Articolele zilei
Ocna Mureş a sărbătorit Unirea prin intermediul copiilor ocrotiţi în cadrul Aşezământului social “Sf. Mucenic Ciprian” Ocna Mureş şi al mezinilor Ansamblului “Tradiţii Uiorene”.
Ziua Unirii reprezintă mereu un motiv de sărbătoare pentru cei mici si pentru cei mari. Joi, 23 ianuarie 2020, Ocna Mureş a sărbătorit Unirea prin intermediul copiilor ocrotiţi în cadrul Aşezământului social “Sf. Mucenic Ciprian” Ocna Mureş şi al mezinilor Ansamblului “Tradiţii Uiorene”.
Programul dedicat acestei sărbători a debutat la ora 14 la sediul aşezământului cu un cuvânt de deschidere al coordonatorului aşezământului, domnul Orga Ciprian, după care domnul profesor Oprea Florin a susţinut o prelegere pe tema Unirii şi a eforturilor repetate de realizare a ei de-a lungul istoriei. Manifestările au continuat cu poezii cu tematică recitate foarte frumos de copiii din aşezământ, iar Georgiana Vesa a încântat audienţa prin melodiile „Din ţara moţilor noi am venit” şi „Măi române, românaş”. Grupa mică de dansatori ai asociaţiei Tradiţii Uiorene au dansat două jocuri populare, coordonaţi cu atâta atenţie, migală şi profesionalism de doamna Liana Stoica. Toţi copiii au cântat la final „Hai să întindem hora mare”, cântecul emblematic al Micii Uniri. Urmând îndemnul cântecului, copiii s-au prins în horă, alăturându-li-se şi lor toţi cei prezenţi la eveniment (părinţi, bunici, apropiaţi ai copiilor).
Mulţumim tuturor celor implicaţi în realizarea acestui frumos program şi îi felicităm pe copii pentru răbdare, pentru interesul acordat evenimentului şi pentru dorinţa lor manifestată zilnic de a cinsti memoria înaintaşilor noştri.
Aşezământul social „Sf. Mucenic Ciprian” Ocna Mureş a fost înfiinţat în anul 2003 şi oferă servicii sociale unui număr de 43 de copii: Casa de Tip Familial şi Centru de zi şi sunt sprijiniţi pentru a nu abandona şcoala, pentru a-şi îmbunăţi rezultatele şcolare şi pentru a-şi forma principii şi conduite morale de viaţă, precum şi un serviciu socio-medical de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, în care sunt sprijiniţi 25 de vârstnici.
Ciprian Orga, coordonatorul Așezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș