Imaginea zilei
Exploatarea minieră din „orașul sării“ înainte de Primul Război Mondial
Fotografia document a fost realizată chiar în 1912, anul în care exploatarea minieră din Ocna Mureș a fost grav afectată de apele râului Mureș. În centrul imaginii „tronează“ fosta mină de sare în stare solidă, care a avut aici o tradiție milenară aproape neîntreruptă.
Imaginea din 1912 ne permite să facem un salt în timp în așa numitul oraș al sării-Ocna Mureș. Este anul în care apele râului Mureș au pătruns în unele dintre minele vechi și au provocat surpări, care au dus la apariția la suprafață a unor pâlnii şi cratere de mari dimensiuni care au afectat şi zonele locuibile.
Până la mijlocul secolului al XIX-lea râul Mureş curgea în imediata apropiere a masivului de sare. Din cauza pagubelor produse minelor de sare în timpul deselor inundaţii ale Mureşului, în anii 50 ai secolului XIX, albia Mureşului a fost mutată cu câteva sute de metri mai spre est. Nici așa pericolul nu a fost înlăturat. Abia în 1952, s-a decis ca toate craterele formate deasupra fostelor mine romane cu saramură concentrată. Așa au prins contur lacurile saline. Punctul culminant a fost atins în anul 1978, când apele Mureșului au inundat camerele minei. Catastrofă minieră a fost sinonimă cu sistarea definitivă a exploatării sării în stare solidă la Ocna Mureş, după milenii de activitate aproape neîntreruptă.
Tot imaginea din 1912 ne permite să localizăm Biserica Reformată și cea catolică. În fotografia document nu apar clădirile „emblematice“ ale orașului: Uzina de produse sodice, Băile romane, Biserica greco-catolică (nu era construită).
Sursa: Adevarul de Alba
Foto: Serviciul Județean al Arhivelor naționale Alba
