Suntem şi pe:

Articolele zilei

Comunicat de presă

Publicat

- 298 vizualizări

In data de 18 februarie 2021, în sala mare a Casei de Cultură ”Ion Sângerean” din Ocna Mureș, a avut loc conferința de presa cu privire la implementarea proiectului ”Realizarea unui sistem fotovoltaic pentru producere de energie electrică pentru consumul propriu al Orașului Ocna Mureș” / ” Building of a Photovoltaic System to Produce Electricity for Ocna Mures Municipality Own Use”, proiect finanțat cu sprijinul granturilor acordate prin mecanismul financiar Norvegian 2014-2021 în cadrul ”Programului de Energie din România”.

Valoarea totală a grantului aprobat orașului Ocna Mureș este de 559.100 de euro. Acesta acoperă 85% din costurile totale estimate ale proiectului (657.813 de euro). Cota de co-finanțare adusă ca și contribuție proprie este de 15%.

Prin implementarea proiectului se doreste instalarea a 1584 panouri fotovoltaice pe un teren lângă Ocna Mureș, urmând ca producția anuală de energie electrică să fie de 630 MWh. De asemenea, prin implementarea proiectului se estimează o reducere a emisiilor de CO2 cu 441 tone/an.

Scopul principal este reducerea costurilor cu consumurile de energie electrică și asigurarea alimentării cu energie obținută din surse sustenabile a sistemului de iluminat public al orașului Ocna Mureș și a clădirilor publice din oraș (Primărie, școli, grădinițe, etc.).

La conferință au participat echipa de implementare a proiectului, directorii instituțiilor de învățământ din oraș, consilieri locali, persoane din grupul de iniţiativă, parteneri ai beneficiarului, reprezentanţi ai beneficiarului și ai Consiliului județean, oameni de presă, voluntari. Datorită restricțiilor impuse de pandemia provocată de noul coronavirus, numărul participanților a fost limitat la 50 de persoane.

În cadrul conferinței, primarul orașului Ocna Mureș, dnul Silviu Vințeler, a evidenţiat avantajele proiectului,  arătând că „dacă totul decurge cum trebuie și primim avizele la timp, în august anul acesta, parcul fotovoltaic va intra în funcțiune. Vom economisi circa 1.000.000 lei anual, bani pe care îi vom reinvesti în oraș”.

În încheiere a luat cuvântul și dnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba, care a subliniat impactul benefic al proiectului asupra bugetului orașului, asupra mediului înconjurător, asigurând pe toți cei implicați în implementarea proiectului de tot sprijinul său și al instituției pe care o conduce.

Publicitate
Publicitate

Facebook

Top articole ultimele 30 zile


AiudulMeu | La Târnăveni

Copyright © 2020 Powered by First design