Articolele zilei
Învățând lucruri simple, poți salva vieți

In data de 1 septembrie, 2022, la ,,Centrul Educațional Egalitate de Sanse”, strada Stefan cel Mare, nr 41 din Ocna Mures, 17 voluntari , cu vârste cuprinse între 14 si 17 ani, au participat la cursul de instruire ,,Acordarea primului ajutor de baza”. Cursul a fost prezentat voluntarilor de catre Maria Hetea, studenta la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca si a avut drep scop formarea deprinderilor de a acorda primul ajutor in diverse situatii din viata cotidiana.
Iata cateva impresii ale voluntarilor care au participat la instruirea pentru acordarea primului ajutor :
„Mereu am vrut sa stiu sa ajut in orice situatie, dar uneori nu stiam cum. Dar astazi am luat parte la un curs de prim-ajutor, unde am putut acumula cunostinte noi si de unde am plecat cu zambetul pe buze. M-am simtit bine, am invatat lucruri noi si, nu in ultimul rand, m-am aflat printre oameni devotati, de la care am avut de invatat”- Șipoș Adnana
“O activitate minunată! Consider că prin acest Curs de Prim Ajutor, alături de ceilalți participanți, am reușit să acumulăm informațiile necesare pentru a ajuta oamenii aflați in pericol. Recomand cu drag participarea la aceste activități de dezvoltare!” – Sărac Andreia
„Personal, mi-a plăcut genul ăsta de activitate. Nu am avut ocazia să învăț asta la școală și consider ca nu numai de cultură generala este nevoie, ci și de aplicatii practice care sa ma ajute să acord primul ajutor, in caz de nevoie” – Cordea Alessia
„Am învățat să acord primul ajutor si am asimilat informații cu ajutorul cărora voi putea sa intervin in situatii critice, care se pot intampla, până la sosirea echipajelor specializate.” – Helerea Elisa
” Activitatea coordonata mi-a depasit așteptările din toate punctele de vedere. M-a surprins entuziasmul tinerilor care s-au implicat si au fost plini de curiozitate. Participantii au avut dorinta de a invata si de a lua parte la exercitiile practice propuse .” Maria Hetea -studenta UMF Cluj, coordonator curs.
Între apelul la 112 și sosirea ambulanței sunt câteva minute esențiale, când trebuie să acționezi și să acorzi manevrele salvatoare de viață chiar tu. Te așteptăm cu drag în echipa noastră de voluntari sa inveti lucruri noi.
Activitatile desfasurate in ,,Centrul Educational Egalitate de Sanse”, str Stefan cel Mare, nr 41, sunt sustinute de Primaria Orasului Ocna Mures si Asociatia A.S.M.E.A.(www.asmea.ro) .
