Ad Vatabos

Una dintre cele mai cunoscute edituri profilată pe tipărirea de lucrări din domeniul arheologiei şi istoriei este Casa de Presă Mega din Cluj-Napoca.

Am avut ocazia să citesc de curând câteva din monografiile ori sintezele tipărite, în condiţiile grafice superioare, avându-i ca autori pe unii dintre cei mai reprezentativi reprezentanţi ai arheologiei transilvănene, alături de care se regăsesc şi autori ai tinerei generaţii de istorici, arheologi şi muzeografi din ţara noastră.

În această ordine de idei am lecturat cu real interes monografia arheologică a localităţii Războieni-Cetate (jud. Alba) intitulată AD VATABOS, carte datorată profesorului Pantilimon Popovici şi tinerei sale colaboratoare Rada Varga, doctorandă a Almei Mater Napocensis.

Mărturisesc că pe profesorul Pantilimon Popovici îl cunosc de mai bine de două decenii de când, în numeorase rânduri la Războieni am vizitat colecţia de arheologie a Şcolii Generale organizată cu pricepere de Domnia sa. Am bătut la pas locul pe care s-a înălţat castrul roman pomenit încă de la mijlocul veacului al XIX-lea, fortificaţie cercetată iniţial în anul 1960 şi apoi în jurul anilor ’90 de o echipă de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Încă din discuţiile preliminare şi cele ce au urmat mi-am dat seama că mă aflu în faţa unui om ce a ştiut să îmbine perfect munca de la catedră cu munca de cercetare ştiinţifică.

Potenţialul arheologic al zonei este extrem de bogat şi variat, dovadă descoperirile (cele mai multe accidentale, n.n.) ce ilustrează urme de habitat din „zorii preistoriei” (epocile neolitice, ale bronzului, primei şi cele de-a doua vârste a fierului, aparţinând grupului scitic transilvănean şi geto-dacilor stabiliţi în acest spaţiu bogat în sare şi locuri propice agriculturii din mănoasa Vale a Mureşului. Cucerirea romană, în opinia noastră cea mai bine reprezentată în paginile cărţii, a însemnat pentru Războieni-Cetate un capitol distinct marcat de edificarea castrului şi apoi a unei aşezări civile de tip Vicus militar ce se întinde sub actuala localitate.

Ridicarea fortificaţiei s-a datorat unei detaşamente – vexillationes dislocate din Legiunea XIII Gemina înlocuite ulterior (undeva înspre mijlocul secolului II d.Chr.) de o unitate de cavalerie: ALA BATAVORUM MILLIARIA (trupa permanentă de aici, n.n.) ce a lăsat aici numeroase artefacte ce constau în primul rând din  materiale de construcţie – ţigle, cărămizi, olane ştampilate (AL)(a) E I  BA(tavorum); AL BAT şi alte tipuri utilizate în mediul cazon şi civil, apoi inscripţii găsite aici sau în alte locuri ale provinciei ce pomenesc comandanţi ori gradaţi ai trupei de batavi.

Interesantă este o inscripţie (din seria de Inscripţii Externe cu referiri la  provincia nord-danubiană, strânse în două volume de colegul Constantin Petolescu de la Universitatea Bucureşti), descoperită la APAMEEA în textul trunchiat al căreia unul din soldaţi menţionează că s-a născut în Dacia „AD VATABOS” (ce pare să derive din forma BATAVOS) cu siguranţă în castrul local.

Pare de domeniul evidenţei că dincolo de zidurile castrului (ce se întindea pe mai bine de 6 ha) a cărui misiune era aceea de a supraveghea exploatările de sare de la SALINAE (Ocna-Mureş – aflată în apropiere) şi, desigur, şi a drumului imperial (Calea lui Traian?) ce lega centrul APULUM de POTAISSA (Turda).

S-a înfiripat aşezarea civilă de tipul aşa-numitelor VICI MILITARES, aşezare ai cărei locuitori, desigur colonişti angrenaţi în exploatarea sării şi alţii ca ei se ocupau cu agricultura, prelucrarea lutului, a ceramicii de uz cotidian ori de lux – terra sigillata (de import sau locale); interesante sunt instrumentele de iluminat locuinţele (sau depuse, alături de alte vase, pentru a ne opri doar la ele, în mormintele de incineraţie din mai mult bănuita necropolă pe care suntem convinşi că cercetările viitoare o vor depista şi cerceta sistematic); ori teracotele cu caracter votiv aparţinând unor divinităţi al pantheonului greco-roman. Aspectele vieţii spirituale pot fi decelate din analiza altarelor sau a unor plăci votive  (ce îmbină iconografia şi mitologia) dedicate între altele lui Apollo, Cavalerul Trac, Epona, Hercule ş.a. adorate de militari şi de , să-i numim, elita locală, cea care avea posibilităţi materiale să comande asemenea piese. La rândul lor, cele câteva monumente sepulcrale indică şi aici grija faţă de cei trecuţi în lumea umbrelor .

Ultimele pagini ale acestei reuşite creaţii ştiinţifice au în vedere perioada migraţiilor (gepizi, avari, slavi) epocă în care valurile de alogeni în periplul lor spre vestul fostei „Europei romane” s-au stabilit temporar aici, într-o zonă în care sarea avea marea căutare. Finele veacului al XIII-lea aduce cu sine şi primele atestări documentare (anii 1289 şi 1291) ale localităţii RĂZBOIENI – CETATE.

Volumul ce a necesitat ani buni de documentare şi punere în pagină reprezintă un model de abordare a trecutului îndepărtat al unei localităţi cu bogate vestigii arheologice, fiecare în parte şi toate la un loc ilustrând , odată în plus, că istoria este şi ar trebui să rămână „dascălul” vieţii.

VASILE MOGA