Din  versurile domnului Dan Suciu, apărute în volumul antologic ”Pe aripile gândului”

Visul lui Faraon

În regatul de la Nil,
Plin de temple fabuloase,
Domnea Faraon cu stil,
Căci o viață învățase.

El era din zei o spiță,
Chiar din luminatul Soare;
Neamul lui, de sfântă viță,
Avea lumea la picioare.

Coborât între pustiuri,
Carul lui de foc se frânse.
Zei, puternici în sicriuri,
Piramidele-i ascunse.

Rămas singur cu poporul –
Încă fără un scop anume,
Robi l-adapă cu ulciorul,
Cu licori făcute-n lume.

Dregători, cu pielea smeadă,
Stau buluc, cerând iertare,
Pe stăpânul zeu să-l vadă,
Cerând binecuvântare.

Dar stăpânu-i tulburat,
Și își ceartă dregătorii,
Fiindcă noaptea a visat
Și azi îl mint toți vrăjitorii.

-Nu vreau de la voi minciuna,
Ci să-mi spuneți deslușit
Ce-am visat azi noapte întruna,
De mereu m-am zvârcolit.

Spuneți visul, tălmăcit,
Înțelepți și voi preoți,
vrăjitori. Am poruncit:
De greșiți, v-am sortit morții!

Toți ce sunteți cărturari,
Veți avea aceeași soartă:
Vin oștenii mei cei tari
Să vă spânzure de poartă.

Magi, care ghiciți în stele,
Ghicitori în măruntaie,
Vă așteaptă zile grele,
Că pun oastea să vă taie!

Într-o hrubă, sub palate,
Zace-n lanțuri vel-pitarul.
Lângă el, la fel, se zbate
Ce-l ce-i umplea zeului paharul.

Aveau și ei a lor vise,
Dimineți cu spaime, goi.
Însă un tânăr tălmăcise
Paharnicului vremuri noi.

Și, cum totul se-mplinise,
Acum el servind pe Zeu,
Duhul peste el venise,
Când ducea paharul greu.

-Luminatul meu, mă iartă,
Că am uitat și nu v-am zis,
Știu un cititor de soartă,
Ce mi-a tălmăcit un vis.

Când eram întemnițat,
Din te miri care greșeală,
Un rob, la chip luminat,
Mi-a spus tot, fără sminteală.

-Dă poruncă să-l aducă,
Pe acel frumos evreu.
Poate știe el și zice
Ce-a visat măritul zeu.

Zici că-i mare în preziceri,
Și ți-a tălmăcit visarea?
Cum de zace acum în peșteri
Unde l-a îngropat uitarea?

Publicitate

-Să fie adus calicul
Și, orice vină ar fi avut,
Dacă-mi tălmăcește visul,
Eu îl iert și-l fac avut.

Șapte vaci, frumoase, grase,
Și alte șapte vaci sfrijite,
Faraonul meu visase,
Cum pe cele grase înghit.

-Faraon, să știi, mărite,
Că din cer veni visarea.
Șapte ani sunt (în vis acele vite)
În care-i mare îndestularea.

Dar, apoi, vin ani de teamă,
Șapte, iar, cu mari nevoi.
Foametea ne va fi mamă,
Dacă nu vei da legi noi.

Strânge grâul în hambare
Din belșug. Tu pune dări.
Să pui om peste lucrare
Să facă aste schimbări.

Și, apoi, să nu ai teamă –
Că în anii de nevoi,
Tot poporul are hrană;
Chiar să vindem, avem noi.

-Ăsta-i visul! Iar tălmaciul
M-a trezit din tulburare…
Chiar cu spice era visul,
Șapte pentru fiecare.

Acum eu, atins de ceruri,
Dau poruncă neclintită:
Cel ce a prezis pe vremuri
Va griji de a țării pită.

Tu, de azi, lași închisoarea,
Îți dau oaste și palat,
Peste Egipt, dregătoria –
Numai tronul ne despart.

Că nu văd – pe cine aș pune,
Peste așa plan minunat.
Cred că ai fost trimis anume
De poporul mi-ai salvat…

-Nimic nu aș ști, Faroane,
Fără Viul cel din cer,
Care m-a trimis la tine,
Să-mi dai faimă, făr să cer…

Zise Iosif.

Din versurile doamnei Sana Precup Gherasim:

Jubileu

Acum cincizeci de ani,

când am venit în Ocna Mureș pentru întâia dată,

nici nu visam, v-o spun cinstit,

că am să scriu versuri vreodată.

E un loc special, unde mă simt acasă…

E un orășel care m-a adoptat;

o zonă minunată, mai retrasă,

care-n decursul anilor s-a dezvoltat.

Orașul nostru, atât de prețios,

unde am luptat cu greul vieții;

unde copiii ne-au crescut frumos –

harnici, integri, folositori societății.

Și am ajuns să sărbătoresc

atâția ani, cu voi în armonie….

Dragii mei ocneni, vă prețuiesc,

și mulțumesc lui Dumnezeu prin poezie!

Culorile Toamnei!

Cu câtă frumusețe ești îmbrăcată-n soare,

Publicitate

frumoasă Toamnă caldă, gătită de plecare!

Culori deosebite, ce împreună alcătuiesc

atâta farmec și splendoare – un apanaj Dumnezeiesc!

Cad umbrele pe luciul apei și frunzele plutesc ușoare.

Am sentimente amestecate și sunt atâta de datoare

să-I mulțumesc de încă o Toamnă așa de înflorită,

alături de ființe dragi, astăzi sărbătorită!

…………………………………………………………………….

Am privit îngândurată la poalele unui munte.

M-am mirat, ca niciodată, cum știe el să înfrunte…

Cum nimic nu îl dărâmă și nu are nici o teamă;

neclintit stă în picioare – o frumoasă panoramă!

De atâta frumusețe, nici n-ai unde să te-ascunzi…

Când privesc copacii falnici și pe cei mai scunzi,

învăț să mă bucur de viață și de tot ce-i mai frumos,

de iubirea Lui măreață, de tot ce-a creat atât de grandios!

Pledoarie

Nu pleca, Toamnă, de la mine!

De tine o să-mi fie foarte dor.

Îmi era cald și-mi era așa de bine…

Publicitate

Doar gândul frigului îmi dă fiori!

De dragul tău, a înflorit iarăși alunul,

deși alune încă mai culeg.

Dar, supărat, se scutură prunul

și cu grămezi de frunze mă aleg!

Le pun sub brazdă să țină de cald

Pământului din care-o să răsară

bogată recoltă, cu miros de nard,

de flori, legume și fructe, în vară!

Nu pleca, Toamnă, de la noi!

Ai fost așa de colorată și de generoasă;

ne-ai adus soare, dar și ploi…

Nu pleca, Toamna mea frumoasă!

Pe 4 decembrie 2025, Teatrul Național ”Aureliu Manea” Turda vă invită începând cu ora 17.00, la Casa de Cultură ”Ion Sângereanu” Ocna Mureș să savurați o comedie de zile mari: ”BANI DIN CER” de Ray Cooney, regia artistică Daniel Vulcu.

Norocul i-a căzut din cer lui Henry Perkins, un simplu contabil care, într-o zi aparent banală, descoperă o servită plină cu bani. Pentru prima dată, Henry simte că poate să lase totul în urmă, să înceapă de la zero, să trăiască visul pe care nu și l-a permis niciodată. Dar mai întâi trebuie să scape de polițiști, de prieteni curioși, de un taximetrist suspicios și de adevăratul proprietar al servietei.

„Bani din cer” e o comedie despre tentație, despre frica de a fi prins și despre visul imposibil al unui om care crede, pentru o clipă, că banii pot cumpăra fericirea.

Distrbuție

Doina Șoporni

Marian Negrescu

Cornel Miron

George Sfetcu

Raluca Gheorghiu

Miky Paicu 

Călin Mihail Roajdă

Decor – Dan Felecan

Costume – Elena Popa

Continuăm seria poeziilor scrie de ocnamureșeni cu domnul Teo Hărăstășan:

În colțul meu de sat, miroase a pită coaptă

de Teo HĂRĂSTĂȘAN

În colțul meu de sat, miroase a pită coaptă… 

Copiii s-au culcat, doar eu stau treaz și plopii de la poartă.

Pe horn se suie fumul încet, ca o povață,

și cerul stă de veghe, rotund și luminat.

Un câine latră-n vale, cerșind o dimineață,

în noaptea ce coboară, în colțul meu de sat.

Lemnul troznește-n sobă, ca o bătrână șoaptă.

Visarea-i dulce-n noapte, copii s-au culcat;

doar eu stau treaz și plopii de la poartă.

Și-n liniștea, ce nu apune,

simt Duhul Sfânt cum mă pătrunde.

Un psalm răsună-n viața mea pribeagă,

ca un ecou al celui care sunt.

E o rugăciune, fără teamă,

ce urcă-n cer, din lutul sfânt.

Publicitate

E Toamnă, Doamnă, e Toamnă!

A mai trecut un anotimp prin viața noastră,

cu frunze moarte și cocori plecând.

Pădurea-și plânge frunza;

nici floarea nu mai este…..

Și, în toate aceste pierderi trecătoare

ești singura rămasă, prin ploaie alergând.

E Toamnă, Doamnă, e Toamnă…

E liniște, dar nu din cea senină;

e liniștea ce vine ca un gând,

ce cade peste suflet ca o ploaie lină,

și naște-n mine: dor, visare, rând.

Și-n noi cad umbre, răpuse de speranțe;

pe ramuri goale, tremură tăceri,

iar pașii noștri, fără rezonanțe,

calcă ușor prin verile de ieri.

……………………………………………………………….

Și totuși, Doamnă, Toamna asta doare.

Mă dor frunzele moarte și zborul de cocori,

dar nu mă doare clipa cea nemuritoare,

Publicitate

din ochii tăi senini și visători.

Țărâna din mine se întoarce în pământ

Țărâna din mine se întoarce în pământ,

rămâne suflarea de viață.

Comoara, ce ai pus-o prin Duhul Tău cel Sfânt,

îmi dă putere și avânt

să zbor spre-o altă lume-n infinit,

spre o nouă dimineață,

să Te-ntâlnesc, să Te privesc, să-Ți cânt.

Cu această nădejde trăiesc și pășesc,

prin lumea ce-i mult prea amară.

Ca un copil ce se-ndreaptă spre casă,

obosit în amurg de seară,

mă-ndrept spre cereasca cetate și eu.

Cu mine am cerul, lumină și viață,

Și, lângă mine, pe cei iubiți.

În urmă, las lumea, întuneric și moarte

și, prin puterea credinței în Tine, pășesc peste toate.

Publicitate

La inițiativa doamnei Luminița Bugan, bibliotecară la Liceul Tehnologic Ocna Mureș, inaugurăm pe Ocna Mureș Online o nouă secțiune unde vom publica poezii, proză și multe altele. Astăzi este despre Anca Ioana Mureșan și poeziile dânsei.

Despre mine

Poezia mea se așază cu blândețe în rime,

Ca apele Mureșului, lin, între maluri,

Ca pacea iubirii tale ascunsă în mine,

Ca soarele ce vara se topește în valuri…

Cuvintele ei simple izvorărsc din trăire în duh,

Sunt  ascundere-n mine, dar și  ploaie de fluturi,

Sunt aripi de îngeri ce mă ning din văzduh,

Culorile toamnei ce pe mine le scuturi!

Ea este nufărul alb răsărit din noroi,

Aur creat cu sudoare în alambic sufletesc,

Puterea de a naște și renaște în noi,

Lumina, Frumosul si Sensul ceresc!

Prima iubire

Cine mai sunt eu,

când sub privirea ta

verde-albastră,

nedefinită și tainică,

Publicitate

mă dezintegrez în curcubee timide

și mă scurg printre cuvinte,

de numai pietrele îmi mai simt respirația,

de nu mai știu unde începe

și unde mi se termină inima?

Am zărit-o, pentru o ultimă clipă,

culcată  în palma ta…

iar  visurile ei ți se prelingeau printre degete,

amestecându-se cu roua unei dimineți de vară…

… Și nici până azi nu ai înțeles

de ce am urcat în primul tren și am plecat

fără să privesc înapoi…

…Și nici  până azi nu am înțeles

de ce nu m-ai căutat

în iarba acelei dimineți de vară…

Copilăria

Copilăria mea nu a fost o perioadă, un timp anume,

Ce s-a petrecut demult, undeva, în lume…

Ci a fost un imens palat fermecat,

Publicitate

În care sufletul meu călător s-a-ntrupat,

Cu mii de ferestre deschise spre soare,

Prin care am primit daruri de vis și culoare,

Și cu altele mii îndreptate spre lună,

Prin care am văzut lumea atât de frumoasă și bună.

Cuvintele-păsări intrau și ieșeau fără teamă,

Pentru că zborul a fost a doua mea mamă.

De prin unghere ascunse,ochi din trecut m-au vegheat mut,

Ca să nu uit o clipă cât de unică sunt,

Și de ce am ales acest trup, acest loc,

Și că viața nu-i luptă, e joc !