Suntem şi pe:

Articolele zilei

Accident rutier provocat de un motociclist care avea permisul de conducere suspendat

Publicat

- 1.402 vizualizări
Imagine din arhiva

La data de 3 iunie 2019, în jurul orei 15.45, polițiștii din Ocna Mureș au fost sesizați de către personalul medical din UPU Luduș, cu privire la faptul că, în unitatea medicală a fost adus un tânăr de 26 de ani, victima unui accident rutier produs pe drumul județean 107 G, între Găbud și Ocna Mureș.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că tânărul a fost pasager pe o motocicletă condusă de un tânăr de 20 de ani, din Gornești, județul Mureș, care nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul asupra motocicletei.

În urma accidentului, pasagerul a suferit leziuni ușoare la un picior.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul care conducea motocicleta avea permisul de conducere suspendat.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere cu permisul suspendat.

Citește mai departe