Suntem şi pe:

Articolele zilei

Ultimul veteran de război din satul Copand, comuna Noșlac, a trecut în eternitate chiar de ziua lui, la 100 de ani

Publicat

- 409 vizualizări

Veteranul de război, maiorul (rtg.) Cociș Victor, din satul Copand, comuna Noșlac, județul Alba, a decedat azi-noapte la venerabila vârstă de 100 de ani. Astăzi, o delegație, formată din cadre militare active și în retragere, alături de oficialități locale și familie, era pregătită sa il aniverseze la locuința sa din Copand, însă sufletul veteranului de război a părăsit această lume, lăsând o mare tristețe celor care l-au cunoscut și respectat. Cu dispariția sa se încheie un capitol important istoric al comunității locale, Victor Cociș fiind ultimul participant în viață în cel de al Doilea Război Mondial din comuna Noșlac.

Acesta s-a născut în data de 11 octombrie 1922, în localitatea Copand, care aparținea atunci de comuna Chețani, raionul Ludus, regiunea Cluj.

Timp de doi ani, între 1943 și 1945 își face stagiul militar la Batalionul 8 Vânători de Munte Aiud, unitate cu care va participa în război pe frontul de Vest. În luptele de la Debrețin este rănit grav, iar urmele acestor răni aveau să-i fie vizibile toată viața, în special la mâini. Întors din război, se căsătorește și a avut doi fii. În comunitate a fost foarte respectat și apreciat pentru omenie și hărnicie. A avut o gospodărie mare, iar toată viața a muncit la CAP-ul din comună, ca brigader. În timpul regimului comunist nu a avut probleme, dar își aducea aminte de rude și vecini care au avut de suferit, inclusiv care au fost împușcați.

Pentru faptele sale eroice de arme, veteranul de război Victor Cociș va fi condus pe ultimul drum de întreaga comunitate și va fi înmormântat cu omoruri militare și salve de foc de un pluton din cadrul Batalionului 136 Geniu Apulum.

Dumnezeu să-l ierte și să-i odihnească sufletul venerabilului erou în Oastea cea Cerească, alături de toți eroii neamului românesc!

Foto: Ionuț Văidean

Sursa: Cercul Militar Alba Iulia

Citește mai departe