Articolele zilei
Vrei să ai un look nou primăvara? Iată cum să adaugi cât mai multă culoare în ținutele tale din acest anotimp!
Primăvara este ocazia perfectă pentru a aduce o schimbare în cadrul ținutelor tale. Poate te tentează să cumperi noi haine sau accesorii, dar nu e necesar să-ți schimbi complet garderoba, ci doar să adaugi câteva elemente care dau un aspect nou pieselor vestimentare pe care le ai deja.
Detaliile pot fi folosite pentru a da o cu totul altă turnură oricărei ținute. Obiectele pline de culoare sunt potrivite pentru a serba primăvara și revenirea vremii frumoase. Alegând nuanțe îndrăznețe, poți crea un efect care va atrage toate privirile.
Iată cum să ai un look plin de culoare în zilele calde de primăvară!
Poartă bentițe de păr colorate
Bentițele pentru păr au devenit din nou populare, pentru că oferă o alternativă neobișnuită pentru evidențierea coafurii. Acestea se îmbină cu ținutele de primăvară, punându-le în valoare. Alege imprimeuri interesante cu nuanțe neobișnuite, pentru a pune în valoare o bluză subțire albă sau albastru deschis, de exemplu.
Alege încălțăminte în culori puternice
Pentru a pune în evidență hainele pe care le porți, este o opțiune bună și să porți încălțăminte în culori vii. Poți alege pantofi sport roșii, portocalii sau verzi, de exemplu. Astfel de culori se pretează și pentru ținutele elegante, care se încadrează într-un anumit cod vestimentar, dar fără ca acest lucru să însemne că trebuie să renunți la amprenta personală a vestimentației. Dacă ai nevoie de inspirație, în magazinul online Modlet găsești o varietate de pantofi casual cu nuanțe interesante, care se potrivesc pentru orice tip de ținută alegi să porți.
Poartă bijuterii statement
Bijuteriile statement sunt menite să fie piesa centrală a unei ținute, punând în valoare alegerile tale vestimentare. Acestea se remarcă prin dimensiunile voluminoase și prin culorile folosite pentru realizarea lor.
Pentru a fi gata pentru primăvară cu un look schimbat, poți purta coliere statement, alături de bluze monocrome și alte piese vestimentare în culori simple. De asemenea, există și alte opțiuni de bijuterii, precum brățările sau cerceii statement, pentru a atrage atenția asupra bluzei pe care o porți sau asupra coafurii, după caz.
Pune în prim-plan geanta pe care o porți
Gențile și poșetele pot fi puse în prim-plan în cadrul unei ținute de primăvară, dacă alegi nuanțe puternice de portocaliu, roșu sau roz. De asemenea, poți îmbina cromatica interesantă cu materialele din care sunt realizate gențile. Spre exemplu, poți alege și un rucsac brodat sau cu aspect lăcuit.
Poartă eșarfe colorate din materiale vaporoase
Eșarfele subțiri și colorate sunt o opțiune la care apelează multe femei, pentru a da culoare ținutelor. Acestea pot fi simple sau cu un design geometric sau floral, în funcție de ce haine porți. Dacă alegi bluze simple și în culori pastelate, poți evita monotonia prin modelele vesele de pe eșarfe. Orice variantă ai alege, urmărește să armonizezi culorile diferitelor elemente ale ținutei tale.
Pentru o schimbare de look primăvara, nu e neapărat nevoie să recurgi la soluții radicale. E suficient să adaugi pete de culoare, care să pună în valoare elementele ținutei și să ofere o atmosferă veselă.
Sursa foto: Pixabay.com