Evenimente
Etnii fără bariere
Proiectul “Etnii fără bariere”, iniţiat de Asociaţia Corală “Doruleţ”, are drept obiectiv major comemorarea fiului comunităţii noastre, PAVAI VAJDA FERENC, născut în Ciunga, geolog ce a descoperit apa termală din Hajduszoboszlo, Ungaria.
In cadrul proiectului susţinut de Primăria şi Consiliul Local Ocna Mureş împreună cu Biserica Reformată din Ocna Mureş, se vor desfăşura activităţi cultural-artistice pe două planuri.
Prima parte a proiectului include activităţi susţinute la Casa de Cultură “Ion Sângerean” din Ocna Mureş, în 11 mai, 2018:
-
Prelegere comemorativă susţinută de prof. Konya Maria
-
Proiecţie tematică (imagini din Hajduszoboszlo cu Băile Termale Hajduszoboszlo şi altele)
-
Program cultural artistic interetnic susţinut de Corul “Doruleţ” şi Corul Reformat- dirijor, prof. Eva Forika.
A doua parte a proiectului se va derula în Hajduszoboszlo, Ungaria, în perioada 12- 14 mai, 2018:
-
Vizită la Casa memorială “Pavai Vajna Ferenc” şi realizarea unui flash mob pe strada care poartă numele geologului; flash mob-ul va fi realizat de cele două coruri reunite sub bagheta dirijorului Eva Forika.
-
Vizită la Băile Termale, descoperite de geologul în memoria căruia s-a iniţiat acest proiect.
Respectivul proiect este finanţat de Primăria şi Consiliul Local Ocna Mureş, împreună cu Biserica Reformată din localitate.
Preşedinte ONG Asociaţia Corală “Doruleţ”
Prof. Elena Cărunta