Stiri din Noslac
Mai multi localnici din Farau au ajutat la prinderea a trei hoti de fier vechi
„În data de 30.05.2012,ora 22,56 patrula intercomunală din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Unirea a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un cetăţean din Fărău, cu privire la faptul că a observat pe raza localităţii Fărău, 3 persoane care încercau să sustragă ţevi din fier, de pe marginea unui şanţ.
Fiind surprinşi de reclamant, cei 3 bărbaţi au abandonat ţevile şi au părăsit locul faptei cu un autoturism, fiind urmăriţi de persoana care a sesizat poliţia împreună cu alţi cetăţeni din localitate.
Autovehiculul a fost abandonat pe strada Lungă din Ocna Mureş iar în urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a reuşit identificarea celor 3 suspecţi de comiterea tentativei de furt, H.M., de 33 de ani, M.M., de 29 de ani şi G.L., de 20 de an, toţi din Ocna Mureş.
În momentul în care a fost identificat de poliţişti H.M. a provocat un scandal, adresând cuvinte jignitoare poliţiştilor şi persoanelor aflate în zonă.
Faţă de cei 3 suspecţi au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de furt calificat iar faţă de H.M. şi sub aspectul comiterii infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii si liniştii publice” şi „sfidarea organelor judiciare”.” se arata in comunicatul IPJ Alba