Suntem şi pe:

Articolele zilei

Idei de amenajare a teraselor de pe clădiri

Publicat

- 592 vizualizări
Am văzut pentru prima dată terase amenajate într-un oraș din sudul Franței. Acolo toate clădirile cu acoperiș plat, fie ele case, blocuri, clădiri comerciale și hoteluri, aveau amenajate grădini de o frumusețe rară deasupra. Eu veneam dintr-un oraș tipic industrial din România de imediat de după Revoluție, în care totul era gri și fumuriu și vă imaginați că asistam la ceva unic, nu încetam să le privesc și să mă minunez. Îmi amintesc că am mers pe jos kilometri întregi privindu-le și am făcut o mulțime de poze.

Acum, după mulți ani, nu pot spune că în orașul meu natal sunt foarte multe schimbări. Poate s-au amenajat mai multe parcuri și locuri de joacă pentru copii, s-au lărgit câteva străzi, dar blocurile arată tot așa triste, cu ferestre ieftine si vopsea decojita chiar dacă la unele s-au refăcut fațadele. Din păcate nu aveam această cultură a înfrumusețării teraselor, ceea ce ar fi un mare avantaj pentru multe orașe din țară dar și direct pentru locuitorii lor.

Iată de ce este bine să se investească în amenajarea teraselor:

  • clădirea va arăta mult mai bine
  • spațiul acela este în general nefolosit și poate fi ceva în plus pentru proprietarii clădirii
  • dacă se pun plante, se amenajează grădini, clădirea va fi mai răcoroasă, mai ales ultimul etaj care este afectat de razele directe ale soarelui
  • se poate amenaja pe terasă ceva ce lipsește în jur: un loc de joacă pentru copii, un spațiu de petrecut timp liber etc
  • zonele verzi vor ajuta la un aer mai sănătos în oraș, crescând calitatea aerului
  • poate crește și valoarea apartamentelor din clădirea respectivă, în cazul blocurilor care au terase amenajate
  • se poate încuraja socializarea și interacțiunea persoanelor care locuiesc în clădire, având un loc unde să petreacă timp împreună
  • și nu în ultimul rând se poate oferi o ocupație plăcută pensionarilor din blocuri care pot face grădinărit și alte activități pe terase

 

Idei de amenajare a terasei tale:

  • grădini / zone verzi- sunt relativ ușor de amenajat. Se pot planta flori, plante decorative, se pot pune chiar arbuști, copăcei. Unii proprietari au pe acoperișuri grădini de zarzavat, contribuind astfel și la o hrană sănătoasă și reducerea cheltuielilor cu alimente ale familiei. Desigur, ai nevoie de niște cutii sau recipiente speciale pentru a pune pământ și plantele, sau poți folosi ghivece de diverse mărimi. Peste anumite izolații se poate pune direct gazon sau un mic strat de pământ pentru plante. Trebuie doar să consultați un specialist sau firma care a făcut izolația ori care o întreține. Atenție, alegeți plante rezistente la căldură și intemperii.
  • Spații de joacă pentru copii – dacă acoperișul are margini ori se poate instala parapet ori un gărduț, se poate amenaja sus și un spațiu de joacă pentru cei mici. Pe acoperișurile mici se pot pune cutii cu nisip, jucării din plastic, băncuțe, măsuțe pe măsura lor pentru joacă și alte echipamente de joacă dar care nu necesită fixare în pământ/ ciment pentru a fi folosite. Pe acoperișurile mai mari se pot instala și terenuri de badminton, volei etc, desigur îngrădite cu plasă înaltă.
  • Locuri pentru plajă – fiind un spațiu cu soare pe toată perioada zilei în anotimpul cald, niște șezlonguri, umbrele și o mică piscină (ori mai mare dacă e un acoperiș mare și solid), pot crea un rai gratis pentru locuitorii clădirii. Desigur că o piscină implică racordare la sistemul de apă și scurgere ale clădirii, așa că vor fi niște investiții, și cheltuieli, dar toti din clădire pot contribui ori să se facă un sistem de membralitate cu abonamente pentru locuitorii din bloc care doresc dar nu numai.
  • Loc de întâlnire pentru pensionari – niște mici zone acoperite, băncuțe, mese pentru șah, cărți, table, acoperișul poate fi un spațiu plăcut și aproape de casă pentru seniorii clădirii.
  • Spații pentru fitness – pot fi amenajate direct în aer liber, sub un mic acoperiș sau într-o cameră construită din materiale ușoare. Locuitorii clădirii vor avea o viață mai sănătoasă și vor interacționa mai bine unii cu alții. O clădire cu multe apartamente poate crea chiar ceva profesionist și angaja și antrenori personali.
  • Zone creative – pentru copii, bătrâni sau alte persoane din clădire. O zonă vopsită cu vopsea pentru cretă, niște măsuțe la care se poate desena, face lucru manual etc, poate salva mamele de multe dureri de cap și dezordine în case, copiii având unde să fie împreună și să-și dezvolte creativitatea.
  • Zone pentru evenimente – un acoperiș puțin amenajat, cu câteva mese, scaune, plante, un mic bar, un grătar, o toaletă, se poate transforma oricând într-un spațiu pentru evenimente ale persoanelor din bloc sau chiar să se închirieze la alte persoane. Desigur, dacă se intenționează să se folosească și în anotimpul rece, atunci trebuiesc mai multe dotări și o cameră bine izolată, ferestre și uși de calitate. Pentru un bloc, o cameră în plus construită sus nu poate aduce decât avantaje, putând fi folosită de locuitorii săi dar se poate și închiria ca birou sau alte activități care nu deranjează viața în clădirea respectivă.

Pe o clădire mare se pot crea mai multe zone și amenaja pentru diverse tipuri de activități sau pentru destinatari diferiți.

Citește mai departe