Eroi au fost, eroi sunt inca…

24 mai. Pentru multi o zi oarecare, dominata de un gri sumbru care ne domina existenta. Pentru altii o noua zi de lupte politice prin orice mijloace. Pentru cei norocosi ca nu sunt someri o noua zi de munca. Pentru pensionari si cei religiosi e Inaltarea. Un lucru l-am uitat cu totii: pentru noi romanii Inaltarea e Ziua Eroilor Neamului. Imi amintesc ca acum vreo 35-40 de ani aceasta sarbatoare, Ziua Eroilor Neamului o incepeam cantand toata clasa "Pui de leu". Mai stie cineva cuvintele? Sincer, mai retin doar primul vers: "Eroi au fost, eroi sunt inca…". Si mi-e rusine. Rusine pentru ca de atunci am trait o dictatura, am prins o Revolutie, am intrat in vartejul existentei si am uitat istoria, mi-am uitat trecutul. Acum incerc sa-mi amintesc. Sa-mi amintesc ca stramosii mei sunt razesi improprietariti de Stefan cel Mare dupa luptele de la Podul Inalt. Ati vizitat vreodata Mausoleul de acolo?  Ca langa noi e Alba Iulia, un simbol al Romaniei si al romanismului, martora tacuta, dar eterna a celor doua Uniri. Ca am avut niste regi si niste regine cu nume straine, dar cu suflet romanesc mai puternic decat tot ce am avut noi vreodata. Ca avem sute de mii de inaintasi care pentru noi si-au lasat viata prin toata Europa, ca au murit nestiuti de nimeni, fara ca cineva sa le aprinda o lumanare la capatai. Pentru toti acestia, cei ce au fost, dar si pentru cei ce vor mai fi, le-am gasit un nume simplu, comun. Eroii Neamului. Si tot aici i-am pus si pe cei care intr-un fel sau altul ne-au influentat istoria, viata. Am asezat un Eminescu, un Enescu, un Balcescu, un Brancusi. Toti acesti stiuti, dar si cei nestiuti au cladit ceea ce avem, au cladit Romania de azi. Traiesc prezentul si incerc sa privesc cu ochii lor… Oare merita sacrificiul lor ceea ce este acum Romania? Mi-e teama sa incerc un raspuns. Mi-e teama pentru ca sunt convins ca osemintele celor care au murit pentru noi se rasucesc in mormantele lor tacute si nestiute. Mi-e teama sa privesc in ochi memoria familiei Ratiu pentru ce-am facut din Ocna, e oarecum locul lor de nastere (Noslac). Mi-e teama sa privesc memoria lui Coposu pentru ce verticalitatea pe care o avem in politica de azi. Mi-e teama sa vorbesc despre Romania gandindu-ma la Mihai Viteazu, la regina Maria. Inima ei plange la Bran…

Au fost pe ici pe colo manifestari. Timide, dar, sunt convins, macar pornite din suflet si din respect. As fi renuntat la orice ca sa vad adversarii politici depunand IMPREUNA flori la acele monumente de care ne amintim doar la astfel de momente. Din pacate acum nu se poate…

Voi, ce comentati aici, pe acest site, sau aiurea pe internet, ati lasat o floare si un moment de reculegere pentru ei? Ati continuat cu acuze, cu jigniri si injurii, ati continuat sa folositi noroiul ca arma. Ati uitat ca noroiul e pamant, ne aruncam in fata ramasitele celor ce au fost. Ma mir ca inca nu i-ati gasit in pamant, dojenindu-ne asa cum doar un batran stie s-o faca… Rusine ca nu stim sa-i cinstim. CINSTE SI ONOR vesnic lor… Si daca nu am inceput ziua ca acum 35-40 de ani, macar sa o inchei asa cum merita, uitand pentru o clipa de voi: "Eroi au fost, eroi sunt inca…"

Olariu Iulian