Nucii lui nana Frăsâna

Frăsâna lui Bogdan era aşa de bătrână încât şi mama îi spunea nană. Născută undeva în a doua parte a secolului XIX, nana Frăsâna se prezenta ca o femeie înaltă, destul de slabă şi adusă puţin de spate. Purta numai costume ţărăneşti, iar faţa îi era acoperită în mare parte de o năframă neagră. Avea mâinile crăpate, degetele lungi şi noduroase, astfel că un pumn de prune din palmele ei era egal cu aproape un kilogram. Prin sat se vorbea că pe cât era de bogată, pe atât era de zgârcită. Grădina de lângă casă, destul de întinsă, dădea în cimitirul satului şi era străjuită de vreo zece nuci seculari, dar deosebit de productivi.

Toamna, la culesul fructelor, chema câţiva copii. După o zi de stat prin pomi pentru a strânge toată recolta, nana Frăsâna ne recompensa cu câte un buzunar de nuci. Atât valora munca noastră din ziua respectivă. Ştiindu-i acest obicei, la prima crăpătură de coajă verde a nucilor dădeam ocol grădinii. Pentru a-şi proteja nucii, nana Frăsâna lega doi câini de pomii cei mai falnici. Împreună cu prietenii de joacă din acea zi, Milu, Sâvu, Comşuţ, Şori şi Eugen, am sărit gardul cimitirului direct în grădina femeii. În primul rând am dezlegat câinii, care în loc să ne latre, se gudurau pe lângă noi. Aveau şi de ce. Legăturile din sârmă le făcuseră răni adânci la gât. O dată scăpaţi de câini am trecut la cules de nuci. Pe Sâvu l-am ajutat să urce în cel mai înalt pom, de unde scutura crengile încărcate de roade. Cei de jos strângeam cu repeziciune nucile şi le aruncam peste gard direct în cimitir, unde apoi le puteam consuma în linişte.

În timp ce culesul era în toi, auzim o voce răguşită de parcă venea de undeva din cimitir. Când ne uităm mai bine ne dăm seama că nu s-a ridicat nimeni din mormânturi, că este chiar nana Frăsâna, înarmată cu un ciomag şi ne înjura de mama focului. Până să ajungă la locul faptei, noi am dispărut. Ce-i drept, cu mare greutate l-am recuperat pe Sâvu aflat în vârful nucului. Apoi, fără nicio ezitare, am fugit direct acasă. Pe loc, împreună cu fratele meu Milu, ne-am schimbat îmbrăcămintea. În locul pantalonilor lungi am luat pantaloni scurţi, iar cămăşile le-am schimbat cu tricouri şi chiar ne-am încălţat. În câteva minute, nana Frăsâna a venit la noi acasă şi i-a spus mamei că băieţii ei au fost văzuţi de ea la furat de nuci. Mama, fără să stea pe gânduri, ne cheamă în faţa bătrânei. Când ne-a văzut în noua ţinută, femeia a spus că nu suntem cei pe care i-a văzut în grădină şi chiar i-a cerut iertare mamei. Am derutat-o complet pe biata femeie. După plecarea bătrânei, în faţa mamei am recunoscut fapta. Am fost muştruluiţi zdravăn, dar nu am luat bătaie. Dacă afla tata nu scăpam fără câteva curele pe spinare.

Text apărut în cartea  „Snoave şi peripeţii din anii copilăriei” de Ovidiu Marian, Editura RAWEXCOMS, Bucureşti, 2015