Suntem şi pe:

Ocnamureseni

Olga Jidveian – Avocat

Publicat

- 5.376 vizualizări

M-am născut în satul Războieni, Raionul Aiud, Regiunea Cluj,  în prezent cartier al orașului Ocna Mureș, din parinții  Iuliu și Elena Otvoș.  La varsta de 3 ani, ne-am mutat, împreună cu părinții, în Ocna Mureș, str. Drăgălina, nr. 48, tatăl meu fiind croitor iar mama mea șefa bucătăreasă la Liceul de Chimie Ocna Mureş.  În perioada 1958-1966 am urmat cursurile „Școlii Generale de 8 ani Ocna Mureș.”, urmând apoi, în perioada 1966-1970, cursurile Liceului de Cultură Generală din Ocna Mureș. Apoi, în perioada 1976-198, am urmat cursurile Facultății de Drept de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca.  După terminarea liceului, la vârsta de 19 ani, m-am angajat la Salina Ocna Mureș, la Serviciul Administrativ, unde am lucrat timp de 10 ani. În această perioadă am urmat și cursurile facultăţii, la fără frecvenţă (5 ani).  După terminarea facultății, în 1981, am susţinut examenul de intrare în profesia de avocat, pe care l-am  promovat, fiind repartizată  la Baroul Alba, unde îmi desfășor activitatea și în prezent.

Lumea în general, ar trebui să știe că avocatura nu este o meserie, ci o profesie. Mai mult decât atât, pe lângă faptul că exercitarea acestei activități, reprezintă o profesie nobilă, în fapt, avocatura este un mod de viață. Ce vreau să spun despre acest „mod de viață” nu înseamnă doar „lapte și miere”, ci înseamnă în realitate, sacrificii și renunțarea la multe dintre „plăcerile vieții” normale.

Am avut satisfacţia de a reprezenta pentru persoana care a apelat la sprijinul, ajutorul și în sfârșit serviciile mele, un soi de: „ață de care atârna soarta sa”, „aliatul în luptă”, psihologul de serviciu” și adesea un scut care insoțește justițiabilul pe câmpul de luptă judiciară, un luptător profesionist, angajat special pentru a aplica adversarului în instanță loviturile legale cele mai eficiente și totodată pentru a pregăti apărarea cea mai eficace.

În concret, avocatura însemnă, din păcate, matematică, adică rezolvare de probleme, în fiecare zi. Iar problemele cu care se confruntă oamenii care apelează la avocați sunt pe departe cu mult mai complexe decât problemele de matematică, și incomparabil mai complexe decât legile.

Cea mai mare „dependenţă” a exercitării acestei profesii, ți-o oferă VICTORIA! Puține profesii oferă aceste satisfacții. Chiar dacă nu întotdeauna, avocatura îți aduce pe limbă, dulcele gust al victoriei, fiindcă uneori din păcate trebuie să guști și din paharul dezamăgirii. Cu modestie mărturisesc că poate în procent de 80% din cazuri am avut satisfacția profesională a victoriei, făurind astfel, împreună cu soțul meu un bun renume chiar și pe plan național.

Din 1988 și până în 2004 am avut și funcția de consilier în cadrul Baroului Alba,  iar în perioada 2004-2008 am deținut și funcția de prodecan. Din  anul 2012 și până în ianuarie 2016 am fost  de asemenea consilier în cadrul Baroului Alba. În anul 1980 m-am căsătorit cu Jidveian Viorel, care a deținut funcțiile de procuror, procuror-sef și ulterior avocat. Din căsătorie,  a rezultat fiul nostru Jidveian Ovidiu Viorel, născut în 1981, care în prezent este și el avocat în cadrul Baroului Alba, precum și o nepoțică, Jidveian Beatrice Viorelia, născută în 2013.

Pe lânga activitatea principală de avocat, subsemnata am și calitatea de asociat în mai multe firme, și sunt membră în Club Rotary, desfășurând astfel și o altfel de activitate pe lângă cea de bază. Rotary este o organizaţie a oamenilor de afaceri şi reprezentanţilor diferitelor profesii, care asigură servicii umanitare, promovează standarde etice înalte în toate domeniile de activitate şi stabileşte relaţii de bună înţelegere.  Clubul Rotary Alba Iulia a fost inființat în iunie 1995 și numără în prezent 44 de membri, aleși din diferite domenii de activitate, după criteriile promovate de Cluburile Rotary. Membrii Clubului Rotary Alba Iulia își unesc forțele pentru a promova și derula diferite proiecte în plan social, pentru întreaga comunitate, nu doar la nivelul Municipiului Alba Iulia ci pe întreg teritoriul județului Alba.  În viață am întâmpinat mai multe obstacole, dintre care cele mai marcante pentru mine au fost decesul tatălui meu, când eram studentă și aveam mai multă nevoie de sprijin moral și material, iar în 2011 a decedat într-un mod neașteptat soțul meu, cu care am avut o căsnicie lungă și frumoasă, când deși eram realizată din punct de vedere material și profesional, am rămas prea devreme singură, practic fără sprijinul moral care îmi era așa de necesar în această perioadă a vieții.

Desi nu am avut o viață prea ușoară, cu numeroase urcușuri dar și cu coborâșuri, pornind de jos, am reuşit prin multă muncă și prin propriile-mi forțe să mă impun pe plan profesional, inclusiv în domeniul afacerilor, și să fiu un om realizat în viață.

Mi-am respectat profesia, colegii de profesie cu care și la vârsta asta, după ani buni de activitate, am o prietenie și o comunicare de excepție. Am căutat apoi la fiecare proces să fiu dreaptă, fără părtiniri care să-mi știrbească renumele.

Mă bucur sincer de toate lucrurile simple, de fiecare clipă pe care o mai am de trăit în această societate atât de complexă și cu atâtea probleme la care sunt deseori chemată să particip fizic și profesional, dar de fiecare dată, nu uit să fac bine celor care au nevoie de mine.

Av. Olga Jidveian

Autobiografie apărută în cartea „Biografii din Ocna Mureş” vol. III, carte care poate fi citită integral la următorul link: https://www.ocnamuresonline.ro/biografii-din-ocna-mures-3.pdf

Citește mai departe