Suntem şi pe:
Clinica Sante

Stiri diverse

Septembrie vine cu noi scumpiri

Publicat

- 249 vizualizări

     Painea se va scumpi cu 20% din septembrie 2012

    Preţul energiei electrica va creşte de la 1 septembrie cu 2-3% pentru consumatorii non-casnici, în urma dereglementării a 15% din piaţa electricităţii, iar preţul gazelor naturale va creşte cu 5% pentru consumatorii casnici şi cu 10% pentru cei industriali, din 15 septembrie 2012, potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, citat de Agerpres.

      Acestea nu vor fi însă singurele scumpiri din această toamnă. Pâinea se scumpeşte cu 20% iar carnea şi laptele cu 10%, pe fondul secetei care a afectat în ultima perioadă România, dar şi al crizei economice de la nivel mondial, potrivit lui Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).

   „Responsabile pentru creşterea preţurilor sunt atât seceta prelungită din ultimele luni din ţara noastră, cât şi seceta şi criza economică cu care se confruntă celelalte state ale lumii. În aceste condiţii, populaţia va trebui să suporte o majorare a preţului pâinii cu 20 la sută, în timp ce la carne, lapte şi produse din lapte creşterea preţurilor va fi de până la 10%. În cazul pâinii, de exemplu, majorarea preţului grâului cu 50% ar antrena o creştere a preţului pâinii pe real cu 40%, însă piaţa nu va putea să suporte, iar scumpirea efectivă va fi de 20%”, a afirmat Dragoş Frumosu, pentru Agerpres.

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *