la finanțatori. Orașul Ocna Mureș are astăzi proiecte aflate în execuție, în diferite stadii, în valoare de peste 15 milioane de euro, iar în stadiul de pregătire/licitație, proiecte de 20 milioane de euro. 90% din aceste proiecte sunt finanțate din fonduri europene. Adevărata realitate este că în timp ce administrația lucrează pentru a dezvolta orașul, există și voci care preferă să facă doar spectacol.
Comunitatea are nevoie de soluții, de responsabilitate și de implicare, nu de dispute fără fond!
Cu stimă,
Silviu Vințeler,
Primarul orașului Ocna Mureș!”


Articolele zilei
“La mulți ani!” la zi aniversară, unui om dedicat muzicii
Cu simț artistic, cu dragoste față de muzică și în special pentru munca de dirijor, doamna profesoară Eva Forika este exemplul ideal de urmat pentru dedicarea în profesie.
Cu peste 50 de ani prezență în viața școlii, a culturii, a educației, coordonează încă două formațiuni corale, Corul Bisericii Reformate și Corul Doruleț.
De- a lungul timpului, după orele de curs, ca profesor de muzică, a constituit multe coruri de elevi de la clasele primare, gimnazile și până la cele de liceu. Ce activități educative, culturale, ce spectacole a pus în scenă oferind publicului momente de neuitat!
A activat în ONG ASMEA, a colaborat cu persoane din Germania pentru finanțarea unui proiect bine primit în comunitatea din Uioara de Sus, proiect prin care copii din familii defavorizate au avut parte de îngrijire în multe planuri (hrană, îmbăcăminte, rechizite), dar și de activități educative, unde au învățat să comunice, să coloreze, să realizeze lucrușoare de mâna lor, să cânte, să redea mici spectacole de teatru muzical de păpuși pentru copii.
Doamna Forika a participat cu diferite coruri la manifestări artistice tematice în țară și în afară țării, unde totdeauna a performat, fiindu-i apreciată întreaga muncă. A fost profesor la Școala Generală din Unirea, la Școala din Cisteiu de Mureș, la Liceul Teoretic Petru Maior, la Școala Lucian Blaga, secția maghiară și secția română și la Colegiul Bethlen Gabor din Aiud.
Suntem recunoscători pentru formarea în plan muzical a atâtor copii și tineri din zona Ocna Mureș!

De aproape 20 de ani conduce Corul Doruleț, al cărui membru fondator este, alături de alți colegi, iubitori de muzică.
Un palmares bogat are cu acest cor, cu care a participat, ca dirijor, la spectacole, manifestari artistice, festivaluri în țară și în străinătate, fiind sprijinit financiar de Primăria orașului nostru.
A închegat o frumosă legătură între Corul Doruleț, Corul Reformat și Corul Astra din Campia Turzii, Corul Armonia din Turda, Corul Mihai Vodă din com. Mihai Viteazu. Participă cu Corul Doruleț la festivalurile organizate de dirijorii acestor coruri, realizând un schimb cultural de înaltă calitate.
Corul Doruleț este corul de care s-a ocupat cu perseverență ca dirijor, cu drag și bucurie, sub sloganul “Aducem bucurie prin muzică!”. Alături pe prof Levente Szoch, cu care colaborează foarte bine spre reușita corului, depășește momente critice de sănătate și continuă. Pentru toate spectcolele Casei de Cultură la care este invitat corul, pregătește cu conștiinciozitate piese corale adecvate temelor și momentelor respective.
A fost promotorul care a înscris și condus corul la festivaluri din Cehia (Praga), Polonia (Cracovia), Grecia (Salonic), Italia (Grado), Austria (Viena), Italia (Altă Pusteria), Ungaria (Hajduszoboszlo), Albania (Durres), Macedonia (Ohrid), Bulgaria (Sunny Beach), Croația (Selce). A purtat corul în capitale renumite, Praga, Viena, Tirana, Sofia, Budapesta; au traversat împreună Vltava, Dunărea, apele Veneției, Lacul Ohrid, Marea Egee, Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Adriatică, peste tot ducând spiritul cântecului românesc, la festivaluri folclorice sau mesajul colindului la festivaluri din perioda de Advent.
Cu sprijinul major al prof Levente Szoch și sub coordonarea doamnei Forika, corul a imprimat două CD uri. A pregătit piese corale în limba română, franceză, germană, maghiară, engleză și italiană. Din repertoriul bogat al corului Doruleț fac parte piese corale laice și religioase.

Cu energie, dinamism și responsabilitate, doamna Forika a organizat în comunitatea nostră, cu Corul Doruleț, colindul în a doua zi de Crăciun la bisericile din oraș, Româno-Catolică, Ortodoxă, Reformată și Greco-Catolică, dar și în a doua zi de Paști, susținând spiritul ecumenic.
Deși au fost momente când sănătatea nu i-a fost alături, cu multă implicare, inspirație și muncă neobosită, insuflând increrede și siguranță coriștilor, a inițiat de mulți ani desfășurarea unui concert coral de colinde în perioda Postului Crăciunului. În ultimii ani, acest concert se desfășoară în biserici ortodoxe, cu invitarea a cinci sau șase coruri, care dau valoare momentului, întregului concert, apreciat în orașul Ocna Mureș.
Toți cei care o cunoaștem o apreciem, o respectăm vrem ca viața să-i fie un portativ nesfârșit, cu acorduri line, armonioase, pe măsura întregii activități cultural-educative dedicate orașului Ocna Mureș!

La zi aniversară, îi dorim Doamnei muzicii ocnamuresene, profesor EVA FORIKA, ani mulți, sănătate, pace, bucurii, același suflet mare!
Președinte al Asociației Corale Doruleț,
Cărunta Elena
Articolele zilei
Băile Sărate Ocna Mureș – exemplu de bune practici
La Borsec a avut loc o întâlnire de lucru importantă între Asociația Națională a Stațiunilor Balneare și Balneoclimaterice din România, Organizația Patronală a Turismului Balnear Român, delegați de la Ministerul Turismului și reprezentanți ai autorităților locale din principalele stațiuni balneare ale țării.
Din partea orașului Ocna Mureș au fost prezenți Silviu Vințeler, Primarul orașului și Corneliu Engi, Director al Băilor Sărate Ocna Mureș.
Evenimentul a avut ca scop consolidarea dialogului dintre administrațiile locale, mediul asociativ și operatorii din sectorul balnear, precum și identificarea unor direcții comune pentru modernizarea și promovarea acestui tip de turism.
Subiectele principale ale discuțiilor
Participanții au analizat:
- oportunitățile de finanțare pentru infrastructura balneară;
- modelele de administrare eficientă a stațiunilor;
- strategiile de atragere a turiștilor români și străini;
- importanța parteneriatului dintre autoritățile locale și sectorul privat.
În acest context, accentul a fost pus pe necesitatea unor investiții coerente, corelate cu potențialul natural al fiecărei stațiuni.
Băile Sărate Ocna Mureș – exemplu de bune practici
Unul dintre cele mai apreciate exemple prezentate în cadrul întâlnirii a fost cel al Băilor Sărate Ocna Mureș. Stațiunea a fost menționată ca model de colaborare eficientă între administrația locală și Consiliul Județean Alba, colaborare care a permis:
- reabilitarea și modernizarea infrastructurii balneare;
- valorificarea sustenabilă a resurselor saline și a apei sărate;
- creșterea atractivității turistice a zonei;
- repoziționarea localității pe harta turismului balnear din România.
Parteneriatul dintre autoritățile locale ocnamureșene și Consiliul Județean Alba a fost evidențiat ca un exemplu de investiție strategică gestionată responsabil, cu impact direct asupra dezvoltării economice și sociale a comunității.
Concluzii
- Se evidențiază necesitatea analizării și promovării unui pachet de facilități fiscale dedicate stațiunilor balneare, în vederea creșterii competitivității și stimulării investițiilor în infrastructura specifică.
- Se propune inițierea unui Program Național pentru Dezvoltarea Stațiunilor Balneare, destinat sprijinirii UAT-urilor care dețin astfel de stațiuni, respectiv analizarea oportunității adaptării actualului Program de investiții pentru a integra componenta balneară (modernizare baze de tratament, infrastructură tehnico-edilitară, punerea în valoare a resurselor naturale).
- Este necesară crearea unui cadru coerent pentru atragerea investițiilor private, inclusiv prin instrumente financiare dedicate, parteneriate public–private și măsuri de debirocratizare.
- Se subliniază importanța asigurării unor alocări bugetare stabile și predictibile, care să permită planificare multianuală și implementarea sustenabilă a proiectelor strategice din domeniu.
- Se recomandă consolidarea unei strategii unitare de promovare a turismului balnear, inclusiv participarea coordonată la târgurile și evenimentele internaționale de profil, sub brand național.
- Se reafirmă rolul strategic al Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie în fundamentarea științifică a politicilor publice din domeniul balnear, prin expertiză medicală, cercetare, standardizare și susținerea recunoașterii valorii terapeutice a factorilor naturali.
- Domeniul balnear este considerat un sector strategic la intersecția dintre sănătate și turism, cu potențial major de dezvoltare economică, echilibrare regională și creștere a duratei medii a șederii turiștilor.
Întâlnirea de la Borsec a subliniat necesitatea continuării dialogului între stațiuni, organizațiile profesionale și factorii de decizie. Modelele de succes, precum cel al Băilor Sărate Ocna Mureș, demonstrează că turismul balnear românesc poate fi revitalizat atunci când există cooperare, viziune și investiții bine fundamentate.
Evenimentul a reprezentat un pas important în consolidarea unei rețele de colaborare care să sprijine dezvoltarea durabilă a stațiunilor balneare din România.

