Suntem şi pe:
Clinica Sante

Evenimente

Foto: Gala Tinerilor Ocnamureșeni

Publicat

- 1.317 vizualizări

Joi, 5 decembrie 2019, începând cu ora 17, a avut loc GALA TINERILOR OCNAMUREȘENI, organizată de Primăria și Consiliul local Ocna Mureș, Casa de Cultură “Ion Sângerean” și Asociația Culturală “Tradiții Ocnamureșene”.

Activitatea a demarat cu intonarea Imnului de Stat al României, interpretat de Vesa Georgiana, elevă a Liceului Teoretic “Petru Maior”.

Domnul primar, Silviu Vințeler, a felicitat pe toți tinerii comunității cu rezultate remarcabile la nivel de școală, oraș, județ, la nivelul țării și chiar peste hotare.  A felicitat învățătorii, profesorii, antrenorii, față de care și-a exprimat gratitudinea pentru munca responsabilă depusă, pentru felul în care își exercită misiunea, punându-și amprenta asupra formării educative a tinerilor, modelându-le caracterul, în mod responsabil, cu drag și motivație pedagogică, pentru  viitorul și destinul lor.

La acest eveniment, s-au acordat diplome și medalii pentru recunoașterea și evidențierea performanțelor elevilor, dar și ale dascălilor care i-au pregătit în diferite domenii: la învățătură, în artă, în sport, în tradiții. Astfel, au urcat pe scenă, în aplauzele sălii pline, elevii Școlii Gimnaziale “Lucian Blaga”, elevii Liceului Teoretic “Petru Maior”, elevii Liceului Tehnologic, membrii Ansamblului “Tradiții Uiorene” (Casa de Cultură), sportivi din diferite ramuri ale Clubului Sportiv și elevi care frecventează Clubul copiilor.

Momentele artistice au fost asigurate de Ansamblul “Tradiții Uiorene”, grupa mică, Vesa Georgiana, Gabriela Matei si copiii din clasa a III-a A, de la  Școala Gimnazială “Lucian Blaga”.

Publicitate

Onorând performanța, organizatorii se onorează pe ei înșiși.

Galerie foto eveniment

Citește mai departe