Sâmbătă 29.02.2020, Casa de Cultură „Ion Sângerean” din localitate a organizat Festivalul concurs interjudeţean de folclor „Cântec şi joc strămoşesc”, aflat la ediţia a IV-a. Festivalul a fost deschis de grupa mică a ansamblului Tradiţii Uiorene (4-10 ani) cu un joc de purtată de pe valea Mureşului. Interpretarea lor a fost una aparte, aceştia fiind premiaţi la final de juriu cu premiul tinereţii.
Aceşti
copii merită toată admiraţia noastră, întrucât participă cu regularitate la
repetiţiile săptămânale şi se străduiesc ca prestaţiile lor să fie întotdeauna
apreciate de public. Îi felicităm şi pe copiii noştri din cadrul aşezământului
care fac parte din această grupă, iar un gând de recunoştinţă se îndreaptă spre
coordonatoarea ansamblului, Stoica Liana, cea care îi îndrumă cu atâta dragoste
pe copiii din ansamblu. Mulţumiri se îndreaptă şi părinţilor copiilor, datorită
cărora tradiţia şi portul strămoşesc se transmit din generaţie în generaţie.
Felicitări
copii, felicitări părinţi, felicitări instructor ! Meritaţi din partea tuturor magna cum laude !
Orga
Ciprian
Coordonatorul Aşezământului social „Sf. Mucenic Ciprian” Ocna Mureş