4 ani pierduti sau castigati?

Daca privim campania electorala vedem doar ca ea seamana izbitor cu ce avem in oras. O mizerie uriasa in limbaj precum cea in care ne petrecem cotidianul; afirmatii, promisiuni si ineptii spuse si sustinute de bataia pumnului in piept, mari cat gropile de pe strazi si trotuare. Ma bucur (sinistra si trista bucurie) ca inca nu a aparut nimic comparabil cu groapa de la Plus. Si sper nici sa nu apara.

            Urmele lasate de afise, bannere, flyere si alte mijloace specifice unei campanii electorale pe ziduri, stalpi, pe jos, prin cutii postale sau aiurea prin piata sau la targ seamana cu scuipatul pe care discutiile politice de azi il folosesc ca argument. Oare cei in masura de a limita si elimina astfel de comportament cred ca afisele si bannerele vor reusi sa acopere ranile, ruinele unui oras care abia mai respira? Poate ca vor acoperi zidurile roase de timp si de uitare, dar ranile din sufletul nostru lasate de filmul distrugerii, disparitiei orasului nu dispar. Astea le vom avea si peste 50 de ani, chiar daca orasul intre timp va deveni, poate, cine stie ce metropola.

Orasul asta avea o personalitate proprie data de oamenii de aici, de activitatile sociale, economice, culturale, sportive care se desfasurau in diferite locuri, unele din ele de mult disparute. Unde e personalitatea aceea? Pe voi va intreb, locuitori ai orasului, unde e? Ii intreb si pe cei care intr-un fel sau altul au avut, au sau vor avea destinele orasului in mainile lor.

            De douazeci si ceva de ani orasul a devenit o mare taraba, se vinde tot, daca nu se poate vinde, se da pe degeaba. Fara limita, fara decenta, fara niciun sentiment fata de oras de locuitorii lui. Totul are un pret, chiar si egal cu zero. Totul s-a desfasurat sub ochii nostri, indecent si obscen, spunandu-ni-se ca totul e spre binele nostru.

            Unii se acuza pe altii. Care e mai vinovat, care a vandut mai mult, care a dat mai scump, care a dat mai ieftin, care a spart piata dand pe degeaba. Ca partidul ala, ca partidul celalalt. In ultimii douazeci de ani partidele sunt cam aceleasi, oamenii cam aceiasi, doar plimbatul de la un partid la altul (pentru pierderea urmei oare?) e de actualitate, devine deja un sport national. Azi unul acuza partidul in care era acum 8 ani, altul ii ia exemplul. Si tot asa, nu se mai termina.

            De facut nu a facut niciunul nimic. Motive? Nu l-a ajutat nu stiu ce minoritate de consilieri, nu a vazut ce a semnat, a fost in opozitie cu puterea centrala (motiv bun si pentru schimbarea partidului), nu se putea atunci cand trebuia, nu au fost bani. Si tot asa, nu se mai termina.

            Cine a gresit?. NOI am gresit ca i-am ales. Ca le-am acordat increderea si votul nostru. Ei ce-au facut? Au luat increderea noastra si au dus-o, cu mare alai, sub ochii nostri, cu acceptul nostru, la groapa de gunoi. In saracia noastra, o data la patru ani, rascolim prin… "lucrurile vechi", aruncate si uitate prin vreo groapa, luam aceeasi incredere si o dam aceluiasi cersetor politic. E meritul lor ca ne pot prosti de mai multe ori. Bravo lor. "Bravos natiune! Halal să–ți fie! Să trăiască Republica!" Caragiale ne urmareste ca o umbra peste tot. Si parca i-ar cunoaste pe toti.

            O sa ajungem sa ne oprim cumva din agitatia vietii, o sa ne uitam in jur printre ziduri goale, fara semnificatii, si vom intreba: "Aici nu era orasul meu?" Iar o voce baritonala de om invatat sa comande, evident primarul ales de noi, cu cuvinte "alese" si potrivite, ne va raspunde simplu: "S-a vandut. La kilogram. Incearca la second hand poate mai gasesti ceva. Altceva mai vrei? Daca nu, valea, sa vii peste 4 ani la alegeri."

Au trecut 4 ani. Am venit…

Olariu Iulian