Articolele zilei
(UPDATE) Un nou loc de joaca pentru copiii din Ocna Mures
Orasul Ocna Mures va avea de maine, 28 iulie 2012 un al treilea loc de joaca pentru copii realizat de grupul de voluntari olandezi JWR Hengelo care se afla pentru a treia oara in orasul nostru. Tot ei au construit si locul de joaca dintre blocurile din centrul orasului cat si cel din parcul de pe strada Mihai Eminescu.
Grupul de voluntari JWR Hengelo este o asociatie de binefacere formata mai ales din tineri care de-a lungul anului aduna bani din diferite activitati caritabile. Cu banii stransi ei colinda mai apoi Europa si ajuta unele orase prin diferite activitati de binefacere. De cativa ani olandezii sunt prezenti in fiecare an in orasele Ocna Mures si Toplita. Anul acesta in Ocna Mures ei au amenajat unele saloane din Unitatea Medico-Sociala din Ocna Mures si au construit de la zero un nou parc cu loc de joaca pentru copii.
In dupa-masa acestei zile (27 iulie 2012) i-am gasit la munca impreuna cu cativa angajati de la Primaria Ocna Mures la intrarea in orasul Ocna Mures pe stanga, unde se construieste locul de joaca, al treilea din Ocna Mures.
"Ne aflam de cateva saptamani in Romania. Zilele trecute am facut cateva amenajari la Unitatea Medico Sociala din vechiul spital din Ocna Mures, am pus cateva tablouri pentru a da o nota de culoare acelor saloane in care isi petrec zilele mai multe persoane in varsta. Acum construim un parc cu un loc de joaca pentru copiii din acest oras. Dispozitivele din parc sunt realizate in mare parte de noi, unele cumparate din banii obtinuti din diferite actiuni caritabile. Am primit tot suportul primariei Ocna Mures care ne-a pus la dispozitie utilajele necesare, nisip, beton si tot ce a mai fost nevoie" ne-a declarat doamna Anneke Cornelissen sefa grupului JWL Hengelo.
Nu putem decat sa le multumim acestor oameni de bine si speram ca pe viitor noi cei care ne vom bucura de acest parc sa si avem grija de el.
Tot in aceste zile in celelalte doua locuri de joaca Primaria Ocna Mures a trecut la repararea leaganelor, inlocuirea scandurilor rupte s-au vopsit banci si s-a adus nisip pentru gropile cu nisip.
UPDATE ora 14:00, sambata 28 iulie 2012 – Din cauza ploilor cazute cu o seara inainte, lucrarile la locul de joaca se prelungesc cu aproximativ doua ore. Deschiderea parcului se amana deci pe ora 19:00. Va multumim pentru intelegere!
Imagini de la inaugurarea parcului
Iata mai jos cateva imagini de la ultimele pregatiri ale noului parc din Cartierul Malinului.