Articolele zilei
Proiecte importante pentru oameni și dezvoltarea județului, prezentate de candidații PSD Alba la alegerile parlamentare (P)
Proiecte importante, pentru oameni și dezvoltarea județului, în domenii precum sănătate, educație, infrastructură, administrație și agricultură au fost prezentate de candidații PSD Alba la alegerile parlamentare, cu ocazia evenimentului de lansare a candidaturilor, organizat la finalul lunii octombrie. Proiectele sunt în strânsă legătură cu domeniul în care fiecare candidat își desfășoară activitatea profesională, toate fiind menite să asigure un trai mai bun pentru cetățeni.
Candidații pentru Camera Deputaților:
Lista la Camera Deputaților este deschisă de către Radu Tuhuț, primarul comunei Ciuruleasa, care s-a zbătut pentru creșterea calității vieții oamenilor din toate zonele defavorizate ale Munților Apuseni. Un om simplu, dar foarte muncitor, Radu Tuhuț cunoaște cel mai bine greutățile oamenilor din zona de munte, iar proiectele sale vizează aspecte ce țin de reforma în administrația publică și reducerea decalajelor din zonele rurale. ”Rezultatele administrațiilor locale pot fi îmbunătățite simțitor prin legiferare corespunzătoare și decizii corecte ale guvernanților, iar oamenii din zonele defavorizate trebuie sprijiniți mai mult. Nu voi avea liniște până când toți elevii vor avea acces la educație, comunitățile rurale la servicii sanitare de calitate, iar infrastructura rutieră inaccesibilă va dispărea cu totul”, a spus jr. Radu Tuhuț.
Deputatul Ioan Dîrzu candidează pentru un nou mandat după 4 ani în care a inițiat și susținut, în Parlamentul României, legi pentru sprijinirea agriculturii țării, a producătorilor și crescătorilor de animale, dar și pentru salvarea economiei. În domeniul Educației, deputatul Ioan Dîrzu s-a luptat pentru apărarea drepturilor elevilor și dascălilor. ”Am ascultat mereu vocea cetățenilor județului care mi-au dat votul pentru a-i reprezenta în Parlamentul României. Proiectele inițiate au avut ca punct de plecare discuțiile cu locuitorii județului nostru, care mi-au solicitat sprijinul pentru a trece peste situațiile dificile în care s-au aflat. Prioritatea mea a fost aceea de a face tot ceea ce este omenește posibil pentru a-i ajuta pe toți locuitorii Albei! Spre exemplu, în domeniul agriculturii, atunci când situația a impus-o, am solicitat instituirea unui ajutor de stat pentru despăgubirea producătorilor agricoli afectați de fenomenele meteorologice. Potențialul alimentar al tarii noastre este extraordinar și nu ar trebui sa mai importam masiv produse agroalimentare. Am fost inițiator al legii care interzice vânzarea terenurilor agricole către străini și sunt convins ca prin programe guvernamentale coerente fiecare roman va avea pe masa produse alimentare românești, sănătoase, proaspete și la preturi rezonabile. Pentru a susține sistemul sanitar, am solicitat fonduri guvernamentale pentru unitățile medicale din județ, care în anul 2019 au primit sume record pentru echipamente și investiții. Am sprijinit autoritățile publice județene implicate în combaterea noului virus și am inițiat o propunere legislativă pentru plafonarea prețului la medicamente. Îmi doresc sa existe produse românești pe masa fiecărui roman”, a precizat deputatul PSD de Alba, dr. Ioan Dîrzu.
Marcela Dărămuș, un dascăl cu experiență, cea mai bine plasată candidată pe lista partidelor mari, este vocea femeilor în Parlamentul României, un om fidel Partidului Social Democrat. Candidează la Camera Deputaților cu dorința de a susține educația modernă, de calitate, accesibilă tuturor și adaptată cerințelor actuale ale pieței muncii. ”În Parlamentul României voi susține necesitatea desfășurării educației de calitate, în siguranță. Ne dorim accesul tuturor elevilor, studenților și dascălilor la platformele moderne de educație și la resursele educaționale în format digital. Vom cere reconfigurarea programei școlare și adaptarea ei la necesitățile actuale, precum și un învățământ profesional și tehnic adaptat cerințelor de pe piața muncii. Ne dorim să avem un învățământ modern, de calitate, iar elevii, studenții și profesorii să își desfășoare activitatea în siguranță”, a spus prof. Marcela Dărămuș.
Cu experiență în domeniul energetic, proiectul lui Bogdan Medrea vizează racordarea la gaz a localităților din zonele montane. ”Primarii din Apuseni și Guvernul PSD au făcut pași importanți pentru racordarea la gaz a mai multor localități. Aceste demersuri trebuie să continue”, a spus ing. Bogdan Medrea, actualmente consilier local al municipiului Alba Iulia.
Unul dintre cei mai activi consilieri județeni în mandatul precedent, Luca Nicolae este, în prezent, consilier local al municipiului Sebeș. De profesie inginer, proiectele sale vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere, astfel încât să avem parte de transport accesibil în toate localitățile, dar și transport gratuit pentru grupurile vulnerabile. ”Persoanele care fac parte din categoria grupurilor vulnerabile trebuie să beneficieze de gratuitate, atât cu trenul, cât și cu mijloacele de transport în comun”, a spus ing. Luca Nicolae.
Marcel Oțoiu a avut o îndelungată carieră dedicată transporturilor feroviare și susține, în continuare, dezvoltarea acestui domeniu, extrem de important pentru România. ”Pe lângă infrastructură de calitate, domeniul transporturilor feroviare are nevoie de politici guvernamentale coerente și sprijin susținut astfel încât să avem oameni bine pregătiți care, cu siguranță, vor aduce plus valoare muncii lor”, a spus ec. Marcel Oțoiu. Acesta își dorește, în continuare, să reprezinte cu cinste interesele oamenilor din zona Blaj-Teiuș.
Radu Călin, de profesie pedagog social, propune acordarea de stimulente financiare pe perioadă determinată pentru angajarea unor persoane calificate în centre de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice, din zonele rurale, în care populația este îmbătrânită. ”Pe lângă sprijinirea înființării unor astfel de centre și îngrijirea corespunzătoare a vârstnicilor, măsura are menirea și a de a-i readuce acasă pe cei din diaspora care prestează astfel de servicii”, a spus Radu Călin. Fost consilier județean, acesta își dorește să reprezinte cu cinste interesele oamenilor din zona Aiud-Ocna Mureș.
Candidații pentru Senat:
Lista la Senat este deschisă de către antreprenorul Călin Matieș, președinte al Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România. Proiectele sale în Parlament vizează susținerea produselor tradiționale și companiilor locale, susținerea agriculturii românești. ”Indiferent de funcția pe care o voi ocupa, voi rămâne așa cum mă știți și cum m-ați cunoscut cu toții, un susținător al producătorilor locali, un promotor al produselor tradiționale românești și a micilor business-uri, de familie, a oamenilor care își câștigă existența prin muncă cinstită, a celor harnici care lucrează pământul și au cele mai bune alimente”, a spus Călin Matieș.
Medic primar și doctor în științe medicale, Bara Adrian este specializat în chirurgie dento-alveolară și protetică dentară, fiind cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara. Acesta a pornit de jos și a ajuns un medic recunoscut și apreciat pentru profesionalismul său. Are proiecte ce vizează prevenția în medicina dentară, asistența stomatologică a persoanelor din centrele sociale și înființarea de cabinete dentare școlare utilate și dotate corespunzător. ”Mă implic în viața politică din dorința de a schimba ceva în domeniul medical”, a spus dr. Adrian Bara. Cu susținere din partea alegătorilor, Adrian Bara poate deveni vocea sistemului medical din Alba.
Delia Angela Gheorghiță este un profesor cu experiență, un bun economist care știe că prin muncă, dăruire, perseverență și responsabilitate poate să ducă la bun sfârșit proiectele pentru comunitate. ”Candidez pentru un mandat de senator din dorința de a face mai mult pentru învățământul românesc, pentru îmbunătățirea calității actului educațional, digitalizarea educației și educația financiară a tuturor celor implicați în acest sistem. De asemenea, îmi doresc să inițiez proiecte locale destinate zonelor Aiud și Ocna Mureș, care au nevoie de implicarea noastră pentru o dezvoltare durabilă, au nevoie de investiții, infrastructură și sănătate. Oamenii trebuie să aibă siguranța unui trai mai bun, iar eu voi lupta pentru a-i ajuta, așa cum am făcut și până acum!”, a precizat prof. Delia Gheorghiță.
Proiectele lui Gheorghe Sava vizează apărarea industriei românești și a industriei de armament, precum și reindustrializarea României. ”Voi milita pentru susținerea societăților de stat viabile care au comenzi, pentru a-și continua activitatea și pentru a proteja locurile de muncă. Un alt proiect pe care vreau să-l promovez privește forța de muncă calificată prin dezvoltarea învățământului tehnic dual bazat pe strânsa colaborare între unitățile de învățământ si societățile comerciale”, a afirmat ing. Gheorghe Sava. Acesta își dorește să reprezinte cu cinste interesele oamenilor din zona Cugir.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Alba
– Executat de K.C. First Design PFA – portal https://www.ocnamuresonline.ro
-CUI mandatar financiar județean 11200020