Articolele zilei
DORULEȚ ÎNSCRIE O NOUĂ PAGINĂ ÎN PALMARES
În cei 16 ani de activitate corală, Corul DORULEȚ din Ocna Mureș a marcat participări multiple la manifestări culturale specifice în țară, dar și în afara țării. Astfel, a fost prezent la festivaluri muzicale, cu specific coral și nu numai. Chiar la un an de la înființare, a fost prezent la Festivalul de Advent de la Praga, 2009. Pentru că era cel mai tânăr cor înființat, a deschis festivalul. După 3 ani, a luat ființă Asociația Corală Doruleț, care a reușit să se autofinanțeze, dar și să aplice pentru finanțare nerambursabilă de la bugetul local, conform legii.
Au urmat deplasări la festivaluri internaționale aproape anual: Cracovia- 2013, Salonic- 2015, Italia- 2016, Viena- 2017, Ungaria- 2018, Italia-2019, Macedonia- 2020, Albania- 2021, Bulgaria- 2023, Croația- 2024. Dintre acestea, unele au fost festivaluri-concurs, altele, doar cu participare. Coriștii ocnamureșeni au muncit și munca lor a fost răsplătită la fiecare participare, dar și în concursuri. Dovadă sunt trofeele și bunele legături ce s-au stabilit de fiecare dată cu organizatorii unor astfel de manifestări, dar și cu unii participanți.
În această vară, Corul Doruleț a fost prezent la Festivalul muzical “Summer în Adria”, desfășurat în Selce, Croația, în perioada 15 – 20 august.
Alături de tricolorul românesc au fluturat în dreptul scenei steagul Italiei, al Ungariei, al Bulgariei, al Lituaniei, al Cehiei și al Canadei, reprezentând formații muzicale ale acestor țări.
Pregătit de profesorii Eva Forika și Levente Szocs, ca dirijori, corul din Ocna Mureș a ales un repertoriu folcloric, ca și ținuta coriștilor, îmbrăcați în frumosul costum popular ardelenesc. Au interpretat: “De ar veni primăvara”, “Mocirița cu trifoi”, “Dor, Doruleț,” “Ana Lugojeană” și “Iac-așa!”.
Formații corale, de dans popular și cântec specific sau de fanfară au evoluat pe scena din centrul orașului Selce, în prezența multor localnici și turiști. Scena a fost instalată pe faleza orașului, festivalul începând de la ora 20 și desfășurându-se până după ora 22, la lumina reflectorelor, a lunii și a farului de pe Marea Adriatică. Publicul numeros s-a bucurat de fiecare formație, pe care a răsplătit-o cu generoase aplauze.
După evoluția Corului Doruleț, a treia în ordinea intrării în festival, am descoperit în public familii de români, care erau foarte emoționați la auzul cântecelor populare. Ne-am fotografiat cu ei și le-am dăruit stegulețe tricolore.
Diplomele și cupele s-au înmânat de către organizatori la finalul festivalului, când într-o stare de fericire a tuturor participanților și a spectatorilor, s-a simțit cum muzica unește popoare și suflete. S-a încins hora și s-a cântat împreună, în limba comună a muzicii..
Cazat la Kreljenice, Corul Doruleț a ales să stea o zi în plus în afara festivalului, pentru a se bucura de apa limpede, caldă, turcoise a Adriaticei, de soarele darnic, de frumusețile unei țări cu peisaje minunate, cu natura îngrijită, o țară curată și primitoare, care face un turism de calitate.
Mulțumiri celor care încurajeză activitatea corală, care înțeleg orele multe de repetiție necesare unei evoluții scenice de doar câteva minute!
Mulțumiri adresăm și domnului primar și Consiliului local Ocna Mureș pentru aprecieri și susținere.
Drapelul purtat la fiecare festival de către coriști reprezintă România în toate deplasările, dar deopotrivă și orașul Ocna Mureș.
Președinte Asociația Corală DORULEȚ,
Cărunta Elena