Suntem şi pe:

Articolele zilei

Povestea noastră de succes (2): Povești mai delicioase decât ciocolata

Publicat

- 799 vizualizări

Într-o zi ne-am apucat, așa, să așezăm cărți colorate, frumoase, citite de noi pe câteva mese. Fiecare ne-am ales o carte pe care o știam și am așezat-o cât mai la vedere. Toți voiam să fie mai vizibilă cartea aleasă pentru prezentare. Știam că va sosi un oaspete de seamă, care a devenit,  încetul cu  încetul, prezent săptămanal la noi. Apoi ne-am pregătit scaunele, pernele și cei mari dintre noi au adus un fotoliu și o pătură groasă, pe care au așezat-o pe fotoliu. Toate acestea le facem nu știu cum, cu drag, împreună cu Doamna de poveste, cum îi spunem noi! Ne-am așezat apoi în jurul fotoliului, pe care stătea dumneaei, iar noi, pe scăunele, pe perne sau pe canapea, nici nu conta! Asta pentru că de la primele cuvinte ne-a fascinat!

          Ne-am prezentat fiecare, cum ne numim, în ce clasă suntem, câți ani avem. A urmat rândul Doamnei de poveste, care ne-a spus chiar fiecăruia în parte cum se numește, dar și câți ani are: 120 de ani! Noi nu ne-am mirat, chiar așa am crezut, mai ales la sfârșitul întâlnirii, când ne-am dat seama câte știe…chiar ca o Doamna de poveste de  peste 100 de ani!

          Nu știm când a zburat timpul și pentru că eram în vacanța claselor primare, erau între noi și copii mai mici. Eram cu ochii pe ei, la început, să nu se plictisească și să nu ne facă de rușine. Dar nu știm cum, am uitat de ei, de noi, de timp! Doamna de poveste avea cu ea niște cuvinte așa, vrăjite, tare bine meșteșugite! S-a oprit și ne-am temut că vrea să plece…dar nu, ne-a rugat pe fiecare să ne prezentăm cartea aleasă. A fost o plăcere pentru noi să dovedim că știm și noi să vorbim, chiar dacă nu așa de ales că Doamna de poveste. Dar ne-am descurcat, deși cei mici, mai rușinoși, nu au dorit, dar a făcut dumneaei ceva de i-a pornit și pe ei la vorbă.

          Doamna strângea la piept o carte și eram tare curioși ce carte e?! Deodată a deschis-o și ne-a citit ceva de acolo. Nici nu știm ce am ascultat, dar a fost atât de plăcut, ca o mătase care ne mângâia sufletele!

          Am oftat când ni s-a spus că întâlnirea s-a încheiat. Am făcut o fotografie de grup, pe care ne dorim cu toții să o avem pe panoul centrului.

          A, să nu uităm, Doamna de poveste, de 120 de ani (ne-a spus că a glumit cu vârsta, dar cred că are chiar peste 100 de ani, pentru că știe prea multe!) ne-a servit cu bomboane de ciocolată delicoase, dar nu mai speciale decât povestea citită. (nov. 2019).

          Proiectul Intergenerații se derulează în Centrul de zi “Sf. Serafim de Sarov”, Războieni-Cetate din octombrie 2019, actualmente fiind în cel de-al doilea an, și are un impact deosebit asupra copiilor, dar și asupra seniorilor care s-au implicat, ca voluntari, în derularea atelierelor.

          Mulțumim Fundației Regale Margareta a României https://www.frmr.ro/ și sponsorului Hochland SRL România pentru materialele deosebite, atât de utile în cluburile inițiate!

          Mulțumim, de asemenea, Doamnei de poveste, profesor Dănila Maria, care din 2019 participă la toate sesiunile Clubului de lectură, atât online, cât și fizic, organizate în centrul nostru.

                                                                             Elena Cărunta,

                                                                   (în numele copiilor din Centrul de zi)

Citește mai departe

Articolele zilei

Băile Sărate Ocna Mureș printre favorite la concursul Destinația Anului® 2026! Mai sunt câteva zile! Votează Băile Sărate Ocna Mureș!

Publicat

Cu doar 5 zile înainte de final, lupta pentru titlul Destinația Anului® 2026 este mai deschisă ca niciodată. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate, iar clasamentul începe să contureze favoritele publicului — dar nimic nu este decis. Votul este deschis până pe 25 aprilie și încă mai poți influența rezultatul. Băile Sărate Ocna Mureș este una din cele 5 finaliste la categoria Stațiuni Balneare.

Stațiuni balneare (alfabetic)

  • Băile Sărate Ocna Mureș
  • Borsec
  • Călimănești-Căciulata
  • Slănic Moldova
  • Techirghiol

Dacă nu ai votat încă o mai poți face până pe 25 aprilie 2026, aici: www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza!

Rezultatul final va fi construit pe baza unui sistem de evaluare care combină următoarele componente: votul publicului, evaluarea unui juriu național de specialiști în turism, rezultatele cercetării sociologice naționale privind notorietatea destinațiilor și analiza criteriilor de dezvoltare turistică și sustenabilitate. Acest mecanism permite o ierarhie relevantă la nivel național, nu doar o competiție de popularitate online.

Mai sunt doar câteva zile în care destinațiile își pot consolida poziția sau pot recupera diferența. Cele aflate acum în top au avantajul mobilizării rapide, dar cursa rămâne deschisă. În fiecare an, finalul aduce surprize. Cursa este departe de a fi încheiată, etapa de votare rămâne deschisă până pe 25 aprilie iar diferențele dintre finaliști pot fi recuperate până în ultima zi de vot.

Despre Destinația Anului®

O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost, Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Eco-România, Constanța & Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești, AEROSOLI, SUBARU, Metro, Antreprenoresti, Enterprise Rent-a-Car – Partener Mobilitate.

Sursa: https://www.destinatiaanului.ro/

Citește mai departe

Articolele zilei

Podium pentru Grupul de majorete „Cheers” Ocna Mureș la Concursul Național „Bucuria Dansului” Alba Iulia

Publicat

Sâmbătă, 18 aprilie 2026 a avut loc la Alba Iulia cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Dans „Bucuria Dansului” care a reunit sportivi, grupuri de copii din întreaga țară, oferind un spectacol deosebit și momente memorabile în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.

Grupa de majorete „Cheers” Ocna Mureș a obținut locul II în cadrul concursului Național „Bucuria Dansului” la categoria „children”.

Așadar, povești de succes care arată frumusețea fetelor, munca, dăruirea și pasiunea pentru dans, sub îndrumarea d-nei Liana Stoica și cu susținerea și încrederea părinților.

Ne găsiți la Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureș (cursurile sunt gratuite). Povestea noastră continuă…

a declarat doamna Liana Stoica, coordonatoare grupului.

Citește mai departe

Articolele zilei

Elevi ai Liceului Tehnologic Ocna Mureș – Viitorii lăcătuși mecanici în plină formare!

Publicat

Pe parcursul lunii martie 2026, elevii clasei a XI-a A – calificarea Lăcătuș mecanic prestări servicii, de la Liceul Tehnologic Ocna Mureș, au continuat să-și dezvolte abilitățile necesare meseriei 💪

🛠️ În cadrul stagiului de practică, elevii au dobândit competențe precum:

✔️ prelucrarea metalelor (tăiere, filetare, găurire, îndoire)

✔️ asamblarea subansamblelor

✔️ citirea desenelor tehnice

📏 De asemenea, au învățat să:

✔️ utilizeze instrumente de măsură (șubler, micrometru)

✔️ întrețină utilaje industriale

📈 Procesul de învățare continuă în următoarele săptămâni de practică, până la finalul anului școlar!

💼 Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru elevii din județul Alba” (ID 301778), finanțat prin PEO din FSE+.

👏 Felicitări elevilor pentru implicare și progres! au transmis organizatorii.

Citește mai departe

Articolele zilei

15-16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș. Programul complet

Publicat

Împlinirea a trei ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș va fi sărbătorită de întreg orașul de pe Mureș în zilele 15 și 16 mai 2026 când vor avea loc Zilele Băilor Sărate.

Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și trupa de majorete Cheers Ocna Mureș, la complexul Băilor Sărate. 

Evenimentele vor continua apoi pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, în piațeta centrală unde publicul va putea urmări diferite spectacole.

Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmea;

Ora 16:00 – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Rațiu , Alexandra Docea, Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan, Gabriela Matei (sax), Andrei Iacob (sax) – împreună cu Ansamblul Tradiții Uiorene din Ocna Mureș;

Ora 18:00 » Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;

Ora 19:00 » Recital – Raoul;

Ora 20:00 » Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară);

Ora 21:00 » Recital susținut de Andreea Bălan.

Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!

Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă!

Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru! 🥳

Citește mai departe

Articolele zilei

SC ORMIS SRL angajează manipulant marfă

Publicat

SC ORMIS SRL din Ocna Mureș angajează manipulant marfă (stivuitorist) preferabil posesor permis de conducere cat. B.

Relații la telefon: 0722 398 912

Citește mai departe