Din  versurile domnului Dan Suciu, apărute în volumul antologic ”Pe aripile gândului”

Din  versurile domnului Dan Suciu, apărute în volumul antologic ”Pe aripile gândului”

Visul lui Faraon

În regatul de la Nil,
Plin de temple fabuloase,
Domnea Faraon cu stil,
Căci o viață învățase.

El era din zei o spiță,
Chiar din luminatul Soare;
Neamul lui, de sfântă viță,
Avea lumea la picioare.

Coborât între pustiuri,
Carul lui de foc se frânse.
Zei, puternici în sicriuri,
Piramidele-i ascunse.

Rămas singur cu poporul –
Încă fără un scop anume,
Robi l-adapă cu ulciorul,
Cu licori făcute-n lume.

Dregători, cu pielea smeadă,
Stau buluc, cerând iertare,
Pe stăpânul zeu să-l vadă,
Cerând binecuvântare.

Dar stăpânu-i tulburat,
Și își ceartă dregătorii,
Fiindcă noaptea a visat
Și azi îl mint toți vrăjitorii.

-Nu vreau de la voi minciuna,
Ci să-mi spuneți deslușit
Ce-am visat azi noapte întruna,
De mereu m-am zvârcolit.

Spuneți visul, tălmăcit,
Înțelepți și voi preoți,
vrăjitori. Am poruncit:
De greșiți, v-am sortit morții!

Toți ce sunteți cărturari,
Veți avea aceeași soartă:
Vin oștenii mei cei tari
Să vă spânzure de poartă.

Magi, care ghiciți în stele,
Ghicitori în măruntaie,
Vă așteaptă zile grele,
Că pun oastea să vă taie!

Într-o hrubă, sub palate,
Zace-n lanțuri vel-pitarul.
Lângă el, la fel, se zbate
Ce-l ce-i umplea zeului paharul.

Aveau și ei a lor vise,
Dimineți cu spaime, goi.
Însă un tânăr tălmăcise
Paharnicului vremuri noi.

Și, cum totul se-mplinise,
Acum el servind pe Zeu,
Duhul peste el venise,
Când ducea paharul greu.

-Luminatul meu, mă iartă,
Că am uitat și nu v-am zis,
Știu un cititor de soartă,
Ce mi-a tălmăcit un vis.

Când eram întemnițat,
Din te miri care greșeală,
Un rob, la chip luminat,
Mi-a spus tot, fără sminteală.

-Dă poruncă să-l aducă,
Pe acel frumos evreu.
Poate știe el și zice
Ce-a visat măritul zeu.

Zici că-i mare în preziceri,
Și ți-a tălmăcit visarea?
Cum de zace acum în peșteri
Unde l-a îngropat uitarea?

Publicitate

-Să fie adus calicul
Și, orice vină ar fi avut,
Dacă-mi tălmăcește visul,
Eu îl iert și-l fac avut.

Șapte vaci, frumoase, grase,
Și alte șapte vaci sfrijite,
Faraonul meu visase,
Cum pe cele grase înghit.

-Faraon, să știi, mărite,
Că din cer veni visarea.
Șapte ani sunt (în vis acele vite)
În care-i mare îndestularea.

Dar, apoi, vin ani de teamă,
Șapte, iar, cu mari nevoi.
Foametea ne va fi mamă,
Dacă nu vei da legi noi.

Strânge grâul în hambare
Din belșug. Tu pune dări.
Să pui om peste lucrare
Să facă aste schimbări.

Și, apoi, să nu ai teamă –
Că în anii de nevoi,
Tot poporul are hrană;
Chiar să vindem, avem noi.

-Ăsta-i visul! Iar tălmaciul
M-a trezit din tulburare…
Chiar cu spice era visul,
Șapte pentru fiecare.

Acum eu, atins de ceruri,
Dau poruncă neclintită:
Cel ce a prezis pe vremuri
Va griji de a țării pită.

Tu, de azi, lași închisoarea,
Îți dau oaste și palat,
Peste Egipt, dregătoria –
Numai tronul ne despart.

Că nu văd – pe cine aș pune,
Peste așa plan minunat.
Cred că ai fost trimis anume
De poporul mi-ai salvat…

-Nimic nu aș ști, Faroane,
Fără Viul cel din cer,
Care m-a trimis la tine,
Să-mi dai faimă, făr să cer…

Zise Iosif.