Suntem şi pe:

Articolele zilei

Beneficiarii ajutoarelor alimentare nu vor mai primi ulei şi făină

Publicat

- 270 vizualizări

Cei aproximativ 1600 de beneficiari ai ajutoarelor alimentare acordate de Uniunea Europeană din oraşul Ocna Mureş şi localităţile aparţinătoare nu vor mai primi ulei şi nici întreaga cantitate de făină. Şi aceasta din cauză că firma din Bulgaria care ar fi trebuit să asigure necesarul de făină şi ulei nu a respectat graficul de livrare a produselor.

În această situaţie se află toţi beneficiarii de ajutoare alimentare din ţară, peste 46.000. Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Bucureşti, instituţia responsabilă cu încheierea contractelor pentru furnizarea ajutoarelor alimentare în cadrul Planului European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate, a anunţat consiliile judeţene printre care şi Consiliul Judeţean Alba că livrările a două dintre produse, res­pectiv uleiul şi făina, au fost sistate. „Furnizarea de făină şi ulei în cadrul PEAD 2012 a fost contractată în urma atribuirii prin licitaţie, cu societatea Viem Corporation Eood, din Bulgaria. La data terminării contractului, respectiv 31 decembrie, obligaţiile contractuale privind furnizarea cantităţilor contractate nu au fost îndeplinite. în consecinţă nu vor mai fi livrate produsele făină şi ulei peste cantităţile livrate până la 31 decembrie”, se arată în comunicatul APIA Bucureşti.

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *