Articolele zilei
Cei mai buni specialiști din domeniul sănătății candidează din partea PSD la alegerile parlamentare (P)
Mai mulți medici, cunoscuți pentru profesionalismul și dedicarea lor, s-au înscris în Partidul Social Democrat și candidează la alegerile parlamentare, pentru a aduce îmbunătățiri legislației din domeniul medical și pentru a ajuta România să treacă peste criza sanitară cauzată de pandemia de COVID-19.
Dintre aceștia îi amintim pe Alexandru Rafila, profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, președintele Societății Române de Microbiologie, medic la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” București; Adrian Streinu-Cercel, medic și cercetător român, membru al Academiei de Științe Medicale, director al Institutului Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” și profesor universitar în cadrul Universității Carol Davila; Leonard Azamfirei, medic specialist ATI, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale și rector al Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș.
Specialiști în domeniul medical pe listele noului PSD se regăsesc în mai multe zone din țară, inclusiv în județul Alba unde, pentru Senatul României, candidează cunoscutul medic primar stomatolog Adrian Bara, doctor în științe medicale.
”Planul de guvernare al noului PSD pentru sănătate, realizat de profesioniști din domeniu, este adaptat nevoilor reale ale comunităților și sprijină atât infrastructura sanitară din marile orașe, cât și mediul rural. Spre exemplu, comunitățile care nu au acoperit necesarul de servicii de medicină de familie, medicină dentară și servicii farmaceutice vor fi sprijinite și finanțate pentru a organiza cabinete de medicină de familie, cabinete de medicină dentară și farmacie comunitară. În programul nostru de guvernare avem prezentat un plan detaliat privind gestiunea pandemiei cu soluții clare precum testarea în masă, anchete epidemiologice realizate adecvat sau achiziționarea rapidă a medicamentației și echipamentelor medicale necesare pentru a face față actualului context”, a spus dr. Adrian Bara.
Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara, Adrian Bara s-a născut în 1981, în Munții Apuseni, și este medic dentist specialist în chirurgie dento-alveolară și protetică dentară. Acesta a urmat de altfel mai multe cursuri de formare în străinătate, fiind cadru didactic la UMF ”Victor Babeș”.
Doctorul Bara iubește Alba. Deși avea opțiunea de a lucra oriunde în țară sau chiar și în străinătate, acesta a ales să se întoarcă acasă, la Bistra, unde a deschis primul cabinet stomatologic din Munții Apuseni, ținând astfel cont de o nevoie acută a moților. Dr. Adrian Bara a fost între primii chirurgi care a abordat procedura implanturilor dentare în Țara Moților. Mereu a crezut că accesul la sănătate este un drept. De altfel, mulți oameni din zonă cunosc faptul că acesta realizează deseori activități caritabile și acțiuni de informare și asistență medicală pentru copii din zonă. Dedicat profesiei, odată cu trecerea timpului, medicul stomatolog și-a extins serviciile medicale, la Alba Iulia, unde a dezvoltat una din cele mai performante clinici de medicină dentară din județul Alba. Alba Iulia este astăzi casa sa, și de aceea, a continuat și aici să se implice în acțiuni caritabile și sociale pentru cei care au avut mai puține șanse în viață.
Dr. Adrian Bara a intrat în politică atras fiind de schimbarea care s-a făcut la nivelul Partidului Social Democrat dar și pentru a contribui la identificarea soluțiilor care pot permite României să treacă cu bine peste această criză medicală și să găsească soluțiile pentru a se relansa din punct de vedere economic, social și etic. Profesorul Bara este convins că este nevoie de mai multă moralitate în politică și de oameni competenți.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Alba
– Executat de K.C. First Design PFA – portal https://www.ocnamuresonline.ro
-CUI mandatar financiar județean 11200020
Articolele zilei
Băile Sărate Ocna Mureș printre favorite la concursul Destinația Anului® 2026! Mai sunt câteva zile! Votează Băile Sărate Ocna Mureș!
Cu doar 5 zile înainte de final, lupta pentru titlul Destinația Anului® 2026 este mai deschisă ca niciodată. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate, iar clasamentul începe să contureze favoritele publicului — dar nimic nu este decis. Votul este deschis până pe 25 aprilie și încă mai poți influența rezultatul. Băile Sărate Ocna Mureș este una din cele 5 finaliste la categoria Stațiuni Balneare.
Stațiuni balneare (alfabetic)
- Băile Sărate Ocna Mureș
- Borsec
- Călimănești-Căciulata
- Slănic Moldova
- Techirghiol
Dacă nu ai votat încă o mai poți face până pe 25 aprilie 2026, aici: www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza!
Rezultatul final va fi construit pe baza unui sistem de evaluare care combină următoarele componente: votul publicului, evaluarea unui juriu național de specialiști în turism, rezultatele cercetării sociologice naționale privind notorietatea destinațiilor și analiza criteriilor de dezvoltare turistică și sustenabilitate. Acest mecanism permite o ierarhie relevantă la nivel național, nu doar o competiție de popularitate online.
Mai sunt doar câteva zile în care destinațiile își pot consolida poziția sau pot recupera diferența. Cele aflate acum în top au avantajul mobilizării rapide, dar cursa rămâne deschisă. În fiecare an, finalul aduce surprize. Cursa este departe de a fi încheiată, etapa de votare rămâne deschisă până pe 25 aprilie iar diferențele dintre finaliști pot fi recuperate până în ultima zi de vot.
Despre Destinația Anului®
O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost, Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Eco-România, Constanța & Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești, AEROSOLI, SUBARU, Metro, Antreprenoresti, Enterprise Rent-a-Car – Partener Mobilitate.
Articolele zilei
Podium pentru Grupul de majorete „Cheers” Ocna Mureș la Concursul Național „Bucuria Dansului” Alba Iulia
Sâmbătă, 18 aprilie 2026 a avut loc la Alba Iulia cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Dans „Bucuria Dansului” care a reunit sportivi, grupuri de copii din întreaga țară, oferind un spectacol deosebit și momente memorabile în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.
Grupa de majorete „Cheers” Ocna Mureș a obținut locul II în cadrul concursului Național „Bucuria Dansului” la categoria „children”.
Așadar, povești de succes care arată frumusețea fetelor, munca, dăruirea și pasiunea pentru dans, sub îndrumarea d-nei Liana Stoica și cu susținerea și încrederea părinților.
Ne găsiți la Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureș (cursurile sunt gratuite). Povestea noastră continuă…
a declarat doamna Liana Stoica, coordonatoare grupului.
Articolele zilei
Elevi ai Liceului Tehnologic Ocna Mureș – Viitorii lăcătuși mecanici în plină formare!
Pe parcursul lunii martie 2026, elevii clasei a XI-a A – calificarea Lăcătuș mecanic prestări servicii, de la Liceul Tehnologic Ocna Mureș, au continuat să-și dezvolte abilitățile necesare meseriei ![]()
În cadrul stagiului de practică, elevii au dobândit competențe precum:
prelucrarea metalelor (tăiere, filetare, găurire, îndoire)
asamblarea subansamblelor
citirea desenelor tehnice
De asemenea, au învățat să:
utilizeze instrumente de măsură (șubler, micrometru)
întrețină utilaje industriale
Procesul de învățare continuă în următoarele săptămâni de practică, până la finalul anului școlar!
Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru elevii din județul Alba” (ID 301778), finanțat prin PEO din FSE+.
Felicitări elevilor pentru implicare și progres! au transmis organizatorii.
Articolele zilei
15-16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș. Programul complet
Împlinirea a trei ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș va fi sărbătorită de întreg orașul de pe Mureș în zilele 15 și 16 mai 2026 când vor avea loc Zilele Băilor Sărate.
Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și trupa de majorete “Cheers Ocna Mureș“, la complexul Băilor Sărate.
Evenimentele vor continua apoi pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, în piațeta centrală unde publicul va putea urmări diferite spectacole.
Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmea;
Ora 16:00 – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Rațiu , Alexandra Docea, Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan, Gabriela Matei (sax), Andrei Iacob (sax) – împreună cu Ansamblul “Tradiții Uiorene“ din Ocna Mureș;
Ora 18:00 » Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;
Ora 19:00 » Recital – Raoul;
Ora 20:00 » Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară);
Ora 21:00 » Recital susținut de Andreea Bălan.
Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!
Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă!
Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru! ![]()
Articolele zilei
SC ORMIS SRL angajează manipulant marfă
SC ORMIS SRL din Ocna Mureș angajează manipulant marfă (stivuitorist) preferabil posesor permis de conducere cat. B.
Relații la telefon: 0722 398 912

