Articolele zilei
Ziua internațională a iei, 24 iunie, sărbătorită la Ocna Mureș
De Sânziene, pe 24 iunie este sărbătorită ” Ziua internațională a iei”, un simbol al identității și o mândrie a celui care îmbracă această haină plină de poveste. Evenimentul a însemnat nu doar o reamintire a tradiției, ci și o sărbătoare prin care ne apropiem de adevăratele valori culturale.
Cu ajutorul Primăriei și Consiliului local din Ocna Mureș, a Casei de Cultură ” Ion Sângerean”, a cărei directoare este d-na Liana Stoica, a Asociației ”Tradiții Ocnamureșene”, și având ca parteneri de nădejde: Așezământul Social ”Sf. Ciprian” și Liceul Teoretic ” Petru Maior”, evenimentul a atras atenția locuitorilor, ia fiind piesa principală a costumului popular românesc și de altfel a acestui eveniment, care a stârnit întotdeauna fascinație, redescoperită permanent și reinvestită cu semnificații. Astfel, toți cei prezenți au acordat interes maxim manifestației și acestei zile de sărbătoare.
Programul a conținut cântece interpretate de către solistele ansamblului ”Tradiții Uiorene”, Georgiana Vesa și Gabriela Matei, jocuri populare a căror protagoniști au fost grupa mică de dansatori ai ansamblului amintit, parada costumelor populare, ateliere de cusut și expoziție de ii. Cele care au expus și care se ocupă cu arta cusutului sunt d-na Maria Anca din Livezile, jud Alba, Sibian Cristina și Irimie Elena din Aiud.
Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui eveniment, le mulțumim spectatorilor și ne bucurăm că această manifestare a avut un efect pozitiv și apreciat la adevărata valoare.
Cu respect,
Prof. Ilea Camelia Victoria