Suntem şi pe:

Articolele zilei

O victorie cu gust amar. La Ocna Mureș revin obiceiurile din trecut

Publicat

- 4.009 vizualizări

În prezența unei asistențe numeroase, astăzi CS Ocna Mureș a reușit victoria necesară, impunându-se fără emoții cu Energia Săsciori, scor 6-0 (3-0), pentru a câștiga Liga a 4-a și a ajunge astfel la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a (23 și 30 iunie), cu Unirea Cristuru Secuiesc (primul meci pe “Stadionul Dragostei”).

După 10 ani Soda Ocna Mureș are mari șanse să intre în liga a 3-a, o realizare care se datorează în primul rând trendului ascendent care l-a avut în ultimii ani fotbalul ocnamureșan prin implicarea unor oameni de suflet și a echipei de fotbal propriu-zise.

Este o realizare nemaipomenită care din păcate a fost umbrită de demisia în urma unor dispute, a celor care ani de zile au dus fotbalul ocnamureșan la ceea ce este acum: Marius Stîncel și Sorin Corpodean.

Aceștia și-au anunțat astăzi intenția de a părăsi de tot activitatea sportivă din Ocna Mureș.

 

28 august 2013 – 10 iunie 2018

Felicitări CAMPIONILOR!
Felicitări golgheterului absolut Valentin DRĂGAN!
⚽️??
Felicitări echipei pt câștigarea campionatului!

Intors acasa in 2010, am plecat, cu încredere, într-un drum lung, în luna iunie 2013. Un drum cu multe necunoscute și cu multe provocări. Cea mai mare a fost să îmi demonstrez mie însumi– ca acasa la Ocna Mures (“nimeni nu e profet in tara lui” ) sunt capabil sa pun in practica ce am invatat in ultimii 22 de ani si că pot să izbândesc, cu cinste și demnitate, în tot ceea ce mi-am propus.
Nu pot să fac, aici și acum, o relatare a întregii mele experiențe – una extraordinara, cronologic însă, trebuie să amintesc, rezumând, ca am intrat in viata echipei de fotbal “din cauza”celor 2 buni prieteni ai mei – Gicu Domsa (Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!) si Mihai Bucur (Grasu), ca am intalnit, oameni minunați de la care am avut de învățat si ca am castigat un mare si adevarat prieten pentru tot restul vietii – Sorin Corpodean

Mândria de a fi făcut parte din FAMILIA SODA si sportul ocnamuresean este, într-un cuvânt, ceea ce simt astăzi,.

La plecare dupa aproape 5 ani, îmi doresc trei lucruri.
– Primul: să am înțelepciunea de a lua cu mine doar faptele și amintirea persoanelor care mi-au adus atatea moment de satisfacie.
– Al doilea: Să pot să mă despart, mulțumind, de locul pe care l-am considerat „acasă” în acesti 5 ani. Să am puterea de a-mi lua rămas bun, cu recunoștință, de la echipă, colegi, prieteni, autoritatile locale, oameni care m-au ajutat neconditionat in tot acest timp, care mi-au fost alaturi in aceasta frumoasa perioada, fără colaborarea cărora n-aș fi putut realiza ceea ce mi-am propus, fără ajutorul cărora nu m-aș fi simțit parte a unei mari familii care este SODA.
– Al treilea lucru pe care mi-l doresc este să ne dea Dumnezeu tuturor speranța și încrederea că vom păstra amintirile neprețuite ale acestei experiențe, pe care noi le-am generat, noi, cei ce ne-am întâlnit (întâmplător sau nu) în acest loc, în acest timp…

Vreau să le mulţumesc din tot sufletul tuturor celor care m-au spijinit în aceasta perioada – grupului “ SODA ULTRAS”, antrenorilor de la echipele de junior si parintilor; dar mai ales celor care au trecut peste multe, vazand pasiunea si implicarea mea si pe care “i-am vitregit” de prezenta mea si ma refer aici la familie – soţiei mele şi celor două fiice ale noastre, surorilor si fratelui meu impreuna cu familiile lor si bunului meu prieten Mircea Gatea, pentru aceşti 5 ani care mi-au influentat viaţa.

Îmi iau rămas bun, așadar, încredințat ca si la Ocna Mures se poate face performanta, daca ai incredere in Dumnezeu, pui mult suflet, rabdare si pasiune si că fiecare avem șansa noastra de a deveni „puțin nemuritori” – cât timp vom dura în amintirea celorlalți.
“Daruind, vei dobandi!”

La revedere SODA Ocna Mures! Multumesc SODA Ocna Mures!

Cu deosebit respect si deosebita consideratie,
Marius Stincel

 

 

Felicitări CAMPIONILOR!
Felicitări golgheterului absolut Valentin DRĂGAN!
Felicitări echipei pt câștigarea campionatului!

Eu plec cu sufletul împăcat ca mi-am încheiat misiunea in Stadionul Dragostei și la echipa de suflet!
Am lăsat in urma toată baza sportiva (3 terenuri funcționale) la un nivel pe care alte echipe de liga 2 nu o au! … administrată bine va forma generatiile viitoare de fotbaliști, crescuți in curtea proprie!
Am format începând din 2016 toate grupele de copii (nascuti din anul 2005 și mai mici) și acum sunt cu toții participanți in competiții la fiecare categorie de vârsta in parte (câte doi ani de nastere consecutivi la fiecare echipa)
A fost înscrisă și echipa a doua in liga 5 din sezonul 2016-2017, echipa unde erau rulați și jucătorii tineri, dar și cei care nu jucau titulari la echipa de liga 4 in etapa respectiva
Am creat din 2016 o agenda anuală a evenimentelor, repetate ca ediții in aceeași data sau perioada a anului! … vezi: Ziua Familiei Soda (Ianuarie), Cupa Dexter pt copii (Februarie-Martie), Săptămâna porților deschise (Aprilie), Trofeul “Gicu DOMȘA” pt cluburi, respectiv copii din scoli (Septembrie-octombrie), Trofeul “ Ilie STANCIU” pt echipe Old Boys (Septembrie-octombrie), Al nostru colind (Decembrie)
Marea realizare consider ca a fost in partea de infrastructura a bazei sportive (instalația automata de irigație și aspersoare, porți noi fixe și mobile de toate dimensiunile, banci noi de rezerva pe toate terenurile, instalația de sonorizare din Tribuna “Gicu DOMȘA”, condițiile noi oferite după renovarea zonei vestiarelor și condițiile de refacere, sauna, etc) și pe partea sportiva de asemenea funcționarea piramidei fotbalului de la copii de 7-8 ani pana la seniori și chiar Old Boys și fotbal feminin.
Clubul era pregătit deja pentru a trece la un alt nivel de performanța și asta după doar doi ani și jumătate, de când m-am întors acasă alături de Marius Stîncel!
Am reușit ÎMPREUNĂ cu Marius, având sprijinul autorităților locale, dar mai ales și al unor oameni cu suflet mare pt echipa SODA, sa facem in doi ani și jumătate ceea ce altii nu fac în toată viața lor!

RESPECT tuturor celor care au contribuit, intr-un fel sau altul, la reconstrucția unui stadion istoric (care a găzduit primul joc din România disputat in nocturna in 30.08.1936), dar mai ales la revitalizarea activității clubului de fotbal!

Viața îmi e călăuzită de reclama mea de suflet lansată in 1990, de către ADIDAS TORSION:
“ Dacă vrei cu adevărat, POȚI!”

PS: Va rog sa nu mai insistați, cel puțin in privința mea, cu întoarcerea! … ma refer la toți care dau comentarii sau îmi scriu mesaje private!
Am spus și o repet:
NIMENI și NIMIC nu vor schimba decizia mea luată vineri seara!

Hai SODA Dragă!

Sorin Corpodean.

 

 

Citește mai departe