Suntem şi pe:
Clinica Sante

Articolele zilei

Primarul demis din Ocna Mureş, Augustin Drăguţ a contestat ordinul semnat de fostul prefect Ştefan Bardan

Publicat

- 348 vizualizări

Potrivit site-ului Adevarul de Alba, a fost depusa o contestatie astazi, luni 21 mai 2012 la Prefectura Alba. Domnul Iosif Augustin Dragut contesta ordinul emis de fostul prefect de Alba privind încetarea mandatului pe motiv de incompatibilitate.

Noul prefect Dan Simedru a motivat întârzierea demersului primarului prin faptul că ordinul semnat de ex-prefectul Bardan a fost trimis prin poştă la Ocna Mureş, iar Augustin Drăguţ a intrat în posesia lui abia la sfârşitul săptămânii trecute.  Ordinul de încetare a mandatului a fost semnat în 7 mai 2012.

„Vom studia contestaţia depusă şi documentele suplimentare. Cred că acum dosarul este complet. Îmi pare rău că aceste documente nu au fost la dosar şi atunci când s-a luat decizia de suspendare. Sunt convins că fostul prefect nu ar fi semnat ordinul. Primarul Augustin Drăguţ nu a fost nici măcar audiat pentru că s-ar fi aflat că a fost exclus din PNŢCD“, a declarat Dan Simedru pentru Adevarul de Alba.

Augustin Drăguţ mai poate reveni pe post doar dacă contestaţia este admisă, iar ordinul este anulat de Ministerul Administraţiei şi Internelor. O altă modalitate este instanţa de judecată, dar este puţin probabil să se întâmple acest lucru până la data alegerilor locale, în 10 iunie.

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *