Articolele zilei
Corul DORULEȚ din Ocna Mureș, prezent la festivalul din Rimini
În perioada 2-7 august 2026, Corul DORULEȚ din Ocna Mureș, jud Alba, a participat la Festivalul folcloric “Cultural dialogue on the same stage” din Rimini, Italia, organizat de EAFF (Asociația Europeană a Festivalurilor Folclorice).
Cu douăzeci și unu de coriști, dirijat cu măiestrie de prof. Levente Szocs, corul a reprezentat orașul, zona, țara cu onoare și responsabilitate. Piesele alese au fost cele cu temă folclorică, două fiind acompaniate chiar de dirijor, iar una a avut și solist.
Ținuta corului a fost adecvată temei festivalului, portul popular. Au fost purtate costume populare din Ardeal,(Alba, Bistrița, Marmureș) și din Moldova. Momentul defilării până la scenă a fost unul plin de culoare, admirat de localnici și turiști. Corul Doruleț a purtat un banner vizibil și un steag mare, românesc, iar fiecare corist a avut stegulețe. Ne-au oprit turiști români, care au dorit să facă fotografii cu noi și ne-au solicitat stegulețe.
Doruleț a fost al doilea punct al festivalului și a avut o prestație reușită, aplaudată la scenă deschisă. Repetițiile unui întreg an au dat roade.
Celelalte țări participante au fost Litunia, Ucraina, Polonia, Ungaria, Turcia și încă două trupe din România, o trupă de dansatori populari din Bihor și un renumit cor, Concentus, din Brașov. Ne-am bucurat mult să fim împreună la acest festival! Într-o ambianța plăcută, la ședința tehnică, fiecare trupă participantă a oferit celorlalte simbolice daruri, stabilindu-se legături între oameni, dincolo de limba vorbită. Noi am oferit stegulețe, fanionul orașului nostru și imagini ale corului pe plachete, dar și pe căni, legate la toartă cu tricolor, (când vor bea ceai, cafea, își vor aminti de Corul Doruleț).
Spectacolul a unit oamenii prezenți, participanți și spectatori în armonie cu muzica și dansul, totul într-o atmosferă plină de culoare și muzică plăcută! Premierea a valorificat prezența și prestația fiecărei trupe. Placheta oferită de organizatori a fost preluată pentru Doruleț de decanul de vârstă al corului nostru, prof. Decean Maria, împreună cu solistul, cel mai tânăr corist, Alfred Garduli.

În afara festivalului, soarele, Marea Adriatică, oamenii, atmosfera au făcut șederea plăcută și relaxantă. S-a vizitat centrul vechi al orașului Rimini și San Marino, care ne-au impresionat. Nu s-a ratat niciun răsărit! Una din cele mai frumoase amintiri va fi plimbarea cu vaporașul, seara, până în noapte târziu, pe mare, ca și acostarea și vizitarea Muzeului de navigație. Ultima seară, în Rimini coriștii au făcut să răsune muzică românescă cu veselie și bună dispoziție.
Bine organizat, festivalul a lăsat în amintire dansul, muzica, coloratele costume ale fiecărei țări, zile frumoase, petrecute cu plăcere și energie pozitivă.
Mulțumim celor care susțin corul, care cred în noi și ne determină să ducem mai departe această activitate culturală!
Președinte al Asociației Corale DORULEȚ,
Prof Elena Cărunta












