Suntem şi pe:

Articolele zilei

Nereguli la depozitul de deşeuri a oraşului Ocna Mureş!

Publicat

- 323 vizualizări

 

        Controversele iscate de Regulamentul de funcţionare a depozitului de deşeuri nepericuloase a oraşului Ocna Mureş se transformă încet încet într-un scandal de proporţii. Astăzi, 7 noiembrie 2012 pe site-ul Primăriei Ocna Mureş a apărut un comunicat şi o serie de documente care scot la iveală o serie de afaceri şi ilegalităţi din trecut legate de depozitul de gunoi al oraşului.

       Au apărut astfel 5 contracte semnate de fosta administraţie cu diferite oraşe din judeţ pentru depozitarea de deşeuri în groapa de gunoi a oraşului. Contracte simple, semnate direct, fără vreo avizare sau vreo hotărâre a Consiliului Local. Se pare că în groapa de gunoi din "Batalul de pe Valea Ciungii" îşi depozitau gunoiul Blajul, Câmpeni, Sebeş, Aiud şi chiar Baia de Arieş.

       Unele din contracte sunt gratuite, altele prevăd o sumă de încasat pe tona de deşeu, dar niciun leu din aceste contracte nu a ajuns la bugetul local. Deci putem spune depozitare gratuită. Sau banii au luat alte căi mai întunecate?

      Oare toată agitaţia din jurul acestui Regulament este pentru a ascunde astfel de contracte şi posibile încasări ilicite de bani?

       Iată ce se spune în comunicatul de astăzi:

 

COMUNICAT PRIMĂRIA ORAŞULUI OCNA MUREŞ REFERITOR LA DEPOZITUL DE DEŞEURI NEPERICULOASE A ORAŞULUI

       Prin aprobarea Regulamentului de funcţionare a depozitului de deşeuri nepericuloase a oraşului Ocna Mureş se doreşte intrarea în legalitate a activităţii desfăşurate în acea locaţie, eficientizarea şi ecologizarea activităţii respective, precum şi obţinerea de fonduri pentru închiderea acestui depozit.
    Întrucât contractele încheiate de Primărie sunt publice, anexăm alăturat 5 (cinci) contracte încheiate de vechea administraţie pentru depozitarea de gunoaie în depozitul de deşeuri nepericuloase din Ocna Mureş, inclusiv deşeuri de turnare (zgură) de la Aiud. Aceste contracte au fost semnate şi
puse în practică fără a fi aprobate de Consiliul Local şi fără a exista un regulament de funcţionare al depozitului de deşeuri.
    S-a atras atenţia că acele persoane, apropiate fostei administraţii, care contestă vehement acest regulament şi care dezinformează comunitatea prin diferite acţiuni, au de fapt ca scop principal ascunderea unor activităţi de depozitare de gunoaie din mai multe localităţi din judeţ şi distragerea
atenţiei publice de la unele contracte semnate de vechea conducere a primăriei. De ce nu au fost la fel de vehemenţi şi la semnarea contractelor prezentate acum?
      De asemenea depozitarea deşeurilor din alte localităţi a fost GRATUITĂ, întrucât la niciunul dintre contracte nu s-a încasat niciun ban la bugetul local, deşi unele dintre ele prevăd anumite sume de taxare. Cine a încasat acei bani?
     Activitatea de la depozitul de deşeuri nepericuloase a oraşului Ocna Mureş este acum, în baza acelui Regulament, o activitate legală, eficientă economic, cu scopul declarat de a crea locuri de muncă prin organizarea depozitării şi selectarea deşeurilor reciclabile. Aceste acţiuni sunt generatoare de bani la bugetul local şi de asemenea ajută la ecologizarea necesară închiderii gropii de gunoi a oraşului. Banii astfel obţinuţi pot fi folosiţi şi la alte investiţii de interes local, atât de necesare în oraşul Ocna Mureş.

     <Până acum, deşi există mai multe cereri, nu a fost încheiat niciun contract pentru depozitarea deşeurilor din alte localităţi. Se vor accepta doar acele solicitări de depozitare de pământ şi moloz care nouă ne este necesar în cantităţi foarte mari pentru închiderea depozitului şi ecologizarea zonei şi care aduc şi bani bugetului local.> a declarat primarul Silviu Vinţeler."

       Un lucru e sigur. Disputa continuă şi va continua cu şi mai mare înverşunare. Ce va ieşi din toată povestea asta vom vedea. Să sperăm că va ieşi bine pentru comunitatea şi pentru oraşul nostru mic.

Iată mai jos şi contractele afişate pe site-ul primăriei:

Contract gunoi Baia de Arieş

Contract gunoi Blaj

Contract gunoi Câmpeni

Contract gunoi Sebeş

Contract gunoi Aiud

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolele zilei

Reduceri de taxe și impozite în orașul Ocna Mureș!

Publicat

Primăria Ocna Mureș a inițiat un proiect de hotărâre privind reducerea unor taxe și impozite la nivelul orașului Ocna Mureș pentru anul 2026.

Anunțul a fost făcut chiar de primarul orașului Ocna Mureș:

,,Astăzi am inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local, pentru reducerea taxelor și impozitelor conf. OUG 9/2026. Anularea unor taxe speciale, taxa pentru cerificat fiscal, taxe care o să fie prezentate în proiectul de hotărâre.

Cele mai importante reduceri sunt la persoanele cu handicap grav, reduceri de 50%, respectiv 25% la persoanele cu handicap accentuat. Alte reduceri prevăzute de OUG 9/2026 și propuse în proiectul de hotărâre, sunt casele cu o vechime de peste 50 ani care vor beneficia de o reducere de 15% și casele cu o vechime de peste 100 ani care vor beneficia de 25% reducere. O altă reducere importantă este bonificația de 10% pentru persoanele fizice care achită taxele și impozitele până la 31 martie 2026.

În orașul Ocna Mureș impozitele și taxele au fost stabilite conform OUG 78/2025 și legea 227/2015, la minimul posibil prevăzut în legislație. Prin HCL nr. 225/2025 la Ocna Mureș nu au fost stabilite cote adiționale la impozitele și taxele locale în sensul art.489 alin.1.

Unii consilieri cer anularea acestor cote adiționale deși acestea nu au fost stabilite printr-o hotărâre a Consiliului Local, util ar fi ca documentația să fie citită înainte de a formula astfel de solicitări!

Nu am fost niciodată un adept al majorării taxelor și impozitelor, dar legislația României trebuie respectată. Nu putem propune Consiliului Local, iar acesta să adopte HCL înafara legislației. Din păcate pentru unii consilieri, dorința de a ieși în evidență este mai mare decât preocuparea de a înțelege corect legislația. Rolul lor este de a încerca să facă ceva constructiv pentru comunitate și nu de a transforma totul într-un spectacol, încercând să blocheze anumite investiții prin “interpuși”.

În concluzie, orașul Ocna Mureș este în continuă dezvoltare, cu multe investiții în derulare, altele în evaluare la finanțatori. Orașul Ocna Mureș are astăzi proiecte aflate în execuție, în diferite stadii, în valoare de peste 15 milioane de euro, iar în stadiul de pregătire/licitație, proiecte de 20 milioane de euro. 90% din aceste proiecte sunt finanțate din fonduri europene. Adevărata realitate este că în timp ce administrația lucrează pentru a dezvolta orașul, există și voci care preferă să facă doar spectacol.

Comunitatea are nevoie de soluții, de responsabilitate și de implicare, nu de dispute fără fond!

Cu stimă,

Silviu Vințeler,

Primarul orașului Ocna Mureș!”

Citește mai departe

Articolele zilei

“La mulți ani!” la zi aniversară,  unui om dedicat muzicii

Publicat

Cu simț artistic, cu dragoste față de muzică și în special pentru munca de dirijor, doamna profesoară Eva Forika este exemplul ideal de urmat pentru dedicarea în profesie.

Cu peste 50 de ani prezență în viața școlii, a culturii, a  educației, coordonează încă două formațiuni corale, Corul Bisericii Reformate și Corul Doruleț.

De- a  lungul timpului, după orele de curs, ca profesor de muzică, a constituit multe coruri de elevi de la clasele primare, gimnazile și până la cele de liceu. Ce activități educative, culturale, ce spectacole a pus în scenă oferind publicului momente de neuitat!

A activat în ONG ASMEA, a colaborat cu persoane din Germania pentru finanțarea unui proiect bine primit în comunitatea din Uioara de Sus, proiect prin care copii din familii defavorizate au avut parte de îngrijire în multe planuri (hrană, îmbăcăminte, rechizite), dar și de activități educative, unde au învățat să comunice, să coloreze, să realizeze lucrușoare de mâna lor, să cânte, să redea mici spectacole de teatru muzical de păpuși pentru copii.

Doamna Forika a participat cu diferite coruri la manifestări artistice tematice în țară și în afară țării, unde totdeauna a performat, fiindu-i apreciată întreaga muncă. A fost profesor la Școala Generală din Unirea, la Școala din Cisteiu de Mureș, la Liceul Teoretic Petru Maior, la Școala Lucian Blaga, secția maghiară și secția română și la Colegiul Bethlen Gabor din Aiud.

Suntem recunoscători pentru formarea în plan muzical a atâtor copii și tineri din zona Ocna Mureș!

De aproape 20 de ani conduce Corul Doruleț, al cărui membru fondator este, alături de alți colegi, iubitori de muzică.

Un palmares bogat are cu acest cor, cu care a participat, ca dirijor, la spectacole, manifestari artistice, festivaluri în țară și în străinătate, fiind sprijinit financiar de Primăria orașului nostru.

A închegat o frumosă legătură între Corul Doruleț, Corul Reformat și Corul Astra din Campia Turzii, Corul Armonia din Turda, Corul Mihai Vodă din com. Mihai Viteazu. Participă cu Corul Doruleț la festivalurile organizate de dirijorii acestor coruri, realizând un schimb cultural de înaltă calitate.

Corul Doruleț este corul de care s-a ocupat cu perseverență ca dirijor, cu drag și bucurie, sub sloganul “Aducem bucurie prin muzică!”. Alături pe prof Levente Szoch, cu care colaborează foarte bine spre reușita corului, depășește momente critice de sănătate și continuă. Pentru toate spectcolele Casei de Cultură la care este invitat corul, pregătește cu conștiinciozitate piese corale adecvate temelor și momentelor respective.

A fost promotorul care a înscris și condus corul la festivaluri din Cehia (Praga), Polonia (Cracovia), Grecia (Salonic), Italia (Grado), Austria (Viena), Italia (Altă Pusteria), Ungaria (Hajduszoboszlo), Albania (Durres), Macedonia (Ohrid), Bulgaria (Sunny Beach), Croația (Selce). A purtat corul în capitale renumite, Praga, Viena, Tirana, Sofia, Budapesta; au traversat împreună Vltava, Dunărea, apele Veneției, Lacul Ohrid, Marea Egee, Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Adriatică, peste tot ducând spiritul cântecului românesc, la festivaluri folclorice sau mesajul colindului la festivaluri din perioda de Advent.

Cu sprijinul major al prof Levente Szoch și sub coordonarea doamnei Forika, corul a imprimat două CD uri. A pregătit piese corale în limba română, franceză, germană, maghiară, engleză și italiană. Din repertoriul bogat al corului Doruleț fac parte piese corale laice și religioase.

Cu energie, dinamism și responsabilitate, doamna Forika a organizat în comunitatea nostră, cu Corul Doruleț, colindul în a doua zi de Crăciun la bisericile din oraș, Româno-Catolică, Ortodoxă, Reformată și Greco-Catolică, dar și în a doua zi de Paști, susținând spiritul ecumenic.

Deși au fost momente când sănătatea nu i-a fost alături, cu multă implicare, inspirație și muncă neobosită, insuflând increrede și siguranță coriștilor, a inițiat de mulți ani desfășurarea unui concert coral de colinde în perioda Postului Crăciunului. În ultimii ani, acest concert se desfășoară în biserici ortodoxe, cu invitarea a cinci sau șase coruri, care dau valoare momentului, întregului concert, apreciat în orașul Ocna Mureș.

Toți cei care o cunoaștem o apreciem, o respectăm vrem ca viața să-i fie un portativ nesfârșit, cu acorduri line, armonioase, pe măsura întregii activități cultural-educative dedicate orașului Ocna Mureș!

La zi aniversară, îi dorim Doamnei muzicii ocnamuresene, profesor EVA FORIKA, ani mulți, sănătate, pace, bucurii, același suflet mare!

Președinte al Asociației Corale Doruleț,

                                                               Cărunta Elena

Citește mai departe

Articolele zilei

Băile Sărate Ocna Mureș – exemplu de bune practici

Publicat

La Borsec a avut loc o întâlnire de lucru importantă între Asociația Națională a Stațiunilor Balneare și Balneoclimaterice din România, Organizația Patronală a Turismului Balnear Român, delegați de la Ministerul Turismului și reprezentanți ai autorităților locale din principalele stațiuni balneare ale țării.

Din partea orașului Ocna Mureș au fost prezenți Silviu Vințeler, Primarul orașului și Corneliu Engi, Director al Băilor Sărate Ocna Mureș.

Evenimentul a avut ca scop consolidarea dialogului dintre administrațiile locale, mediul asociativ și operatorii din sectorul balnear, precum și identificarea unor direcții comune pentru modernizarea și promovarea acestui tip de turism.

Subiectele principale ale discuțiilor

Participanții au analizat:

  • oportunitățile de finanțare pentru infrastructura balneară;
  • modelele de administrare eficientă a stațiunilor;
  • strategiile de atragere a turiștilor români și străini;
  • importanța parteneriatului dintre autoritățile locale și sectorul privat.

În acest context, accentul a fost pus pe necesitatea unor investiții coerente, corelate cu potențialul natural al fiecărei stațiuni.

Băile Sărate Ocna Mureș – exemplu de bune practici

Unul dintre cele mai apreciate exemple prezentate în cadrul întâlnirii a fost cel al Băilor Sărate Ocna Mureș. Stațiunea a fost menționată ca model de colaborare eficientă între administrația locală și Consiliul Județean Alba, colaborare care a permis:

  • reabilitarea și modernizarea infrastructurii balneare;
  • valorificarea sustenabilă a resurselor saline și a apei sărate;
  • creșterea atractivității turistice a zonei;
  • repoziționarea localității pe harta turismului balnear din România.

Parteneriatul dintre autoritățile locale ocnamureșene și Consiliul Județean Alba a fost evidențiat ca un exemplu de investiție strategică gestionată responsabil, cu impact direct asupra dezvoltării economice și sociale a comunității.

Concluzii

  1. Se evidențiază necesitatea analizării și promovării unui pachet de facilități fiscale dedicate stațiunilor balneare, în vederea creșterii competitivității și stimulării investițiilor în infrastructura specifică.
    1. Se propune inițierea unui Program Național pentru Dezvoltarea Stațiunilor Balneare, destinat sprijinirii UAT-urilor care dețin astfel de stațiuni, respectiv analizarea oportunității adaptării actualului Program de investiții pentru a integra componenta balneară (modernizare baze de tratament, infrastructură tehnico-edilitară, punerea în valoare a resurselor naturale).
    2. Este necesară crearea unui cadru coerent pentru atragerea investițiilor private, inclusiv prin instrumente financiare dedicate, parteneriate public–private și măsuri de debirocratizare.
    3. Se subliniază importanța asigurării unor alocări bugetare stabile și predictibile, care să permită planificare multianuală și implementarea sustenabilă a proiectelor strategice din domeniu.
    4. Se recomandă consolidarea unei strategii unitare de promovare a turismului balnear, inclusiv participarea coordonată la târgurile și evenimentele internaționale de profil, sub brand național.
    5. Se reafirmă rolul strategic al Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie în fundamentarea științifică a politicilor publice din domeniul balnear, prin expertiză medicală, cercetare, standardizare și susținerea recunoașterii valorii terapeutice a factorilor naturali.
    6. Domeniul balnear este considerat un sector strategic la intersecția dintre sănătate și turism, cu potențial major de dezvoltare economică, echilibrare regională și creștere a duratei medii a șederii turiștilor.

Întâlnirea de la Borsec a subliniat necesitatea continuării dialogului între stațiuni, organizațiile profesionale și factorii de decizie. Modelele de succes, precum cel al Băilor Sărate Ocna Mureș, demonstrează că turismul balnear românesc poate fi revitalizat atunci când există cooperare, viziune și investiții bine fundamentate.

Evenimentul a reprezentat un pas important în consolidarea unei rețele de colaborare care să sprijine dezvoltarea durabilă a stațiunilor balneare din România.

Citește mai departe

Articolele zilei

Gara Războieni va fi modernizată. Valoarea investiției: 13 milioane lei

Publicat

Foto: CFR Infrastructură Brașov

Anunțul a fost făcut de către Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov. Alături de gara din Războieni vor mai fi modernizate și Stațiile CFR Aiud si Teiuș.

Lucrările fac parte din proiectul „Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – SRCF Brașov, 3 stații: Aiud, Teiuș și Războieni”

În data de 24.02.2026 a fost semnat Procesul-Verbal de predare–primire a spațiilor, marcând predarea oficială a amplasamentelor către Antreprenor. Lucrările de proiectare și execuție vor începe la data de 02.03.2026, aceasta constituind data oficială de start, conform Ordinului administrativ de începere a lucrărilor.

Execuția lucrărilor este realizată de SC DRUM ASFALT SRL, în calitate de Antreprenor, împreună cu subcontractanții SC Consis Proiect SRL și SC SAN Electroterm SRL, beneficiind de susținerea terțului SC HOLMOK ZRT.

Valoarea contractelor (exclusiv TVA) este următoarea:

• Stația Aiud – 8.897.310,94 lei

• Stația Teiuș – 16.400.416,88 lei

• Stația Războieni – 12.906.907,60 lei

Obiectivul investiției:

Proiectul urmărește creșterea atractivității și competitivității transportului feroviar, prin îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor și sporirea siguranței în exploatare.

Prin implementarea lucrărilor, clădirile de călători din cele trei stații vor fi modernizate în conformitate cu standardele și reglementările europene și internaționale, contribuind la integrarea infrastructurii feroviare în rețeaua europeană și la creșterea calității serviciilor publice de transport.

Demararea acestor lucrări reprezintă un pas semnificativ în procesul de modernizare a infrastructurii feroviare regionale, promovând standarde superioare de confort, siguranță și accesibilitate pentru toți utilizatorii.

Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov a Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” S.A. reiterează angajamentul său ferm față de dezvoltarea infrastructurii feroviare și față de furnizarea de servicii de transport sigure, moderne și eficiente pentru toți călătorii.

Citește mai departe

Articolele zilei

24.02.2026 – Se sistează furnizarea apei potabile în localitățile Unirea și Războieni – Cetate

Publicat

SC APA CTTA SA ALBA – Sucursala Ocna Mureș anunță întreruperea furnizării apei potabile în data de 24.02.2026, în intervalul orar 08:00–16:00, în localitățile Unirea și Războieni Cetate, în vederea executării unor lucrări de mentenanță la sistemul de alimentare cu apă potabilă.

Rugăm consumatorii să își asigure rezervele de apă necesare pe perioada întreruperii.

La reluarea furnizării apei potabile pot apărea depășiri ale parametrului de turbiditate, caz în care sfătuim clienții să utilizeze apa numai în scopuri menajere.

Eventualele perturbații, precum și zonele în care apar acestea, rugăm să fie semnalate imediat la numărul unic Call Center 0377 900 400 (L–J: 08:00–16:30; V: 08:00–14:00), iar în afara programului, la Dispeceratul Sucursalei Ocna Mureș, la numărul de telefon 0358/881.029.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

Citește mai departe