Articolele zilei
CU GÂNDUL ÎN TRECUT – Animale de povară din vremea bunicilor
În satul nostru, Ciunga, din județul Alba, ca și în localitățile învecinate, existau destule familii care creşteau bivoli. Animalele erau folosite mai mult pentru tracţiune şi mai puţin pentru lapte şi carne. Bivolul se aseamănă în mare parte cu boul, însă are părul negru şi foarte rar alb, destul de aspru, iar pielea este foarte rezistentă. Din copilărie mi-am putut da seama că bivolii sunt foarte puternici atunci când sunt folosiţi ca animale de tracţiune. Nu departe de casa părintească avem o grădină ocupată cu pomi fructiferi, cu viţă de vie, dar şi cu legume. În faţa grădinii, din cauza unei alunecări de teren, se formase o groapă în care se aduna multă apă, iar carele şi căruţele treceau drumul accidentat cu multă greutate. Într-o dimineaţă, în acest loc se împotmolise microbuzul care făcea legătura dintre Ocna Mureş şi capitala regiunii noastre, Cluj-Napoca. Şoferul a încercat tot ce a ştiut, dar fără rezultat. Ba din contră, microbuzul se afunda şi mai mult în noroi. Apare Vasile lui Loghin cu doi bivoli. Prinde tânjala de maşina înţepenită şi mână bivolii. Microbuzul nu se urneşte din loc. Apoi animalele se aşează în genunchi şi încep să tragă din nou. Stăpânul lor le-a spus doar atât: „Haide,mă!” şi încet, încet, autovehicolul este scos din groapa în care se împotmolise. Cei prezenţi la această întâmplare, în special copiii, au rămas uimiţi de puterea bivolilor.
După o baie bună, când să părăsim scăldătoarea, un alt prieten de joacă, Nenuca, ne roagă să-l aşteptăm şi pe el câteva minute până ce aduce bivolii din ciurdă. În circa un sfert de oră, Nenuca mână bivolii spre casă. Îl însoţim. Eu pe o parte, iar fratele meu, Milu, pe cealaltă parte a drumului, vegheam ca animalele să nu intre în lanurile de grâu sau de porumb. Toate bune, până când apare o porţiune de drum acoperită de apă, mai bine zis de mocirlă. Prietenul nostru mă îndeamnă să trecem balta călare pe bivoli. În viaţa mea nu mă urcasem pe un asemenea animal. Milu ne ajută să-i încălecăm. Bivolii se arătau blânzi cu cei doi călăreţi, până când apa a ajuns la burţile lor. Animalele se opresc la mijlocul mlaştinii. Fratele meu strigă la animale, dă în ele cu ce poate ca nu cumva să se aşeze în nămol. Nu aveam de ce să mă ţin. Totuşi, prind câteva fire de păr şi îi dau o palmă cornutei mele. În momentul următor, bivolul, după o mică săritură, se afundă în balta plină cu nămol, iar eu cad de pe el şi intru în balta noroioasă cu cap cu tot. Când m-am ridicat eram mai negru decât animalul. Imediat am fugit înapoi spre Mureş pentru a mă spăla, pentru a-mi curăţa hainele. În drum mă întâlnesc cu nana Sofică, femeie bătrână, care, văzându-mă, şi-a făcut cruce. Chiar s-a speriat de o asemenea arătare, ziceai că sunt necuratul. Când am ajuns pe malul Mureşului, toţi copiii aflaţi la scăldat râdeau de mine cu gurile până la urechi. Am făcut baie îmbrăcat. Apoi am mai zolit o dată îmbrăcămintea, care era destul de sumară, şi am întins-o pe iarbă. Până să se usuce am ajutat un vecin să-şi încarce carul cu nisip. M-am îmbrăcat şi am plecat spre casă. Mama şi-a dat seama că hainele mele sunt cam jilave şi sunt departe de culoarea lor adevărată. Luându-mă cu frumosul, i-am povestit de fir a păr prin ce am trecut în ziua respectivă. Am făcut-o să râdă nu numai pe biata mama, ci pe toţi fraţii.
Apărul în Flarăca lui Adrian Păunescu 2-8 octombrie 2015
