Fanfara lui Motoloi

     Frumos parc a mai avut oraşul meu natal, Ocna Mureş! Avea vreo 5-6 hectare şi era plasat între Fabrica de tutun şi drumul ce urca (pe „Hagău”) spre satul Uioara de Sus (devenit mai târziu cartier al oraşului). Pe o latură a parcului se afla frumoasa clădire a Băilor sărate (monument istoric, astăzi, incredibil, demolată!). Pe sub deal era delimitat de o cale ferată ce ducea de la Fabrica de sodă la Mina de sare veche. Pe o altă latură trecea drumul de acces în oraş, venind de la Gara veche, şi pe care eu mergeam la scoală, folosind frumoasa alee de salcâmi paralelă cu drumul, pe toată lungimea lui de un km.

     Parcul avea arbori de până la 50 de ani, ulmi, tei, platani, brazi, ce asigurau o umbră primitoare, mai ales în zilele calde de vară. Era folosit intens de către mulţimea de vizitatori veniţi pentru tratament la renumitele băi de sare ale oraşului, din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării.

    Parcul era cel care întregea aspectul de staţiune balneară al orasului nostru, mai ales că acolo se găsea şi celebrul ştrand cu apă sărată. Acesta era de o frumuseţe aparte! Dar nu vreau să lungesc povestea descriind îndrăgitul nostru ştrand (astăzi, incredibil, demolat!).

     Era o parte a oraşului cu care ne mândream toţi ocnenii şi unde ne duceam cel puţin odată pe săptămână, Sâmbăta sau Duminica, mai ales spre a asculta muzica de fanfară. Fanfara era botezată după instrumentistul de bază de la tubă (dacă bine îmi amintesc), care avea şi rol de dirijor. Era un tip supraponderal dar foarte simpatic, mereu cu zâmbetul pe buze şi cu o vorbă bună pentru fiecare din jur.

     Cât despre repertoriul fanfarei lui Motoloi, ce să vă spun? Era surprinzător de bogat. Nu ştiu dacă mai sunt azi în România fanfare cu un asemenea repertoriu. Ar trebui să scriu aici o listă lungă cu compozitorii utilizaţi. În plus, la multe din piesele interpretate compozitorul nu era cunoscut. Cred că între cele mai frumoase melodii prezentate erau: Valsul lui Şostakovici, valsul „Valurile Dunării” al lui Iosif Ivanovici (născut la Timişoara), valsul „Valurile Amurului” (compozitor neidentificat). Când audiez pe primul dintre acestea la Filarmonica din Timişoara, mă năpădesc amintirile şi îmi dau lacrimile… Dar din chioşcul mare, plasat în centrul  parcului, răsunau şi valsurile familiei Strauss, ale francezului Emile Waldteufel, marşuri, romanţe, cântece populare, unele vechi de sute de ani.

     Sutele (uneori miile) de oameni din parc, veniţi la concertul ce se desfăşura aproape zilnic (în special în sezonul de vară), „mărşăluiau” în ritmul fanfarei din chioşcul central, câte 4-5 în rând pe fiecare sens de mers, pe un careu al aleilor largi ale parcului, cu latura de peste 150m, bătrâni, tineri şi copii la un loc, fremătând ca un furnicar, eventual salutând din mers pe cunoscuţii ce se odihneau pe bănci. Era un adevărat spectacol, rar întâlnit în România (poate copiat de prin Austria), despre care îmi amintesc cu durere în suflet!

    Seara, când coloanele treceau prin faţa restaurantului de vară, oamenii întorceau capul spre orchestra condusă de marele violonist Alexandru Ţitruş, admirând măiestria acestuia.

    Unde eşti tu Ocna Mureş din anii ’50?

                                                                                                                                                                                                                            Prof. Mircea Aurel Ciugudean