Articolele zilei
Ocnamureşenii şi-au sărbătorit cu mic cu mare oraşul
Ocna Mureş este de aseară în sărbătoare. Aproximativ 1000 de ocnamureşeni au petrecut până aproape de miezul nopţii în centrul oraşului cu prilejul Zilelor oraşului Ocna Mureş.
Manifestările legate de această sărbătoare au fost precedate de un meci de volei, primul meci de volei internaţional susţinut în Ocna Mureş. El a avut loc la sala de sport din centrul oraşului între echipele Old Boys Ocna Mureş şi Old Boys Szolnok ( Ungaria ).
„În deschiderea meciului seniorilor, cei mai tineri volebalişti din oras: CS Ocna Mureş, antrenaţi de Nicuşor Nicoară şi Oana Stîncel au întâlnit echipa antrenată de Lucky Victoratos – CS Kefalonia Ocna Mureş, într- un meci foarte antrenant şi spectaculos de minivolei. Pentru cei mai mulţi dintre tinerii jucători a fost primul meci oficial jucat în faţa unor tribune pline, prezenţa spectatorilor făcând ca jocul să fie încărcat de emoţie. A fost un meci foarte disputat, în care dăruirea şi pasiunea micilor volebalişti i-au încântat şi fermecat pe spectatorii prezenţi în tribune. Tribunele au fost pline şi, într-un deosebit spirit de fair play, i-au încurajat şi susţinut permanent, răsplătindu-i pe tinerii jucători pentru efortul depus.
S-au jucat 3 seturi, în care cei care s-au impus au fost volebaliştii de la CS Ocna Mureş cu 2-1, dar scorul a fost cel mai puţin relevant în acest meci, întrucât câştigători au fost deopotrivă jucătorii ambelor echipe de pe teren, dar şi spectatorii din tribune.
După meciul de minivolei a urmat meciul vedetă al zilei: Old Boys Szolnok – Old Boys Ocna Mureş. Echipele au intrat pe teren în apaluzele spectatorilor şi după încălzirea de rigoare au răsplătit audienţa cu un meci de volei de mare clasă, oaspeţii din Szolnok având în componenţa lor jucători care au evoluat în prima ligă maghiară de volei precum şi în lotul naţional al Ungariei.
După 3 seturi în care echipa noastră s-a impus cu 3-0 (25-21; 25-16; 25-17) s-a mai jucat încă un ultim set în care jucătorii celor 2 echipe au jucat amestecaţi, spre încântarea celor prezenţi în sală.” ne-a declarat domnul Marius Stîncel, organizatorul evenimentului.
Începând cu ora 17 pe scena montată în centrul oraşului şi-au făcut apariţia „Adevărul” și „Step up dance” din Ocna Mureș și „4Tenns” din Turda. A urmat Clubul copiilor din Gherla care au demonstrat că şi cei mici pot dansa la fel de bine ca şi cei mari. Solistele de muzică ușoară Andreea Ardelean și Cristea Daniela au încercat să mai dezmorțească publicul care creştea de la o oră la alta. Camelia Ilea, interpretă originară din oraș a readus puțin mândria de a fi din acest oraș celor prezenți. Ansamblul „Tradiții Uiorene” a avut un efect similar asupra oamenilor, printr-un dans ţigănesc.
Atmosfera a început să se încingă odată cu spectacolul oferit de cei de la Caravana Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia. Defilarea domnişoarelor în costume de baie a fost urmată de Flaviu fără S, care a demonstrat de ce a ajuns în finala „Românii au Talent” printr-un show inedit.
Odată cu lăsarea serii şi-a făcut apariţia Vescan care a susţinut un concert „ca la el acasă” spre deliciul adolescenţilor prezenţi în număr mare în faţa scenei. L-au urmat fetele de la Like Chocolate cu hitul verii „Maria, Maria”.
„Spectacolul din prima seară a Zilelor Oraşului Ocna Mureş a fost un succes, am putut urmări muzică uşoară, muzică hip-hop, dansuri, prezentare de modă, toate acestea au antrenat lumea ]ntr-o atmosferă de bună dispozi’ie. Spectacolul s-a terminat în jurul orelor 23:30 însă ar fi continuat mult şi bine, ocnamureşenii prezenţi în număr mare au cerut de nenumărate ori „bis” celor aflaţi pe scenă. Duminică începând cu ora 16 vom asista la un spectacol de muzică şi dansuri populare însoţite de o paradă a portului popular în cadrul celei de a III-a ediţii a Festivalului Interjudeţean de Folclor „Tradiţii Uiorene”, iar spre seară vom asista la un concert susţinut de fetele de la Heaven. Seria manifestărilor prilejuite de sărbătorirea zilelor oraşului Ocna Mureş se va încheia cu un foc de artificii. Mulţumesc ocnamureşenilor care au demonstrat ca nu au uitat să se distreze şi îi aştept şi în această seară la fel de voioşi” – Stoica Liana, Directoarea Casei de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureş
Articolele zilei
Băile Sărate Ocna Mureș printre favorite la concursul Destinația Anului® 2026! Mai sunt câteva zile! Votează Băile Sărate Ocna Mureș!
Cu doar 5 zile înainte de final, lupta pentru titlul Destinația Anului® 2026 este mai deschisă ca niciodată. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate, iar clasamentul începe să contureze favoritele publicului — dar nimic nu este decis. Votul este deschis până pe 25 aprilie și încă mai poți influența rezultatul. Băile Sărate Ocna Mureș este una din cele 5 finaliste la categoria Stațiuni Balneare.
Stațiuni balneare (alfabetic)
- Băile Sărate Ocna Mureș
- Borsec
- Călimănești-Căciulata
- Slănic Moldova
- Techirghiol
Dacă nu ai votat încă o mai poți face până pe 25 aprilie 2026, aici: www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza!
Rezultatul final va fi construit pe baza unui sistem de evaluare care combină următoarele componente: votul publicului, evaluarea unui juriu național de specialiști în turism, rezultatele cercetării sociologice naționale privind notorietatea destinațiilor și analiza criteriilor de dezvoltare turistică și sustenabilitate. Acest mecanism permite o ierarhie relevantă la nivel național, nu doar o competiție de popularitate online.
Mai sunt doar câteva zile în care destinațiile își pot consolida poziția sau pot recupera diferența. Cele aflate acum în top au avantajul mobilizării rapide, dar cursa rămâne deschisă. În fiecare an, finalul aduce surprize. Cursa este departe de a fi încheiată, etapa de votare rămâne deschisă până pe 25 aprilie iar diferențele dintre finaliști pot fi recuperate până în ultima zi de vot.
Despre Destinația Anului®
O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost, Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Eco-România, Constanța & Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești, AEROSOLI, SUBARU, Metro, Antreprenoresti, Enterprise Rent-a-Car – Partener Mobilitate.
Articolele zilei
Podium pentru Grupul de majorete „Cheers” Ocna Mureș la Concursul Național „Bucuria Dansului” Alba Iulia
Sâmbătă, 18 aprilie 2026 a avut loc la Alba Iulia cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Dans „Bucuria Dansului” care a reunit sportivi, grupuri de copii din întreaga țară, oferind un spectacol deosebit și momente memorabile în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.
Grupa de majorete „Cheers” Ocna Mureș a obținut locul II în cadrul concursului Național „Bucuria Dansului” la categoria „children”.
Așadar, povești de succes care arată frumusețea fetelor, munca, dăruirea și pasiunea pentru dans, sub îndrumarea d-nei Liana Stoica și cu susținerea și încrederea părinților.
Ne găsiți la Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureș (cursurile sunt gratuite). Povestea noastră continuă…
a declarat doamna Liana Stoica, coordonatoare grupului.
Articolele zilei
Elevi ai Liceului Tehnologic Ocna Mureș – Viitorii lăcătuși mecanici în plină formare!
Pe parcursul lunii martie 2026, elevii clasei a XI-a A – calificarea Lăcătuș mecanic prestări servicii, de la Liceul Tehnologic Ocna Mureș, au continuat să-și dezvolte abilitățile necesare meseriei ![]()
În cadrul stagiului de practică, elevii au dobândit competențe precum:
prelucrarea metalelor (tăiere, filetare, găurire, îndoire)
asamblarea subansamblelor
citirea desenelor tehnice
De asemenea, au învățat să:
utilizeze instrumente de măsură (șubler, micrometru)
întrețină utilaje industriale
Procesul de învățare continuă în următoarele săptămâni de practică, până la finalul anului școlar!
Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru elevii din județul Alba” (ID 301778), finanțat prin PEO din FSE+.
Felicitări elevilor pentru implicare și progres! au transmis organizatorii.
Articolele zilei
15-16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș. Programul complet
Împlinirea a trei ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș va fi sărbătorită de întreg orașul de pe Mureș în zilele 15 și 16 mai 2026 când vor avea loc Zilele Băilor Sărate.
Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și trupa de majorete “Cheers Ocna Mureș“, la complexul Băilor Sărate.
Evenimentele vor continua apoi pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, în piațeta centrală unde publicul va putea urmări diferite spectacole.
Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmea;
Ora 16:00 – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Rațiu , Alexandra Docea, Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan, Gabriela Matei (sax), Andrei Iacob (sax) – împreună cu Ansamblul “Tradiții Uiorene“ din Ocna Mureș;
Ora 18:00 » Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;
Ora 19:00 » Recital – Raoul;
Ora 20:00 » Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară);
Ora 21:00 » Recital susținut de Andreea Bălan.
Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!
Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă!
Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru! ![]()
Articolele zilei
SC ORMIS SRL angajează manipulant marfă
SC ORMIS SRL din Ocna Mureș angajează manipulant marfă (stivuitorist) preferabil posesor permis de conducere cat. B.
Relații la telefon: 0722 398 912

