Suntem şi pe:

Articolele zilei

Primăria Ocna Mureş nevoită să mărească taxele şi impozitele din cauza firmei Prego SA !

Publicat

- 237 vizualizări

 

     La nici două săptămâni de când consilierii locali din Ocna Mureş au hotărât să mențină și în 2013 taxele şi impozitele locale la valoarea celor din 2012, din cauza datoriilor către stat, acumulate de firma Prego SA, administraţia locală este nevoită să revină asupra hotărârii şi să ajusteze taxele şi impozitele mărindu-le cu 16,05% !

     Firma Prego SA are ca unic acţionar Consiliul Local Ocna Mureş iar în cei 10 ani în care a avut contract de concesionare pentru prestarea mai multor servicii , a acumulat datorii de peste 5 miliarde de lei vechi. Astfel datoriile firmei Prego SA ar putea fi considerate arierate (datorii mai mari de 90 de zile) iar la un eventual control al Curţii de Conturi aceasta  ar putea considera că administrația locală a încălcat prevederea aprobata de Guvern la începutul acestui an, conform căreia autoritățile locale pot reduce taxele prevăzute în hotărârea de indexare aprobată anul trecut numai dacă îndeplinesc cumulativ două condiții: nu au înregistrate arierate la 31 decembrie 2012 și respectiva măsură nu afectează veniturile proprii ale bugetelor locale.

     Deşi Primăria Ocna Mureş ca instituţie nu are datorii, din cauza situaţiei prezentate mai sus, primarul Silviu Vinţeler este nevoit să propună un nou proiect de hotărâre privind aprobarea noilor valori impozabile, taxele şi impozitele locale şi alte taxe asimilate acestora ce se vor  aplica începând cu data de 1 februarie 2013 la nivelul oraşului Ocna Mureş ce va fi supus spre aprobare în următoarea şedinţă de consiliu local care va fi pe data de 31 ianuarie 2013.

 

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *