Suntem şi pe:

Articolele zilei

Cea mai mare catastrofă naturală din istoria orașului Ocna Mureș. Informații din presa timpului despre inundațiile din iulie 1913

Publicat

- 2.150 vizualizări

1. Datorită așezării pe prima terasă a Mureșului la o altitudine joasă (252-260 m), localitatea Ocna Mureș nu a fost ocolită de desele revărsări ale acestui râu. Pagube mari au fost produse prin inundarea salinelor, deoarece vechiul curs al Mureșului șerpuia peste masivul de sare. În anul 1822 a fost inundată mina Carolina, iar în anul 1854 în mina Iosif se infiltrau zilnic 3000 m cubi de apă. Mina era aproape de prăbușire. O comisie formată din experți minieri și topografi aduși din Salzburg a decis schimbarea albiei Mureșului . Trezoreria ( Ministerul Finanțelor) de la Viena în subordinea căreia erau salinele aprobă acest plan faraonic .

2. Lucrările de deviere a râului Mureș au durat 8 ani, între 1856-1864. Au fost întocmite zeci de schițe aflate în arhivele austriece, actualmente digitalizate. Planul de regularizare postat pe pagina de facebook Ocna Mureș nu are legătură cu devierea cursului (vezi Ps). Începând din dreptul castelului Teleky, s-a săpat un canal pentru noul curs, cu o lungime de 500 m, lățime de 41 m și adâncime de 2 m. Odată cu aceste lucrări s-a ridicat paralel cu noul curs un terasament de protecție a localității înalt de 24 m și lat de 75 m care în timp s-a acoperit de vegetație. Aproape 50 ani (1864-1913), acest terasament lung de 500 m a rezistat inundațiilor. Cele mai mari au fost în anii 1887,1895 și 1912. În Septembrie 1912 apele Mureșului s-au aflat cu 65 cm sub vârful terasamentului .

3. În ziua de 11 Iulie 1913, conducerea Salinelor a fost informată de la Reghin și Tg. Mureș despre creșterea bruscă a cotelor Mureșului, datorită ploilor din zilele precedente. Timpul fiind insuficient, măsurile luate s-au limitat la evacuarea minerilor din saline și ridicarea terasamentului în câteva locuri cu saci plini cu nisip. A existat, cu siguranța, o încredere că terasamentul va rezista așa cum s-a întâmplat și la inundațiile anterioare. De data aceasta nivelul apelor era mult mai mare, viitura a rupt calea ferată de la Tg. Mureș la Războieni în 7 locuri, iar în zona Ocna Mureș se întindea pe câțiva km înspre Vereșmort. La ora 18 terasamentul era încă cu 70 cm deasupra apelor, la ora 23 terasamentul a cedat în punctul cel mai îndepărtat de albia Mureșului. În câteva minute apele s-au revărsat în “crâng”, adică în Liget (Dumbrava), au inundat “ locuințele domnilor” de la Fabrica de sodă, complexul balnear, parcul băilor, au trecut peste strada băilor (Fürdő utca), au distrus calea ferată industrială și au pătruns în zona salinelor. Aici, în câteva ore au inundat puțul și mina Rudolf, aflate la o adâncime de 180 m, precum și zona salinelor vechi (Obanya). Partea din localitate numită Bosnia, unde se aflau casele minerilor a fost acoperită cu apă. Oamenii s-au salvat refugiindu-se spre dealul Banța. Grădinile și animalele domestice au fost măturate de furia apelor în câteva ore. Din fericire nu s-au înregistrat victime umane.

4. În anul 1913 singurul mijloc de informare despre astfel de catastrofe naturale erau ziarele. Cel mai mult au scris ziarele de limbă maghiară de la Budapesta, punându-se sub semnul întrebării chiar viitorul mineritului de sare de la Ocna Mureș. Redăm un fragment dintr-un articol apărut în ziarul Pesti Hirlap din Iulie 1913: ”ruperile devastatoare de diguri și inundațiile nu au cruțat nici Marosújvár cu cei 5200 locuitori și mineritul său unic. Aici unde Ungaria are bogății de milioane în minele de sare, unde se află o fabrică de sodă cu o dotare de milioane, aici unde nivelul de trai și prosperitatea erau de calitate, acum i se dezvăluie observatorului o imagine teribilă a distrugerii, cu foarte importanta întrebare care va fi viitorul !” O revistă de specialitate (Banyaszati es Kohaszati Lapok) publică 3 fotografii făcute în timpul catastrofei pe care le prezentăm în acest articol. În aceeași revistă găsim următoarea afirmație : ”Mureș – Uioara a fost lovită de un dezastru grav care nu a putut fi prevăzut și prevenit de ființe umane și putem afirma cu conștiința curată că acest dezastru este unul din cele mai întunecate capitole din seria inundațiilor blestemate care au avut loc în toată țara”. Ziarele românești inserează descrieri aproape apocaliptice despre inundațiile de la Uioara. Astfel în Gazeta Transilvaniei găsim următoarea afirmație “partea orașului locuită de mineri și teritoriul în care se află salinele au început să se scufunde prin mai multe părți, mai multe case au fost prăbușite, în toată clipita se așteaptă prăbușirea întregului teritoriu “. În ziarul Unirea care se tipărea la Blaj a apărut următoarea relatare : “Mureșuioara a îndurat cele mai crâncene lovituri. Partea cea mai mare a orașului e sub apă. Întreg orașul e amenințat și periclitat să se surpe căci apa Mureșului a intrat într-una dintre minele de sare pe care a nimicit-o pentru totdeauna, cauzând statului ungar pagube de milioane. Locuitorii din oraș sunt în pregătire a-și părăsi cu totul vetrele lor, ca nu cumva pe lângă bătaia îndurată de la apă să-i mai înghită eventual și pământul într-o bună dimineață.

5. Pentru înlăturarea urmărilor dezastrului s-a adus la Ocna Mureș armata. S-a format o comisie locală din 25 de personalități ale orașului în frunte cu groful Teleky pentru a inventaria pagubele. Din comisie făcea parte și directorul școlii elementare de stat, românul maghiarizat Antal (Anton) Iovian. Primele măsuri luate au fost: recuperarea echipamentului pentru a se scoate apa din mina Rudolf, respectiv 1,5 milioane m cubi, operație care a durat un an. Zilnic s-au scos mii de m cubi de apă. S-a refăcut terasamentul de protecție și a început construcția unei noi căi ferate industriale . Băile sărate s-au redeschis la 1 August. Activitățile culturale s-au suspendat , iar echipa de fotbal F. C. Marosújvár s-a retras din campionatul regional pentru că terenul de fotbal a fost distrus. Treptat orașul și-a reluat activitățile economice, dar, în marile cancelarii europene oamenii politici puneau la cale prima mare catastrofă umană din istoria lumii, războiul mondial (1914-1918).

Calea ferată suspendată în urma inundațiilor

Ps. Prietenul nostru, domnul Kolozsvari Csaba, pasionat de istorie așa cum îl știm a postat recent un plan de regularizare a râului Mureș , de fapt o schiță topografică din anul 1869. Acest plan făcea parte dintr-un amplu proiect al guvernului austriac început în anul 1847 prin care s-a urmărit îndreptarea și scurtarea cursului râului Mureș prin tăierea meandrelor, începând de la Szeged până la Tg. Mureș. Pentru fiecare localitate limitrofă Mureșului, s-au întocmit astfel de planuri. Scopul proiectului era de a reda agriculturii noi terenuri din lunca Mureșului, de a stăvili revărsările Mureșului și de a face din acest râu o arteră de navigație până la Tg. Mureș. Proiectul a fost abandonat în 1872 pentru că între timp s-a finalizat construcția căii ferate Szeged-Tg. Mureș. Ocna Mureș a fost conectată în 1872 la gara Războieni printr-o cale ferată secundară construită cu investiția Salinei. Astfel a încetat transportul sării cu plutele. O victimă colaterală a acestor schimburi în rutele de transport pentru sare a fost cel mai mare afacerist și cel mai bogat din Ocna Mureș, Grun Israel. Acesta avea firme profitabile din afacerile cu Salina. Grun Israel concesionase transportul sării de la statul austriac, folosindu-se de sutele de plute. Avea un proiect și a investit sume mari în construcția de nave cu motor. A comandat astfel de nave la un șantier naval din Anglia. Afacerea a falimentat în 1872. Condițiile financiare s-au înrăutățit, tulburând mult viața lui Grun Israel. (vezi necrolog în ziarul Magyar Polgar, Ianuarie 1881).

Imaginea postată pe facebook la care se face referire mai sus

Autor: profesor Popovici Pantelimon

Sursă foto: Arcanum

Citește mai departe