Suntem şi pe:

Articolele zilei

Spitalul de recuperare, necesitate stringentă pentru Ocna Mureş

Publicat

- 546 vizualizări

            Spitalul din Ocna Mures

 

           Cândva, prin 2010, în toamnă, doctorul Igor Cojocaru susţinea ca Spitalul de atunci să fie transformat în spital de recuperare şi să fie clasificat ca unitate medicală de categoria V, monoprofil, având în vedere structura şi resursele existente (saramură, nămol), proiect prezentat consilierilor locali din acea perioadă. Exista propunerea viabilă ca subsolul şi parterul să fie transformate şi utilizate ca bază de tratament cu circuit deschis, iar restul să fie transformat în trei secţii de recuperare. De asemenea propunerea doctorului Cojocaru susţinea şi ideea ca actualul UMS să se extindă şi în clădirea actualului spital de recuperare, cu atat mai mult ca pe aceasta activitate puteau fi adusi pe proiect European un milion de euro. Policlinica ar fi rămas tot policlinică, dar cu toate specialităţile posibile, mai ales că un spital de recuperare funcţional justifica această structură.

              Din păcate, dintr-un motiv sau altul, acea propunere a rămas doar la stadiul de discuţie, fără vreo finalizare practică şi fără ca actuala situaţie existentă cu spitalul să fie mai bună decât situaţia din 2010, ba chiar e mult mai rea.Spitalul de recuperare din Ocna Mures

            Zilele trecute la şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Alba, care s-a desfăşurat la Cugir, domnul prefect Dan Simedru a menţionat printre altele că în judeţ, în acest an, s-au distribuit bilete de tratament în valoare totală de aproximativ un milion de euro. Vă întrebaţi care este legătura dintre propunerea de acum doi ani şi informaţia cu valoarea biletelor de tratament? 75% din biletele respective sunt pentru tratamente reumatice şi de recuperare, adică exact ceea ce ar fi putut oferi oraşul nostru dacă ar fi funcţionat acel spital de recuperare. Altfel spus, numai anul acesta Ocna Mureş a pierdut 750.000 de euro datorită faptului că nu are o astfel de unitate medicală specifică. Şi această sumă e doar pentru judeşul Alba, dar ar fi venit bani şi din biletele de tratament din alte judeţe. Aceşti bani ar fi putut susţine liniştit actul medical din oraş, care pe lângă locurile de muncă de specialitate ar fi adus şi un plus de bunăstare celor din oraş prin dezvoltarea pe orizontală a economiei locale.

            Din păcate nu putem să atragem bani în Ocna Mureş. Ne cramponăm de tot soiul de prejudecăţi şi de comportamentul tipic românesc că dacă cineva are vreo idee atunci urmăreşte el ceva ascuns. Aşa suntem noi făcuţi, dacă unul se ridică se găsesc imediat 10 care sa-l tragă inapoi…

            Şi mai avem o meteahnă: tot ce vine de la adversarul politic nu este bun. Nu văd nimic rău în faptul că domnul Simedru, liberal fiind, încearcă să ne ajute, chiar şi numai arătându-ne cât am pierdut anul acesta. Dar ajutorul dumnealui nu se va rezuma numai la cuvinte. Când e vorba de sănătate culoarea politică nu mai există, suntem oameni şi avem datoria morală de a ne ajuta, chiar dacă gândim diferit.

            E foarte bine că domnul prefect ne atenţionează că sunt sume enorme care părăsesc judeţul în loc să vină la Ocna Mureş, dar ca să le atragem aici trebuie să facem şi noi ceva. Propunerea de acum 2 ani poate fi reluată când vom termina cu "dottore" Filip, pentru că procesul ăsta ţine în loc multe lucruri. Dacă vom avea spital de recuperare, atunci vom putea spune că brandul "Băile Sărate Ocna Mureş" începe să renască. Dacă vrem să atragem bani spitalul de recuperare e mai mult decât o necesitate, e o urgenţă pentru oraş. Ne trebuie acest spital de recuperare. De noi însă depinde dacă ne dorim asta, dacă putem fi uniţi şi mai ales dacă putem avea încredere unii în alţii, indiferent de politică sau de alte meschinării.

          

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *