Suntem şi pe:

Articolele zilei

Două zile care au schimbat dramatic destinul unei adolescente. Domnișoara AURELIA RUSU, învățătoarea din MICOȘLACA, muza și ,,DĂSCĂLIȚA” poetului OCTAVIAN GOGA

Publicat

- 5.581 vizualizări

Suntem convinși că unii dintre cei care vor avea răbdare să citească acest articol, știu multe lucruri interesante despre viața ,,Domnișoarei” sau ,,Dăscăliței” poetului  Octavian Goga.

          ,,Domnișoara” care astăzi își duce somnul de veci în curtea bisericii din satul maramureșan Bontăieni în liniștea tulburată doar de dangătul clopotelor, a devenit în timp un personaj demn de un scenariu de film. În jurul unei iubiri ascunse și neîmplinite până la moarte s-au țesut povești în care basmul se îmbină cu legenda.

         Mult mai puțin s-au oprit semnatarii numeroaselor articole din presa cotidiană asupra vieții de apostolat a ,,Domnișoarei” în cei 70 de ani petrecuți în satele Negreia și Bontăieni din Maramureș. Mai mult, s-a creat o confuzie generală și în privința obârșiei ,,Dăscăliței”. Unii consideră că s-a născut ,,undeva prin părțile Brașovului”, alții că ,,ar fi din Rășinari” sau chiar ,,din satul Bontăieni”.

         În acest articol ne propunem în primul rând să completăm biografia ,,Domnișoarei” cu date despre locul nașterii și familia acesteia, frați și surori. De mare folos în acest sens ne-a fost cartea ,,DOMNIȘOARA (DĂSCĂLIȚA) Un episod inedit din tinerețea lui Octavian Goga” scrisă de Aurelia Teodoru Lupeanu, nepoată a ,,Domnișoarei”. Mulțumim și pe această cale doamnei Grigoriță din Aiud care deține acestă cronică de familie în biblioteca personală și care ne-a oferit-o pentru documentare.


Octavian Goga și Aurelia Rusu tineri
Sursa: https://www.facebook.com

În al doilea rând vom parcurge perioada celor trei ani, 1900-1903 în care ,,Domnișoara”, devine muza și ,,Dăscălița” poetului Goga. Cele 51 de scrisori adresate de poet ,,Domnișoarei” sunt nu numai o dovadă a unei iubiri adolescentine aprinsă de magnetismul celor patru ochi albaștri ci și un tezaur inestimabil adăugat patrimoniului literaturii române.

      În al treilea rând și cel mai important încercăm să argumentăm cu faptele învățătoarei Aurelia Rusu de ce a fost atât de iubită și respectată de către maramureșenii ei dragi, încât numele real i s-a  topit în metaforele ,,Domnișoara” sau ,,îngerul din munte”.

1. Aurelia Rusu (1882-1975), fiică a satului Micoșlaca

       Părinții Aureliei au fost preotul Teofil Rusu și preoteasa Maria, despre a cărei frumusețe se dusese vestea ,,dincolo de Uioara până la Aiud și Turda”. Ascendenții preotului Teofil ,,popa Maftei” și preotul Grigoriu Rusu au fost greco-catolici și împreună au slujit în Micoșlaca 110 ani (1798-1908) după cum aflăm din cartea ,,Micoșlaca, file de cronică scrisă de preotul ortodox Augustin Orian.

       Aurelia a avut șapte frați mai mari, din care au trăit doar trei, Petru, cu studii la Școala Tehnică din Praga, inginer la Uzina Electrică din Sibiu, Romul, notar  la Tohanu Vechi și Beniamin, preot în Cluj-Mănăștur, ultimii doi cu studii la Blaj.

     Surorile Aureliei au fost: Letiția, Veturia, și gemenele Elena și Maria (Mariți). Elena s-a căsătorit cu preotul Gheorghe Faina din Mărginenii Brașovului. Gheorghe Faina a fost din 1920 primul director al Școlii Medii de Stat din Ocna Mureș. Maria s-a căsătorit în anul 1912 cu Octavian Lupeanu, teolog, director al Colegiului ,,Titu Maiorescu” din Aiud și din 1937 director al Gimnaziului Comercial din Ocna Mureș.

       Aurelia a urmat clasele primare la școala maghiară din Cistei, Școlile confesionale românești din Micoșlaca și Cistei s-au desființat datorită legislației școlare opresive a autorităților austro-ungare. Studiile le-a continuat la Blaj, mai întâi Gimnaziul, apoi Școala Pedagogică de Fete până în anul 1901. Așadar avem în față o familie de intelectuali în care știința de carte a fost cultivată în primul rând de preotul Teofil Rusu.

         Copilăria și adolescența Aureliei au fost frumoase, fără griji alături de copiii din sat. În zilele de sărbătoare sau târg adesea pleca împreună cu frații și surorile la Uioara. Uioara, la 1900, ,,era un orășel răsărit, avea prăvălii bune, cu de toate, dar mai ales fiind stațiune cu băi sărate, avea un parc frumos, un chioșc unde cânta muzica militară și tot în parc era nelipsita popicărie. Aici tinerii își întâlneu prietenii, se plimbau, ascultau muzică. Vara veneau vizitatori din Aiud, Turda, chiar și din Cluj. Cu multă nerăbdare tinerii așteptau ,, Târgul cel mare, de primăvară”, prilej cu care la Uioara veneau negustori din tot Ardealul, ba chiar din Cehia și Ungaria. Găseai pe tarabe ce cu gândul nu gândeai. Nici un tânăr nu pleca acasă fără ,,puiul târgului” vestita turtă dulce în formă de inimioară cu oglindă în mijloc. Aici, la Uioara a cunoscut Aurelia pe fetele protopopului Sebastian Radu, dintre care tot o Aurelie, Aurelia Radu se căsătorește în 1906 cu poetul și scriitorul Ion Agârbiceanu. Nu același destin îl va avea  Aurelia Rusu. Dragostea ei pentru poetul Octavian Goga va rămâne neîmplinită până la sfârșitul vieții.

2. Două zile care au schimbat dramatic destinul vieții Aureliei

         Totul s-a întâmplat în zilele de 18 și 19 februarie 1900. Aurelia a plecat cu trenul de la Blaj la Brasov. Aici a fost așteptată de un grup de tineri pentru a se deplasa la Tohanu Vechi unde avea să se desfășoare nunta fratelui său Romul cu o fiică de preot.

         Între tineri, unul mai înalt, cu plete blonde și ochi albaștri ca ai ei i-a atras atenția. Privirile s-au intersectat și magnetismul ochilor albaștri și-a făcut efectul. Un instinct vechi de când lumea, iubirea, s-a aprins. Tânărul era poetul Octavian Goga, elev în ultimul an la Liceul Românesc din Brașov. Amândoi erau paranimfi, adică domnișori de onoare. El din partea miresei, ea din partea mirelui. Deși perechile erau stabilite dinainte de către mama miresei și Goga ar fi trebuit să fie perechea surorii mai mici a miresei, când s-au strigat perechile, Aurelia a sărit și l-a luat de braț pe Octavian spunând ,,acesta este cavalerul meu”. Incidentul a fost aplanat cu greu, cei doi de comun acord au rămas împreună. Aurelia era de o frumusețe răpitoare. Părul blond era împletit și răsucit cu măiestrie în jurul capului asemenea coafurilor din Roma antică. Ochii erau de un albastru pur, gâtul de fildeș ușor arcuit, sprâncene de actriță bine creionate, o splendoare a întregii fizionomii, un portret ideal pentru iubita și muza unui poet. Au rămas împreună toată noaptea, au dansat, s-au distrat, dar mai ales și-au făcut planuri de viitor.


Aurelia Rusu în anul 1901
Sursa: https://www.flickr.com

În anul 1970, sub titlul ,,Dăscălița” apare în revista  ,,Freamăt”, revistă școlară editată la Baia Mare, un interviu în care Aurelia Rusu rememorează momentul întâlnirii cu Goga. ,,În acele zile am hotărât să ne căsătorim, să facem facultatea împreună la Budapesta eu la Belle-Arte, el la Litere și Filozofie. Ne-am înțeles să ne întâlnim toamna când vom începe studiile la Budapesta”. Până atunci și-au jurat să-și scrie.

          În dimineața zilei de 19 februarie când s-au despărțit, el rămânând la Brașov, ea plecând la Blaj nu aveau de unde să știe că aceea a fost ultima oară când s-au mai văzut. Îndrăgostit de Aurelia, poetul îi trimite în aceeași zi prima scrisoare spre Blaj.

3.  1900-1903 Trei ani în care două muze Poezia și Pictura i-au fericit  pe Octavian și Aurelia

           Așa cum și-au promis, Aurelia și Octavian au continuat povestea de iubire prin corespondență. Primele scrisori sunt trimise de la Brașov la Blaj. Aurelia răspunde prin mici desene și tablouri pictate. S-a păstrat și un fragment de scrisoare către poet, din 10 mai 1900: ,,m-am întors de acasă (Micoșlaca) la Blaj, unde am aflat cu placere două ilustrate de departe. Vei cugeta : a murit surioara, însă nu, ea trăiește. După nunta de la Tohan cei doi tineri ea 18 ani, el 19 ani se gratulau cu apelativele ,,surioară” și ,,frățior”.

             În anul 1901, Aurelia se întoarce de la Blaj cu diploma de învățătoare, dar și cu o casetă în care avea scrisorile ,,frățiorului” semnate Octavian, despre care nu știa nimeni din familie, iar cheia o purta legată la lănțișorul de argint de la gât.


19 febr. 1900 Prima scrisoare trimisă de poet Aureliei la Blaj. Scrisoarea alături de alte 33 se află în colecția Bibliotecii ,,Octavian Goga” Cluj Napoca

O altă scrisoare din luna martie 1901 trimisă de poet Aureliei la Blaj.
Suesa: http://greenstone.bjc.ro

După Blaj, scrisorile au început să vină la Micoșlaca. Pentru a nu afla nimeni de ele. Aurelia s-a înțeles cu poștașul care venea de la Cistei să iasă înaintea lui pentru a prelua corespondența în care se aflau și gazetele românești la care era abonat părintele Teofil.


Sursa: http://greenstone.bjc.ro
Scrisori trimise de poet din Budapesta la Micoșlaca. Septembrie 1901.

La începutul toamnei anului 1901, Aurelia dezvăluie familiei planul său de a continua studiile la Budapesta, dar s-a lovit de refuzul părințiilor, mai ales al mamei, și al fratelui Beniamin care aflase de la Romul despre cele întâmplate la nunta sa de la Tohan. Statutul social dar și cel confesional ea greco-catolică, el ortodox, mentalitatea tradițional-conservatoare conform căreia o fată, mai ales de preot nu poate deveni o artistă, fie și pictoriță, i-au spulberat Aureliei toate visele de a-l revedea pe poet la Budapesta, acolo unde acesta se afla deja la studii.

             Aurelia se decide să-și înceapă apostolatul de dăscăliță în satul Feiurd de lângă Cluj. A fost un bun prilej pentru a continua iubirea prin corespondență cu poetul aflat la Budapesta. Caseta s-a umplut de scrisori 51 la număr, proză și poezie, semnate ,,Frățiorul Octavian”, iar unele și mai simplu ,,Frățiorul”.


Scrisori trimise din Budapesta la Feiurd în 1901 și 1902 Aureliei Rusu învâțătoare semnate ,,Frățiorul”.
Sursa: http://greenstone.bjc.ro

În vara anului 1902, Aurelia era în vacanță la Micoșlaca, iar poetul se afla la Budapesta. Aici a tipărit revista ,,Luceafărul” împreună cu alți intelectuali români. Goga gira și ,,Poșta redacției”, prilej cu care a început o corespondență imaginară cu Aurelia prin publicarea unor poezii semnate ,,Lia”. Au fost tipărite patru poezii cu acest pseudonim prescurtarea numelui Aurelia. Criticii literari, exegeți ai poeziei lui Goga consideră două dintre acestea ,,Primăvara”  și ,,De ce?…” ca fiind scrise de Octavian Goga, iar alte două ,,A fost demult…” și ,,În zadar…” scrise de Aurelia. Foarte probabil părinții și frații Aureliei au aflat de această corespondență, deoarece ea se întrerupe în februarie 1903, când poetul îi trimite ultima scrisoare la Feiurd. Aceasta se încheie patetic: ,,Vezi rândunele se duc. Revin nu peste mult timp. Și stolul amintirilor aceleași căi le bate. În singurătatea noastră tristă, luminează ca un manunche de raze de lună câte-o icoană smulsă din trecut(…..). Așa-i că-mi promiți că nu te superi dacă gândesc din când în când la clipe așa de dragi?”.


6 ian. 1902. Ultima scrisoare trimisă de la Budapesta la Micoșlaca Aureliei Rusu aflată în vacanța de iarnă.
Sursa: http://greenstone.bjc.ro

        Începută în februarie 1900, corespondența dintre Aurelia Și Octavian se sfârșește în februarie 1903. În ,,Luceafărul” din 1 martie 1903, poetul publică ultimele două poezii, una  ,,Plângi copilă…” semnată Octavian și a doua un imaginar răspuns  ,,De ce?…” semnată ,,Lia”.


Poezii publicate în revista ,,Luceafărul” din 1 martie 1902
Sursa: http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/luceafarul/1903/BCUCLUJ_FP_280091_1903_002_005.pdf

Aurelia nu va arăta nimănui scrisorile trimise de poet timp de 65 de ani. Abia în 1968, când poezia lui Goga începe să se retipărească, după o perioadă în care poetul a fost interzis de comuniști din motive politice. Aurelia Rusu, aflată la venerabila vârstă de 86 de ani arată scrisorile poetului și preotului Victor Ilieșiu care publică în revista ,,Limbă și literatură” un studiu curajos intitulat ,,O etapă necunoscută a vieții și operei lui Octavian Goga”. Aici inserează 11 poezii din scrisorile Aureliei și avansează ideea conform căreia cea mai cunoscută poezie din opera poetului  ,,Dăscălița” a fost inspirată de iubirea acestuia pentru Aurelia Rusu. Portretul fizic al ,,Dăscăliței” seamănă leit cu al muzei: ,,copil blajin, cuminte prea devreme”, ,,sfielnică”, ,,bălaie”, ,,frumoasă domnișoară”. Această opinie este însușită azi în articolele inspirate de  această fascinantă poveste de dragoste dintre cei doi.

          În anul 1973, când încă ,,Dăscălița” Aurelia Rusu era în viață poeziile publicate de Victor Ilieșiu se tipăresc și în volumul ,,Octavian Goga. Poezii inedite”.

4. De la mănăstire în raiul natural și uman al Maramureșului

          Prăbușită sufletește, neînțeleasă de propria-i familie, Aurelia decide să se retragă la mănăstire. Alege Ordinul Călugărițelor Ursuline din Sibiu. Era singura călugăriță româncă din cinul mănăstirii. Aici predă desen și caligrafie elevelor înscrise la școala din mănăstire. Revenit la Rășinari și aflând că Aurelia este la mănăstire Octavian încearcă să o viziteze, dar ea refuză să-l mai vadă.

          În interviul acordat de Dăscăliță în 1970, la vârsta de 88 de ani, aceasta rememorează cu luciditate statutul său social: ,,Cine eram eu să stau în calea lansării operei sale. Eram o fată săracă și el la fel. Dacă nu ai bani, nu poți să-ți publici opera și să intri în lumea literaților, pe când cea cu care s-a căsătorit a fost o femeie puternică și bogată”. Această femeie a fost Hortensia Cosma, prima soție a poetului, fiica celui mai bogat roman din Ardeal. Partenie Cosma, directorul băncii  ,,Albina” din Sibiu.

         În vara anului 1904, una din surori, Letiția s-a îmbolnăvit de meningită. Părintele Teofil s-a dus la Sibiu pentru a o aduce pe Aurelia acasă. Dorea să fie alături de sora sa în ultimele zile  înainte de a muri. După moartea Letiției convinsă de părinți și frații săi, Aurelia nu s-a mai întors la Sibiu. A rămas acasă să o ajute pe mama sa. Gemenele Elena și Maria au plecat la Gimnaziu  din Blaj.

        O întâmplare neprevăzută a făcut ca notarul Romul, fratele Aureliei să fie vizitat de om bogat Atanasie Demian maramureșan din satul Negreia, comuna Sisești, aflat cu treburi negustorești prin părțile Brașovului. Din vorbă în vorbă acesta îi spune notarului că ar avea nevoie de un dascăl pentru școala nouă pe care tocmai o construiseră în amintitul sat. Era ceea ce își dorea atât de mult și Aurelia să plece cât mai departe dintre cei în mijlocul cărora iubise și suferise.

       Așa a ajuns Aurelia într-un sat cu case risipite printre livezi, înconjurat de păduri cu izvoare repezi care cădeau în cascade. Era profund impresionată de frumusețea peisajului natural, dar mai mult i-au plăcut oamenii frumoși, blânzi, cuviincioși, iar pruncii lor încă mai frumoși decât părinții. Ea însăși o ființă profund credincioasă, nelipsită de la biserică, unde mergea întotdeauna în costum național, admira felul în care copiii salutau pe cei vârstnici cu ,,Lăudat să fie Iisus Cristos!”, iar răspunsul era ,,În vecii-vecilor, Amin”.

           Din îndepărtatul Maramureș, Aurelia se va întoarce tot mai rar în satul natal, doar la evenimentele fericite; căsătoria surorilor Veturia, Elena și Maria sau triste, decesul părinților, în 1908 la înmormântarea tatălui și 1920 la moartea mamei sale.

          O mare și pioasă dorință o aduse pentru ultima dată la Micoșlaca, promisiunea de a schimba crucile de la mormintele celor dragi, dispăruți de mult. Dorea să mai vadă o dată cimitirul și bisericuța din deal. A angajat o mașină cu șofer pentru ultima călătorie în satul copilăriei. S-a oprit la Cluj să o vadă mulțimea de nepoți, nepoate cu soții și copiii lor. Ajunsă la Micoșlaca încerca să recunoască locurile și satul. Casa părinților nu mai era. Bisericuța din deal era putrezită și aproape dărâmată. Când sosi în cimitir, totul era pregătit pentru sfințire și pomenire. S-a strâns lume multă. Mulți i se adresau cu   ,,nănașă”. Erau finii bătrânei preotese Maria. Cu inima împăcată s-a întors în Maramureș în satul ei, Bontăieni, la casa îmbrăcată în viță de vie, acolo unde vara veneau nepoții să-și petreacă vacanțele.

5. Apostolatul ,,Domnișoarei” în Maramureș. O viață cât o carte de istorie

      Aurelia Rusu a fost prima învățătoare calificată care a predate în satele comunei Șișești, zece ani în Negreia (1904-1914) și douăzeci și patru de ani în Bontăieni și Dănești (1914-1938). S-a pensionat după 34 de ani dăruiți școlii, în anul 1938. S-a întegrat total în viața rurală a acestor sate. Nu a fost numai un dascăl dedicat meseriei, ci și un gospodar desăvârșit. A construit săli de clasă. A scris episcopului Iuliu Hosu pentru a dota școala cu pământ. I-a învățat pe copii nu numai cititul, scrisul și socotitul, i-a deprins să cultive pomi și flori, să crească albine, să iubească natura și animalele. A câștigat încrederea sătenilor. A fost un timp cantor la biserica din Negreia. Aici a înființat un cor care completa în mod armonios liturghia. Și-a cumpărat pământ și animale. Avea o trăsură cu care se deplasa la Baia Mare pentru cumpărături. A fost apreciată de părintele Vasile Lucaciu ,,Leul din Șișești” eroul din Maramureș, care a numit-o ,,îngerul din munte”, ,,un cadru didactic model cu o viață morală exemplară”.

            În anul 1970 se destăinuie unui reporter astfel: ,,Munca a fost unica mea distracție, singurul scop al vieții mele. Viața mea s-a desfășurat în acest mediu restrains. Nu am fost la nunți, la petreceri, nici la manifestări politice. Nu am vrut distracție. Nu voiam televizor. Am un radio la care ascult știrile și unele emisiuni care mă interesează. Stau toată ziua în casă și în grădină”.

            ,,Domnișoara” a fost unul din acei dascăli care  a făcut România Mare nu numai teritorial, ci și spiritual. Viața ei a fost o istorie întreagă. A traversat două războaie mondiale, a fost contemporană cu Franz Iosif, împăratul Austro-Ungariei, cu cei patru regi ai României, dar și cu dictatorii comuniști Ghe. Ghe. Dej și N. Ceaușescu. A trăit sub trei dictaturi:carlistă, militară și comunistă. A fost martoră la drama interzicerii în 1948 a cultului greco-catolic și a suferit în tăcere pentru nepoții și cumnații întemnițați în închisorile comuniste.

             Cea mai frumoasă descriere a ,,Domnișoarei” am găsit-o în însemnările avocatului Victor Demian, fiul lui Atanasie Demian, cel care a adus-o în 1904 din Micoșlaca în Maramureș. Însemnările sunt făcute în 1976, la un an după moartea ,,Dăscăliței”.

            ,,Era o fată tânără de 21 de ani, prezentabilă, înaltă, zveltă cu înfățișare impunătoare, foarte dârză și energică. A refuzat toate cererile în căsătorie. Așa ceva nu face decât cineva care nu poate uita. Denotă o nestrămutată fidelitate până la moarte. Ne vizita mereu casa de la Negreia. Avea o voce splendidă. Deși eram copil am reținut o strofă dintr-un cântec pe care îl cânta des:              

                               Din pieptul meu a-și vrea să scot

                              Inima, cu dor cu tot

                             S-o așez în pieptul tău

                           Ca să simți precum simt eu

             Cântecul îl sfârșea cu batista la ochi, ștergând-și lacrimile. Atunci, copil fiind nu înțelegeam de ce plângea cineva care cânta așa de frumos.  Regret mult că nu am făcut școala la catedra  ,,Domnișoarei”. Tata ne-a dat să facem școala la Baia Sprie. Aș dori să mă pot lăuda cu ceva ce am învățat la școala  ,,Domnișoarei”. Prin durerea ei adâncă poartată cu atâta noblețe devine ea oarecum o personalitate proeminentă. Aș vrea să am ceva de la ea. Dar nu pot. Doar reamintirile acum istorisite”. (Revista Bistriței 1999). ,,Domnișoara” a fost îndrăgită și respectată nu pentru că a fost muza poetului Octavian Goga ci pentru faptele și calitățile sale morale. Când a ieșit la pensie, se putea lăuda că din generațiile pe care le-a educat timp de 34 de ani nu mai erau neștiutori de carte.


Pianul ,,Domnișoarei” Aurelia, aflat în muzeul din Șișești.
Sursa:  https://www.facebook.com

Mulți veneau să o viziteze, să-i ceară un sfat, să-i admire casa îmbrăcată în viță de vie, să o asculte cântând la pianul cumpărat la insistențele nepoților săi. Casa ei era o oază de liniște cu miros de busuioc și trandafiri. ,,Dăscălița” devenise ea însăși un monument viu al naturii locale.

 Într-o cameră avea o bibliotecă frumoasă. La loc de cinste erau toate volumele de poezi ale poetului Goga, alături de cele ale poeților maghiari Șandor Petόfi și Ady Endre. Nu lipseau nici revistele cu conținut pedagogic și ziare din perioada interbelică. A rămas lucidă până în ultimul moment al vieții. Și-a simțit sfârșitul într-o zi de aprilie a anului 1975. A cerut familiei care o îngrijea să o îmbrace pentru a se plimba puțin pe-afară. După o vreme a cerut să fie dusă în casă, să doarmă. Cineva a chemat preotu și a dat telefon nepoților din Blaj, Cluj și Sibiu. Vestea că ,,Domnișoara” trage să moară s-a răspândit iute în sat. Curtea s-a umplut de lume, femei cu năframe cernite, barbați cu capul descoperit, toți în mâini cu lumânări aprinse. La apusul soarelui, apuse și viața  ,,Domnișoarei” Aurelia. Martori spun că ultimele cuvinte rostite au fost ,,Octavian, Octavian dă-mi mâna”. La înmormântare elevii din sat au recitat din poeziile poetului Octavian Goga între care și cunoscuta ,,Dăscălița”.

          Astăzi, în cimitirul risipit pe o muchie de deal din satul Bontăieni dăinuie un mormânt înconjurat cu un grilaj de fier. De pe placa de marmură dintr-o fotografie de epocă ne privește o fată frumoasă. Este Aurelia Rusu, învățătoare din Micoșlaca, trăitoare pe acest pământ timp de 93 de ani. Sub fotografie sunt gravate ultimele două versuri din poezia ,,Dăscălița”:

                         ,,Iar vântul spune crengilor plecate

                           Povestea ta, frumoasă domnișoară”


Mormântul ,,Dăscăliței” Aurelia Rusu situat în cimitirul Bisericii din Bontăieni. Maramureș.

Povestea ,,Frumoasei Domnișoare” confirmă maxima poetului grec antic Anacreon: ,,E greu să iubești și mai greu e să nu iubești, dar cel mai greu este să iubești în zadar”.

                                                                                        Prof. Pantilimon POPOVICI

                                                                     Cristina Liana  Popa

P.S. Cu acordul doamnei Grigoriță din Aiud cartea ,,DOMNIȘOARA” (DĂSCĂLIȚA). UN EPISOD DIN TINEREȚEA POETULUI OCTAVIAN GOGA poate fi citită pe site-ul ocnamuresonline administrat de domnul Kolozsvari Csaba. Mulțumim și pe această cale celor doi pentru gestul cultural de a pune la dispoziția iubitorilor de lectură o carte  rară, cronica familiei preotului Teofil Rusu din Micoșlaca și drama vieții ,,Domnișoarei” învățătoare Aurelia Rusu, născută din iubirea neîmplinită pentru poetul Octavian Goga.

Publicitate

Facebook

Top articole ultimele 30 zile


AiudulMeu | La Târnăveni

Copyright © 2020 Powered by First design