Suntem şi pe:
Clinica Sante

Evenimente

Oaspeţi de onoare pentru voluntarii din cadrul programului Internaţional AWARD for Young People

Publicat

- 352 vizualizări

 

     În zilele de 11 şi 12 decembrie 2012 a avut loc vizita de monitorizare a activitãţilor desfãşurate în cadrul programului Internaţional AWARD for Young People, implementat de Asociaţia “Raza Speranţei din Ardeal”, în parteneriat cu Primãria oraşului Ocna Mureş, Casa de Culturã “Ion Sângerean” şi Asociaţia “Tradiţii Uiorene”. Au participat d-na Di Flanagan de la Secretariatul Internaţional şi d-na Mihaela Stanciu coordonator naţional al programului.

     Voluntarii care participã la acest program de voluntariat sunt elevi la cele douã licee din oraş; sãptãmânal, în fiecare Luni între orele 17-19 desfãşoarã activitãţi pentru nivelul de argint: sport, lucru de mânã-artizanat, protecţia mediului, tehnoredactare şi dans popular, cu instructorii lor. Unii sunt dansatori în ansamblu folcloric al Asociaţiei “Tradiţii Uiorene”, care are un nume în oraşul nostru. Voluntarii învaţã şi aplicã în acest program: valoarea voluntariatului pentru sine şi comunitate; îşi dezvoltã abilitãţi personale şi îşi descoperã unele noi (comunicare, fizice, meşteşug, exprimare prin dans, utilizarea unui program de editare avansat); simţul responsabilitãţii şi gestionarea timpului. Obiectele de artizanat vor fi vândute de voluntari pentru strângerea de fonduri, necesare unor elevi cu probleme financiare. Liderul general al unitãţii AWARD- d-na Ana-Maria Spînu coordoneazã şi îndrumã activitãţile şi menţine legãtura cu autoritatea naţionalã şi internaţionalã din Anglia.

     Oaspeţii au fost primiţi la Casa de Culturã “Ion Sângerean” şi la Liceul Tehnologic şi au fost cazate la Casa Bella, unde s-au bucurat de o primire cãlduroasã.

     Vedetele vizitei au fost în permanenţã tinerii şi în special elevii voluntari, care au fost felicitaţi pentru rezultatele lor din program, dar şi pentru cele şcolare-nu au absenţe şi note mici. Fac parte din marea familie AWARD (premiu). Au o misiune mare pentru vârsta lor- aceea de a duce mai departe tradiţiile noastre din zona Ocna Mureş şi de a fi sensibili şi sãritori la problemele celui din vecinãtatate, fãrã a cere plata.

Prof. Maria Elena Udrea   

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *